biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein top cărți de citit într-o viață .pdf 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Uluitoarea descoperire a lui V. V. Krivosein top cărți de citit într-o viață .pdf 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 101 102 103 ... 113
Mergi la pagina:
ce ai procedat așa cum ai procedat, Valentin Vasilievici? Nici nu vreau să admit gândul că te temeai ca nu cumva să-ți pierzi drepturile dumitale de autor…

— Și cu toate acestea, văd că nu v-ați putut reține să nu exprimați acest gând. Krivoșein surâse cu tristețe. În sfârșit, bine că faptul vă preocupă înainte de toate ca om. Asta îmi dă speranțe… Într-o vreme am stat la îndoială. Nu știam ce să fac, să vă vorbesc despre activitatea noastră sau nu. Am încercat să mă întâlnesc cu dumneavoastră. Dar n-am reușit. Apoi m-am gândit că, deocamdată, în etapa căutărilor, e mai bine așa. Krivoșein își ridică capul și se uită țintă la Azarov. Dumneavoastră n-ați prea avut încredere în noi. Arkadi Arkadievici. De ce oare? Chiar și acum, ați încercat, întâi și întâi, fără să știți exact despre ce e vorba, să puneți descoperirea și pe autorii ei la locul lor. Cică Wiener ar fi spus… Dar ce legătură are ideea lui Wiener — „televizarea” — cu descoperirea noastră?! La noi totul e altfel! Ce consultații ați fi putut să ne dați dumneavoastră, ca academician, doar poate să vă destăinuiți nepriceperea în fața unor ingineri subordonați… Și apoi, mai există un motiv. Dumneavoastră știți prea bine că valoarea cercetătorului nu este determinată nici de gradul lui științific, nici de titlul lui și totuși n-ați binevoit niciodată să-i mai strângeți puțin cu ușa pe cei „titrați”, să „atentați” la drepturile lor inalienabile de a conduce, de a ocupa posturile vacante, la infailibilitatea cugetărilor și părerilor lor. Credeți că eu n-am știut de la bun început ce rol mi-era rezervat după crearea noului laborator? Credeți că avertismentul pe care mi l-ați dat după scandalul cu Hilobok n-a influențat experiența? A influențat-o. De aceea m-am și grăbit cu munca, am mers la risc… Credeți că nu a avut nici o influență, în ce privește atitudinea față de dumneavoastră, faptul că în institutul nostru comenzile pentru expoziții și alte diferite asemenea chestii împing totdeauna pe planul al doilea comenzile necesare pentru cercetări?

— Iertați-mă, dar asta aduce a meschinărie, Valentin Vasilievici! spuse enervat Azarov, încruntându-se.

— A trebuit să vă judecăm după astfel de fapte mărunte, deoarece altele nu existau. Sau după faptul „mărunt” că un asemenea… în sfârșit, Hilobok, datorită încurajărilor sau sprijinului dumneavoastră, cum vreți s-o luați, dă tonul în institut. Desigur, lângă Harri Haritonovici Hilobok te poți bucura din plin de propria-ți superioritate intelectuală, chiar și la baie!

Fața lui Azarov se înroși ca focul. Sigur, una e să gândești tu însuți în felul acesta, și alta e să-ți vorbească despre asta subalternii. Krivoșein își dădu seama că a cam sărit peste cal și își temperă tonul.

— Vă rog să mă înțelegeți cum trebuie, Arkadi Arkadievici. Noi am fi dorit ca dumneavoastră să participați la lucrările noastre. Tocmai de aceea — și nu ca să vă mâhnesc — vă relatez totul în mod deschis. În descoperirea noastră mai există încă multe lucruri pe care noi nu le înțelegem. Omul e un sistem complicat, iar mașina care îl confecționează este și mai complicată. Aici va fi de lucru pentru o mie de cercetători. Și visul nostru e să atragem în această muncă oameni inteligenți, cunoscători, talentați… Vă dați seama că într-o treabă ca aceasta nu este suficient să fii doar un om de știință.

— Vreau să sper că mă veți informa totuși mai în amănunt asupra conținutului muncii voastre. Azarov își venea treptat în fire, îi revenea simțul umorului și al propriei superiorități. S-ar putea să vă fiu totuși de folos — fie ca savant, fie ca om.

— Să dea dumnezeu! O să vă informăm, probabil… Nu hotărăsc eu singur în această chestiune, dar o să vă informăm. Avem nevoie de dumneavoastră.

— Valentin Vasilievici, academicianul ridică din umeri, iertați-mă, nu cumva aveți de gând să hotărâți împreună cu practicantul dacă e cazul să mă admiteți și pe mine sau nu să particip la activitatea dumneavoastră?! După câte știu, la laborator nu mai există altcineva.

— Da, și cu dânsul… O, doamne! Krivoșein oftă semnificativ. Sunteți gata să acceptați ideea că mașina poate fabrica oameni, dar vă e cu neputință să admiteți că în această chestiune un simplu laborant s-ar putea să priceapă mai mult decât dumneavoastră! Fiindcă veni vorba, și Faraday a fost laborant, dar nimeni nu-și mai amintește astăzi al cui laborant a fost el… Cred că e bine, totuși, să vă pregătiți sufletește, Arkadi Arkadievici, ca atunci când veți veni să lucrați cu noi — și eu sper că veți veni! — să nu mai aveți acel crez academic, cum că voi sunteți părinții noștri, iar noi copiii voștri. Vom munci cu toții, și atât! Niciunul dintre noi nu e geniu, dar nici Hilobok nu e…

Își aruncă privirea spre Azarov și se opri uimit la mijlocul frazei. Academicianul zâmbea. Nu zâmbea atât de fotogenic ca în fața reporterilor, și nici atât de subtil ca atunci când pregătea o replică cu succes sigur la auditoriu, în cadrul consiliului științific sau la seminar, ci simplu și din tot sufletul. Datorită numeroaselor riduri, fața lui Arkadi Arkadievici nu arăta prea bine. Dar zâmbetul parcă îl întineri.

— Ia ascultă, spuse Azarov, mi-ai tras o asemenea chelfăneală, încât eu… Dar, mă rog! Sunt teribil de bucuros, că ești în viață!

— Și eu. Doar atât găsi de cuviință să-i răspundă Krivoșein.

— Și ce facem acum cu miliția?

— Cred că am să reușesc să… Dacă nu să-i bucur, cel puțin să-i liniștesc.

Krivoșein își luă rămas bun și plecă. Arkadi Arkadievici rămase multă vreme îngândurat, bătând darabana cu degetele pe cristalul biroului.

— M-da… spuse el în sfârșit.

Și nu mai adăugă nimic.

„De ce anume trebuie să mai țin seama? căuta să-și aducă aminte Krivoșein, în timp ce se îndrepta către stația de troleibuz. Aha, am găsit!”

«… 30 mai. E totuși foarte interesant să reconstitui totul. Va să zică, mergeam cu viteza obișnuită de plimbare — 60 kilometri pe oră. Idiotul acela cu „Moskvici”-ul de culoare vernil traversa autostrada, înseamnă că viteza lui în raport cu șoseaua era

1 ... 101 102 103 ... 113
Mergi la pagina: