În ușă stătea Krivoșein.

— Am fost bine îndrumat de subofițerul de serviciu? Dumneavoastră sunteți anchetatorul Onisimov, care se ocupă de incidentul petrecut în laboratorul meu? Îmi pare foarte bine. Îmi dați voie? Krivoșein luă loc pe scaun, scoase din buzunar o batistă și-și șterse fața care lucea de transpirație. E atât de devreme și ce căldură, nici nu-ți vine să crezi!

Anchetatorul continua să stea încremenit.

— Prin urmare, eu sunt Krivoșein Valentin Vasilievici, șeful laboratorului noilor sisteme la Institutul de sistemologie, spuse imperturbabil vizitatorul. Știți, eu abia astăzi am fost încunoștințat că dumneavoastră… că organele miliției se interesează de această întâmplare neplăcută, și m-am grăbit să vin încoace.

Bineînțeles că eu, încă de ieri sau alaltăieri, v-aș fi pus la dispoziție explicații exhaustive, dar… (el ridică din umeri) nici nu mi-a trecut prin cap că în jurul acestei experiențe nereușite o să se facă atâta, iertați-mă, tevatură, o să se ceară sprijinul miliției! Am stat culcat în casă. Eram puțin cam mâhnit de nereușita experienței. Vedeți dumneavoastră, tovarășe Onisimov, iertați-mă, care vă e numele…?

— Appolon Matve… Adică Matvei Appolonovici, spuse Onisimov cu o voce răgușită.

— Vedeți dumneavoastră, Matvei Appolonovici, totul s-a întâmplat așa: în cadrul experienței am fost nevoit să mă cufund în rezervorul care conținea un mediu biologic informațional. Din păcate, rezervorul fusese fixat prost și s-a răsturnat. Eu am căzut, m-am lovit cu capul de dușumea și mi-am pierdut cunoștința. Mă tem că în cădere rezervorul l-a atins pe laborantul meu. După câte îmi amintesc, el a încercat în ultima clipă să-l rețină… Eu mi-am venit în fire pe dușumea, sub o foaie de mușama. Am auzit că în laborator oamenii discută… Krivoșein zâmbi fermecător. Trebuie să fiți de acord cu mine Matvei Appolonovici că mi-ar fi fost extrem de neplăcut ca, în laboratorul meu, să apar în fața unor persoane străine, într-o postură atât de șocantă, ca să mă exprim delicat, adică în pielea goală și cu capul spart. Pe lângă toate acestea, lichidul respectiv… știți, pișcă și te mănâncă mai rău decât spuma de săpun! De aceea am ieșit încetișor de sub mușama și m-am strecurat în camera de baie ca să mă spăl și să mă îmbrac… Trebuie să recunosc că îmi vâjâia capul și gândurile mi se învălmășeau. Cred că nici nu mi-am dat prea bine seama ce făceam. Nu-mi amintesc cât timp am rămas în baie, dar țin minte că atunci când am ieșit de acolo nu mai era nimeni în laborator. Și atunci m-am dus la mine acasă ca să mă refac…

În linii mari, cam asta a fost. Dacă doriți, pot să vă dau o declarație scrisă, ca să terminăm cu această chestiune.

— Așa, e clar… Treptat, Onisimov își venea în fire. Dar cu ce fel de experiențe vă ocupați dumneavoastră în laborator?

— Vedeți, eu fac cercetări asupra biochimiei combinațiilor superioare, sub aspect sistemologic, cu atragerea antropologismului polimorf, spuse Krivoșein degajat, ridicând din sprâncene. Sau asupra sistemologiei sistemelor superioare sub aspect biochimic cu atragerea polimorfismului antropologic, cum vă convine mai mult…

— E clar… Dar de unde a apărut scheletul? Matvei Appolonovici se uită pieziș la cutia care stătea pe marginea biroului său. „Ia să te văd acum!”

— Scheletul? Ah, da scheletul! Krivoșein zâmbi. Vedeți dumneavoastră, scheletul acela noi îi ținem în laborator ca material didactic vizual, ca să zic așa. El zace totdeauna în același colț în care am fost culcat și eu cât timp am zăcut fără cunoștință…

— Dar ce spuneți de asta?! Matvei Appolonovici deschise cu o mișcare rapidă lădița în care se afla mulajul capului lui Krivoșein. Golurile oculare din plastilină, de un cenușiu deschis, îl priveau fix pe vizitator, al cărui chip păli dintr-odată, iar trăsăturile i se alungiră. Îl recunoașteți?

Aspirantul Krivoșein își plecă capul. Abia acum se convinse definitiv că ceea ce bănuise, dar nu voise să admită până în ultima clipă, se întâmplase. Valea pierise în timpul experienței…

— Nu prea reușiți s-o scoateți la capăt, tovarășe… Nu știu cum vă cheamă și cine sunteți! Onisimov se lăsă pe speteaza scaunului, încercând să-și ascundă satisfacția, dar fără să reușească. Ieri ați reușit să mă… Cum să spun… să mă mistificați, dar astăzi nu veți mai reuși! Chiar acum am să vă confrunt cu complicele dumneavoastră Viktor Kraveț și o să văd atunci ce o să mai spuneți?!

Onisimov întinse mâna spre telefon. Dar Krivoșein i-o luă înainte.

— Bine, dar dumneavoastră… dați-mi voie… spuse Onisimov înălțându-și energic capul. Dar se opri la mijlocul frazei. În fața lui ședea… el însuși. O față cu maxilarele puternice, buze subțiri, bărbie ascuțită, cu nasul subțire, cu riduri în jurul gurii și în jurul ochilor mici și apropiați. Abia acum Matvei Appolonovici remarcă costumul bleumarin al interlocutorului său, identic cu cel pe care îl purta el, cămașa având gulerul brodat cu motive ucrainene.

— Lăsați-vă de prostii, tovarășe Onisimov! Vă puneți într-o situație penibilă. N-au trecut nici douăzeci de minute de când anchetatorul Onisimov i-a dat drumul lui Viktor Kraveț din lipsă de probe.

— Așa, prin urmare… Onisimov privi ca vrăjit la Krivoșein, a cărui față a început să capete treptat trăsăturile de la început. Simți că i se taie răsuflarea. Matvei Appolonovici avusese ocazia, de când lucra în miliție, să treacă prin multe peripeții. A tras și el, s-a tras și în el, dar niciodată nu i-a fost atât de frică ca acum. Deci dumneavoastră… Sunteți dumneavoastră?!

— Exact! Eu sunt eu. Krivoșein se ridică în picioare și se apropie de birou. Sub privirea lui mânioasă, Onisimov se înfioră. Ascultați-mă, terminați odată cu toată această tevatură! Toți sunt vii, toți sunt la locurile lor. Ce mai vreți? Cu nici un fel de mulaje, cu nici un fel de schelete n-o să dovediți că Krivoșein a murit. Iată-l pe Krivoșein! El se află în fața dumneavoastră! Nu s-a întâmplat nimic, înțelegeți? Munca e de așa natură, încât…

— Bine… Dar nu înțelege? mormăi Matvei Appolonovici. Poate că ați vrea să-mi explicați totuși…

Krivoșein se strâmbă înciudat.