Susan a pornit şchiopătând pe parchetul din stejar. Un vânticel cald sufla prin fereastra deschisă de lângă şemineu, singurul lucru rămas din vechea clădire, chiar dacă pietrele originale fuseseră puse anapoda. Susan refăcuse casa de câţiva ani, spre consternarea lui Clover. „N-ar fi mai înţelept să te gândeşti la un cămin de bătrâni?“, îi spusese ea. Îi respecta părerea, dar, la urma urmei, era vorba de viaţa sa, din care cea mai mare parte fusese legată de Londra, cel puţin până acum.

Susan antrenase porumbei în Northampton până la sfârşitul războiului. După război, terminase facultatea şi apoi fusese profesor de ornitologie la Universitatea din Londra. Se măritase la o vârstă destul de coaptă, la treizeci şi trei de ani. Crescuse un copil. Se pensionase. Îşi înmormântase soţul, pe Duncan, după lunga şi greaua lui bătălie cu un cancer la colon. Era convinsă că traiectoria sa în lume se apropia de punctul terminus.

„Mă întorc la Epping“, îi spusese fiicei sale în timp ce goleau de haine dulapul lui Duncan. Clover nu înţelegea. Nici nu avea cum. Susan păstrase dreptul de proprietate asupra terenului. Clover fusese la fermă doar în copilărie, la câte un picnic în familie. Păşunea era năpădită de scaieţi. Hulubăriile erau dărăpănate. Adăpostul de pământ se surpase. Iar Clover, căreia nu îi plăcea în aer liber, nu voia să facă pipi în pădure, cu atât mai puţin să pună piciorul într-o privată plină de păianjeni. Aşa că plecau mereu destul de repede, grăbiţi să ajungă la prima benzinărie înainte să-i plesnească vezica.

La un an după ce îşi luase rămas-bun de la Duncan, Susan a început să reclădească ferma. Împreună cu un constructor de prin partea locului, a încercat să refacă din amintiri vechea casă. Arăta, în foarte mare măsură, ca înainte de război, cu o singură mare excepţie: casa avea acum un singur nivel, în loc de două. „Genunchii tăi, mamă!“, o rugase Clover pe când se uitau împreună pe schiţele proiectului. A cedat la insistenţele fiicei sale şi a renunţat la scări, dar până la urmă casa arăta nemaipomenit. Susan a început să petreacă acolo fiecare sfârşit de săptămână. În mai puţin de un an, a vândut apartamentul din Londra şi s-a mutat la Epping. A cumpărat nişte oi şi, pe măsură ce ele se îngrăşau, păşunea creştea din nou verde şi mănoasă. Clover nu se dădea în vânt după fermă, în schimb nepoţii lui Susan îndrăgiseră locul lor de distracţie de la ţară.

— O să vă găsesc eu, a spus Susan, trecând prin sufragerie.

Un foşnet dinspre coridor. Susan a zâmbit în timp ce se îndrepta spre camera de oaspeţi.

— Hm, s-a auzit un glas subţire.

Susan s-a întors şi a văzut un pantof de copil iţindu-se de sub pat.

— Ia să vedem, unde te-ai ascuns?

Bastonul lui Susan bocănea pe podea.

Pantoful s-a mişcat repede încoace şi încolo.

Fără să ţină seama de durerea din genunchi, Susan s-a aplecat. A smuls pantoful şi l-a gâdilat pe băiat în talpă.

— Ha-ha-ha! a izbucnit Hugh în râs.

Susan l-a apucat pe băiat de picioare şi l-a târât afară de sub pat.

Hugh a strâns-o de mână.

— Te-ai uitat!

— Ba nu! a spus Susan şi l-a ajutat să-şi pună pantoful.

— Eu mă pun! a anunţat el mândru.

Susan se minuna de plăcerea lui Hugh de a fi prins. Şi de cât de mult semăna cu Bertie. Îndesat. Trunchiul ca un butoiaş. Picioarele, adorabil arcuite, ca ale unui mops.

Hugh a fugit afară şi a strigat:

— Urma scapă turma!

Când s-a întors în sufragerie, Susan s-a uitat afară pe geam şi a văzut-o pe Evie, înăltuţă, bine legată, cu păr castaniu cârlionţat, galopând peste straturile de levănţică de mare. A călcat peste florile de ochiul-boului, strivindu-le tijele, şi a luat-o la fugă spre verandă. Susan a zâmbit. Pe locul unde altădată creşteau nişte legume anoste, varză şi rădăcinoase, se înălţau acum tot soiul de flori. După război, pierduse obişnuinţa de a mânca produse din propria gospodărie şi era mulţumită să-şi poată face în voie cumpărăturile la magazin, fără să aibă nevoie de bonuri de raţie pentru orice.

Au mai jucat două ture de v-aţi ascunselea, după care Susan a pus masa – supă de linte rămasă de cu seară, biscuiţi crocanţi şi Irn-Bru49.

49. Scris şi Iron Brew; băutură răcoritoare carbogazoasă ce conţine fier.

— Mama nu ne lasă să bem sucuri din astea, a spus Evie, înmuind un biscuit în pahar.

Hugh a luat o înghiţitură mare, apoi a râgâit.

— Scuze.

Susan a gustat şi ea din suc – un lichid oranj, dulce şi cu aromă de citrice. Ea, una, s-ar fi mulţumit cu un pahar de apă sau o ceaşcă de ceai negru. Dar îi părea bine că-l cumpărase, măcar şi pentru a le oferi nepoţilor un moment memorabil.

După-amiaza şi-au petrecut-o ca la fiecare vizită – alături de porumbei. Hulubăria era unul din puţinele lucruri, împreună cu privata din curte, care nu fuseseră culcate la pământ. Din vechea construcţie rămăseseră doar scânduri strâmbe şi putrezite, dar Susan chemase un meşteşugar din sat să o refacă. În afară de butoiul de grăunţe, care acum era din plastic, şi de faptul că mai erau doar vreo douăzeci de porumbei, arăta aproape ca înainte de război.

Spre deosebire de mama lor, Clover, care părea să aibă o teamă înnăscută faţă de aceste reptile înaripate, Hugh şi Evie se dădeau în vânt după porumbei. Când veneau la Epping, îşi alegeau câte un porumbel, îi legau de picior o panglică, fiecare de altă culoare, apoi plecau cu maşina la Clacton-on-Sea. În lipsa cuştilor, pe tapiţeria maşinii rămâneau câteodată urme de găinaţ şi se mai întâmpla ca porumbeii să zboare prin maşină, aşa