— Am impulsuri intermitente. Calculez raza noastră de interceptare și viteza…

Martinez și Lewis o priveau concentrați pe Johanssen în timp ce aceasta deschidea software-ul de calcul al interceptării. În mod normal, orbitele ar fi fost calculate de Vogel, dar el era ocupat cu altceva. Johanssen era rezerva lui pentru dinamici orbitale.

— Viteza de interceptare o să fie de unsprezece metri pe secundă… zise ea.

— Mă descurc, răspunse Beck prin radio.

— Distanța de interceptare va fi…

Se opri și se înecă. Continuă cu voce tremurată:

— O să fim la o distanță de șaizeci și opt de kilometri.

Își îngropă fața în mâini.

— A spus șaizeci și opt de kilometri!? zise Beck. Kilometri!?

— Fir-ar al naibii, șopti Martinez.

— Păstrați-vă cumpătul, zise Lewis. Rezolvați problema. Martinez, a mai rămas ceva combustibil în VAM?

— Negativ, comandante, răspunse Martinez. Au renunțat la sistemul SMO ca să scadă greutatea de lansare.

— Atunci trebuie să ne ducem noi la el. Johanssen, timpul de interceptare?

— Treizeci și nouă de minute, douăsprezece secunde, spuse Johanssen, încercând să nu-i tremure glasul.

— Vogel, cât de mult putem să deviem în treizeci și nouă de minute cu motoarele ionice? zise Lewis.

— Probabil cinci kilometri, spuse el prin radio.

— Nu e suficient, zise Lewis. Martinez, dar dacă ațintim toate propulsoarele de poziție în aceeași direcție?

— Depinde cât combustibil vrem să economisim pentru ajustările de poziție la întoarcerea acasă.

— Cât îți trebuie?

— Probabil că m-aș descurca cu douăzeci la sută din ce-a rămas.

— În regulă. Și dacă folosești restul de optzeci la sută…

— Verific, zise Martinez, făcând calculele la consola lui. Am avea un delta v de treizeci și unu de metri pe secundă.

— Johanssen, spuse Lewis. Calculul.

— În treizeci și nouă de minute am devia…

Johanssen tastă rapid.

— Șaptezeci și doi de kilometri!

— Asta e, spuse Lewis. Cât combustibil…

— Folosim 75,5 la sută din combustibilul rămas pentru ajustarea poziției, zise Johanssen. Asta aduce distanța de interceptare la zero.

— Faceți-o, spuse Lewis.

— Da, să trăiți, spuse Martinez.

— Stați așa, spuse Johanssen, asta aduce distanța de interceptare la zero, dar viteza de interceptare o să fie de patruzeci și doi de metri pe secundă.

— Atunci avem treizeci și nouă de minute ca să ne dăm seama cum să încetinim, spuse Lewis. Martinez, dă drumul jeturilor.

— Da, să trăiți, spuse Martinez.

•

— Văleu, îi zise Annie lui Venkat. S-au întâmplat o grămadă de rahaturi într-un timp foarte scurt. Explică-mi.

Venkat se strădui să audă transmisiunea audio peste murmurul VIP-urilor din cabina de observație. Prin geam îl văzu pe Mitch ridicându-și frustrat brațele.

— Lansarea a avut probleme grave, spuse Venkat privind dincolo de Mitch, la ecranele din spate. Distanța de interceptare ar fi fost mult prea mare. Așa că folosesc duzele de poziție ca să acopere diferența.

— Ce fac de obicei duzele de poziție?

— Rotesc nava. Nu sunt făcute s-o propulseze. Hermes n-are motoare de reacție rapidă. Doar motoarele ionice, lente și constante.

— Deci… s-a rezolvat problema? spuse Annie pe un ton plin de speranță.

— Nu, zise Venkat. O s-ajungă la el, dar o să aibă patruzeci și doi de metri pe secundă când ajung acolo.

— Cam cât ar veni?

— Cam 145 de kilometri pe oră. Beck n-are nicio șansă să-l prindă pe Watney la viteza asta.

— Nu pot să folosească duzele de poziție ca să încetinească?

— Au nevoie de o viteză mare ca să acopere diferența de timp. Au folosit tot combustibilul de care se puteau lipsi, ca să obțină viteza necesară. Dar acum nu mai au destul combustibil ca să încetinească, spuse Venkat încruntându-se.

— Și ce pot să facă?

— Nu știu, zise el. Și chiar dacă aș ști, nu le pot spune la timp.

— La dracu’.

— Mda, zise Venkat.

•

— Watney, zise Lewis, ești pe recepție? Watney?

— Comandante, transmise Beck prin radio. Poartă un costum pentru EVA, corect?

— Mda.

— Ar trebui să aibă un biomonitor, iar acesta emite un semnal, spuse Beck. Nu e prea puternic, fiindcă e făcut să ajungă doar la câteva sute de metri de rover sau de habitat, dar poate reușim să-l prindem.

— Johanssen, zise Lewis.

— Asta fac, spuse Johanssen. Trebuie să caut frecvențele în specificațiile tehnice. Stați puțin.

— Martinez, ai vreo idee cum să încetinim? zise Lewis.

Acesta scutură din cap.

— Nu-mi vine nimic, comandante. Mergem pur și simplu prea repede, la naiba.

— Vogel?

— Motorul ionic nu e destul de puternic, răspunse Vogel.

— Trebuie să existe ceva, spuse Lewis. Trebuie să putem face ceva. Orice.

— Am datele de la biomonitorul lui, zise Johanssen. Pulsul cincizeci și opt, tensiunea nouăzeci și opt cu șaizeci și unu.

— Nu e rău, spuse Beck. Mai mici decât mi-ar plăcea, dar a stat în gravitația lui Marte timp de optsprezece luni, așa că e de așteptat.

— Timpul până la interceptare? întrebă Lewis.

— Treizeci și două de minute, răspunse Johanssen.

•

Binecuvântata inconștiență se transformă într-o luciditate cețoasă, care deveni apoi realitate dureroasă. Watney deschise ochii, apoi tresări din cauza durerii din piept.

Din prelată nu mai rămăsese mare lucru. Fâșiile pluteau de-a lungul marginii orificiului pe care îl acoperiseră cândva, iar asta îi oferea lui Watney vedere liberă de pe orbită asupra lui Marte. Orizontul marii planete roșii părea a se întinde la nesfârșit, cu atmosfera sa rarefiată mărginind-o ca o ceață subțire. În decursul istoriei, numai optsprezece inși văzuseră pe viu această imagine.

— Să ți-o trag, îi spuse el planetei de dedesubt.

Întinzându-se către comenzile de pe braț, tresări. Încercă din nou, mai lent de data asta, și-și activă radioul.

— VAM-ul către Hermes.

— Watney?! sosi răspunsul.

— Afirmativ. Tu ești, comandante? spuse Watney.

— Afirmativ. În ce stare ești?

— Sunt într-o navă fără panou de control, spuse el. Cam asta e tot ce-ți pot spune.

— Cum te simți?

— Mă doare pieptul. Cred că mi-am rupt o coastă. Voi cum sunteți?

— Calculăm cum să ajungem la tine, zise Lewis. A fost o complicație la lansare.

— Mda, zise Watney privind gaura din navă. Prelata n-a ținut. Cred că s-a sfâșiat de la începutul ascensiunii.

— Asta explică ce-am văzut noi în timpul lansării.

— Cât e de rău, comandante? întrebă el.

— Am