că erau nevoiţi să închidă geamurile. Când ajungeau la ţărmul mării, fiecare îşi arunca porumbelul în aer. Apoi săreau în maşină şi goneau spre casă, însă niciodată nu au aflat cine câştigase. Porumbeii ajungeau de fiecare dată primii. Evie şi Hugh nu se supărau, pentru că Susan oprea mereu pe drum să le cumpere îngheţată.

— Eşti minunat, Bashful50, a spus Evie şi a mângâiat porumbelul pe spate.

50. Ruşinosul. Numele unuia dintre cei şapte pitici din basmul Albă-ca-Zăpada.

Pasărea a uguit.

Hugh a ales un porumbel destul de voinic, l-a ridicat deasupra capului ca pe un trofeu şi a declarat:

— Buzz Lightyear51 este cel mai rapid!

51. Numele unuia dintre personajele seriei de desene animate Toy Story (Povestea jucăriilor).

Susan a râs uşor. Aproape toţi porumbeii erau botezaţi după cei şapte pitici, iar restul, după diferite personaje din filme. Susan s-a gândit la bunicul ei. Bertie, care le dădea porumbeilor săi voiajori numele unor ţinuturi îndepărtate din Scoţia, unde nu fusese niciodată, ar fi fost îngrozit de asemenea denumiri comerciale. Pe ea însă nu o deranjau copilăriile astea. La urma urmei, şi ea făcuse acelaşi lucru cândva. Acum o viaţă.

Au petrecut toată după-amiaza în hulubărie, până când au auzit claxonul unei maşini. Hugh şi Evie au pus porumbeii în boxele lor şi au zbughit-o. Susan a păşit afară, lăsându-şi cu bună ştiinţă bastonul înăuntru, şi a mers cu băgare de seamă până la sedanul negru strălucitor parcat pe aleea din faţa casei.

Clover s-a uitat în oglinda retrovizoare dacă rujul era la locul lui, apoi a coborât geamul.

— Ai venit mai devreme, a spus Susan, ducându-se la maşina care avea motorul pornit.

— Am o întâlnire diseară, ai uitat?

— Da, uitasem, a spus Susan, aruncând o privire spre rochia ei bleumarin şi cerceii cu perle.

Părul castaniu era perfect pieptănat. Avocată – dar şi mamă divorţată care îşi creştea singură copiii –, Clover părea întotdeauna să se grăbească undeva.

— Ah! a exclamat Evie. Nu ne laşi să mai stăm?

— În seara asta, nu, a spus Clover. Am vorbit deja cu o bonă să stea cu voi.

— Dar pot rămâne la mine, a propus Susan.

— Te rog... s-a milogit Hugh.

— Data viitoare, a spus Clover categoric. Trebuie să plecăm acum.

Susan i-a îmbrăţişat pe copii, i-a ajutat să urce în maşină şi le-a pus centurile. S-a dus apoi la uşa şoferului.

— V-aţi distrat? a întrebat-o Clover.

Susan a încuviinţat, apoi s-a aplecat înăuntru să o îmbrăţişeze pe fiica sa, cu grijă să nu îi strice machiajul.

Clover a luat de pe scaunul alăturat un teanc de plicuri şi ziare.

— Se adunaseră în cutia poştală.

Susan a luat vraful de corespondenţă.

— Am auzit din întâmplare un coleg vorbind despre un articol cu porumbei, a spus Clover. Din păcate, am fost prea ocupată să mă uit pe ziare. Altfel, îl decupam pentru tine.

Susan s-a îndreptat de spate, apoi a făcut o grimasă când a simţit durere în picior.

— Genunchii? a întrebat-o Clover.

— Sunt bine, a spus ea repede, amintindu-şi că în ultimii doi ani fiica sa insista să se opereze la genunchi; şi nici nu avea de gând să admită că drumul lung până la cutia poştală de la stradă le dădea de furcă încheieturilor ei şubrede.

— Vino aici cu copiii la sfârşitul săptămânii, a adăugat Susan ca să schimbe subiectul.

— Poate vii tu la Londra, a spus Clover.

Susan a făcut semn cu capul spre hulubărie.

— Porumbeii...

— Adu-i şi pe ei! a strigat Hugh din spatele maşinii.

Clover l-a privit în oglinda retrovizoare.

— Nu. Bunica nu poate să-i aducă.

— Să facem o hulubărie la noi, a intervenit şi Evie.

Clover a oftat şi a luat volanul în mâini.

— Bine, o să mă uit pe programul meu, i-a spus ea lui Susan. Între timp, poate găseşti pe cineva să aibă grijă de porumbei.

Susan a dat din cap, apoi a urmărit-o cu privirea cum se îndepărtează în timp ce copiii îi făceau cu mâna. O iubea pe Clover. Ştia că şi fiica sa ţinea mult la ea, doar că, pur şi simplu, erau diferite. În timp ce se întorcea spre casă, a zâmbit larg la gândul petelor de găinaţ de pe adidaşii de firmă ai lui Hugh şi Evie, pe care mama lor îi cumpărase mai mult ca sigur de la Harrods sau Selfridges52.

52. Magazine de lux din centrul Londrei.

A început să facă ordine prin maldărul de scrisori – oferte de carduri de credit şi mormane de cupoane, pe care le-a aruncat în coşul de gunoi. S-a aşezat apoi comod în fotoliul din sufragerie cu teancul de ziare în braţe. Cu picioarele ridicate pe un taburet tapiţat, şi-a pus ochelarii de citit şi a răsfoit numărul cel mai vechi, în căutarea articolului de care îi pomenise Clover. După mai multe pagini, a dat peste un titlu neobişnuit care i-a atras atenţia.

RĂMĂŞIŢELE UNUI PORUMBEL VOIAJOR DIN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL GĂSITE ÎNTR-UN ŞEMINEU DIN ROCHFORD

A făcut faţă unei traversări pline de pericole peste Canal, zburând mile întregi din Franţa ocupată de nazişti. Extenuat, porumbelul care ducea un mesaj legat de picior s-a oprit pe coşul unei case din Rochford, posibil ca să se odihnească sau să se încălzească. Ameţit probabil de fum, porumbelul a căzut de pe marginea locului său de odihnă şi a murit. Rămăşiţele sale au rămas neobservate timp de peste cincizeci de ani, până când Niles Googins a cumpărat casa şi a început să o renoveze.

Susan s-a aşezat mai bine în capul