putut să corectăm distanța de intercepție cu propulsoarele de poziție ale lui Hermes. Dar e o problemă cu viteza de interceptare.

— Cât de mare e problema?

— Patruzeci și doi de metri pe secundă.

— Rahat.

•

— Hei, tot e ceva că până una-alta Watney e bine, spuse Martinez.

— Beck, zise Lewis. Cred că m-am răzgândit. Cât de repede poți să ajungi dacă nu ești ancorat?

— Îmi pare rău, comandante, spuse Beck. Am calculat deja. În cel mai bun caz pot s-ajung la douăzeci și cinci de metri pe secundă. Chiar dacă aș putea s-ajung la patruzeci și doi, aș mai avea nevoie de încă patruzeci și doi ca să ajung la viteza lui Hermes când mă întorc.

— Recepționat, zise Lewis.

— Hei, zise Watney prin radio. Am o idee.

— Sigur că ai, spuse Lewis. La ce te gândești?

— Aș putea să găsesc ceva ascuțit pe-aici cu care să-mi fac o gaură în mănușa costumului pentru EVA. Aș putea folosi aerul care iese ca pe un propulsor și să zbor spre voi. Sursa propulsiei ar fi pe brațul meu, așa că aș putea s-o direcționez destul de ușor.

— De unde-i vin rahaturile astea? spuse Martinez.

— Hmm, zise Lewis. Ai putea să ajungi în felul ăsta la patruzeci și doi de metri pe secundă?

— N-am idee, zise Watney.

— Nu-mi dau seama cum ai putea controla toată treaba dac-ai face asta, spuse Lewis. Ai aproxima interceptarea și ai folosi un vector de propulsie pe care abia l-ai putea controla.

— Recunosc că e periculos ca dracu’, dar gândește-te la asta: aș ajunge să zbor ca Omul de Fier, spuse Watney.

— O să mai căutăm și alte idei, zise Lewis.

— Omul de Fier, comandante. Omul de Fier.

— Rămâi pe recepție, spuse Lewis.

Femeia se încruntă.

— Hmm… poate nu e o idee chiar așa de rea…

— Glumești, comandante? zise Martinez. E o idee groaznică. S-ar lansa în spațiu…

— Nu toată ideea, dar o parte din ea da. Folosirea atmosferei ca propulsor. Martinez, pune în funcțiune postul lui Vogel.

— Bine, zise Martinez, apăsând câteva taste.

Ecranul prezentă afișajul postului lui Vogel. Pilotul schimbă repede limba din germană în engleză.

— E pornit. Ce-ți trebuie?

— Vogel are software pentru calcularea devierilor de curs cauzate de spărturi în carcasă, corect?

— Mda, zise Martinez. Estimează corecțiile de curs necesare în caz că…

— Da, da, zise Lewis. Pornește-l. Vreau să știu ce se întâmplă dacă deschidem VAL-ul.

Johanssen și Martinez se uitară unul la altul.

— Ăă… Da, comandante, zise Martinez.

— Sasul vehicular? întrebă Johanssen. Vrei să-l… deschidem?

— E o grămadă de aer în navă, răspunse Lewis. Ne-ar face vânt ca lumea.

— Da… dar ar putea și să arunce în aer botul navei, zise Martinez pornind software-ul.

— În plus, am pierde aerul, zise Johanssen simțindu-se obligată să completeze.

— Am etanșa puntea și camera reactorului. Putem lăsa orice altceva în vid, dar nu ne dorim decomprimări explozive aici sau în apropierea reactorului.

Martinez introduse scenariul în software.

— Cred că am avea fix aceeași problemă ca Watney, dar la o scară mai mare. Nu putem direcționa propulsia.

— Nu trebuie, spuse Lewis. VAL-ul e în bot. Aerul care ar ieși ar crea un vector de propulsie prin centrul masei noastre. Trebuie doar să orientăm nava în sens invers celui în care vrem să mergem.

— OK, am calculele, zise Martinez. O spărtură în VAL, cu puntea și camera reactorului etanșate, ne-ar accelera cu douăzeci și nouă de metri pe secundă.

— După aia am avea o viteză relativă de treisprezece metri pe secundă, completă Johanssen.

— Beck, transmise Lewis prin radio. Ai auzit toate astea?

— Afirmativ, comandante, spuse Beck.

— Poți să faci treisprezece metri pe secundă?

— O să fie riscant, răspunse Beck. Treisprezece ca să corespund VAM-ului și apoi alți treisprezece ca să corespund lui Hermes. Dar e mult mai bine decât patruzeci și doi.

— Johanssen, zise Lewis. Timpul până la interceptare?

— Optsprezece minute, comandante.

— Ce fel de șoc am simți cu spărtura aia? îi zise Lewis lui Martinez.

— Evacuarea aerului ar dura patru secunde, spuse el. Am simți ceva mai puțin de un g.

— Watney, zise ea în cască. Avem un plan.

— I-ha! Un plan! răspunse Watney.

•

— Houston, răsună vocea lui Lewis la Controlul Misiunii. Informare: o să spargem VAL-ul ca să creăm propulsie.

— Ce? zise Mitch. Ce?!

— Of… Dumnezeule mare… spuse Venkat din camera de observație.

— Să-mi bag, zise Annie ridicându-se. Mai bine mă duc în sala de conferințe. Vreți să-mi mai împărtășiți ceva înainte să plec?

— O să găurească nava, spuse Venkat încă stupefiat. O să găurească intenționat nava. O, Dumnezeule…

— M-am prins, spuse Annie țâșnind spre ușă.

•

— Cum o să deschidem ușile sasului? întrebă Martinez. N-avem cum să le deschidem de la distanță, iar dacă e careva în preajmă când explodează…

— Corect, zise Lewis. Putem să deschidem o ușă când cealaltă e închisă, dar cum o deschidem apoi pe cealaltă?

Se gândi o clipă.

— Vogel, transmise ea prin radio. Vreau să vii încoace și să faci o bombă.

— Ăă… Poți să repeți, te rog, comandante? zise Vogel.

— O bombă, confirmă Lewis. Ești chimist. Poți să faci o bombă din chestiile pe care le avem la bord?

— Ja, spuse Vogel. Avem lucruri inflamabile și oxigen pur.

— Sună bine, zise Lewis.

— Desigur, este periculos să detonezi un dispozitiv explozibil pe o navă spațială, zise pragmatic Vogel.

— Atunci fă-l mic, spuse Lewis. Trebuie doar să facă o gaură în ușa internă a sasului. Orice gaură e bună. Dacă aruncă ușa în aer cu totul e bine. Dacă nu, aerul o să iasă mai încet, dar într-un timp mai îndelungat. Modificarea impulsului e aceeași și o să obținem accelerația care ne trebuie.

— Presurizez sasul 2, raportă Vogel. Cum o să activăm această bombă?

— Johanssen! zise Lewis.

— Ăă… rosti Johanssen.

Își puse repede căștile.

— Vogel, poți să pui cabluri în ea?

— Ja, zise Vogel. O să folosesc un dop filetat cu o gaură mică pentru fire. O să afecteze doar puțin etanșarea.

— Am putea să trecem firul prin panoul de iluminat patruzeci și unu, spuse Johanssen. E lângă sas