— Spiritual, nimic de zis… (Tată, dar tu ai știut că eu… că nu te-am crezut?)

— Am știut, fiule… Nu-i nimic. Timpurile erau nenorocite. Nici eu nu m-am crezut întotdeauna… Dar tu ce-ai mai născocit, ce-ai de gând?

— Să fac o experiență privind dirijarea informației în organismul propriu. În ultimă instanță trebuie să obținem o metodă prin care omul să-și poată analiza și să-și sintetizeze propriul său organism, psihicul, memoria… Înțelegi?

— Faci tu ce faci și totdeauna vorbești nelămurit. Nu sunt în stare să pricep știința voastră. Pe vremuri puteam să demontez și să montez cu ochii legați o mitralieră. Dar asta nu pricep… Și ce o să se obțină?

— Păi… uite. Tu ai luptat pentru egalitatea tuturor. Nu-i așa? Prima fază se și înfăptuiește. Se înlătură inegalitatea dintre bogați și săraci, dintre slabi și puternici. Acum societatea oferă tuturor posibilități egale. Dar, în afara inegalității existente în societate, există o inegalitate care sălășluiește chiar în oameni. Un om lipsit de talent nu este egal cu cel talentat. Cel urât nu este egal cu cel frumos. Bolnavul și infirmul nu sunt egali cu omul sănătos… Dar dacă vom reuși să punem la punct această metodă, orice om va putea să fie așa cum dorește: inteligent, frumos, tânăr, cinstit…

— Tânăr, inteligent, frumos — asta e limpede. Toți ar vrea să fie așa. Dar cinstit, asta e mai greu. E mai greu decât orice să fii cinstit.

— Dar dacă omul știe cu precizie că o anumită informație o să-i dea în plus ticăloșie și abilitate, iar alta cinste și integritate, doar n-o să stea la îndoială ce anume să aleagă?!

— Cum să-ți spun? Există oameni pentru care e important să apară ca cinstiți în fața celorlalți, încolo pot să și fure, numai să nu fie prinși. Asemenea oameni o să aleagă abilitatea.

— Știu… Dar să nu vorbim de ei acum, tată. Mâine are loc experiența.

— Și trebuie să te duci neapărat? Ai grijă ce faci, fiule…

— Păi cine să se ducă dacă nu eu? Ia spune, tu ai fi putut să sari de pe parapet în tranșee?

— Jos stăteau de pază doi ofițeri. M-ar fi lichidat imediat.

— Dar tu nu puteai să te rogi de ei?

— Nu prea. Dar dacă le-aș fi spus că n-o să mai fac agitație, că plec din rândurile bolșevicilor, mi-ar fi dat drumul cu dragă inimă.

— Și atunci de ce nu le-ai spus?

— Eu, să le spun una ca asta! Nici nu m-am gândit vreodată! Mă gândeam că dacă voi fi împușcat, s-a terminat cu fraternizarea în sectorul nostru.

— Dar de ce te gândeai la așa ceva? Îi iubeai mult pe oameni, nu-i așa? Dar și tu ai omorât oameni… și înainte de asta, și după.

— Am omorât și eu, m-au omorât și ei pe mine — timpurile erau de așa natură.

— Și totuși de ce?

— Probabil pentru că eram mândru, de aceea, tare mai eram mândru pe-atunci. Credeam că țin piept întregului război.

— Iată că și eu, tată, sunt acum tot atât de mândru.

— Sigur, ai ajuns pe parapet. Trebuie să stai mândru. Asta așa-i. Numai să nu compari munca ta cu parapetul acela, fiule. Eu n-am apucat să stau nici două ore. Comitetul soldaților a dat alarma pe batalion, iar pe ofițeri i-au lichidat și gata… Dar tu, pentru tine cine o să dea alarma?

La această întrebare eu n-am avut ce răspunde și discuția imaginară a luat sfârșit.

Și acum, gata — la culcare! „Cucule, cucule, câți ani voi trăi?”

Capitolul 6

În romanele fantastice elementul principal era radioul. Odată cu el se aștepta să coboare fericirea asupra oamenilor. Și iată că radioul există, dar fericirea nu.

I. ILF: Blocnotesuri

Aspirantul Krivoșein urcă la etajul cinci și intră în apartament. Viktor Kraveț și dublura Adam fumau pe balcon. Zărindu-l se înapoiară în cameră. Krivoșein îi privi fără veselie.

— Trei dintr-o păstaie. Și au fost patru… Se uită la ceas. Mai avea timp. Se așeză. Ia povestește, Viktor Kraveț ce s-a întâmplat la voi acolo.

Viktor își aprinse o nouă țigară și începu să povestească cu o voce domoală.

— … Programul experienței prevedea următoarele: scufundarea în lichid până la gât, — controlarea senzațiilor — așezarea pe cap a „coifului lui Monomah” — din nou verificarea senzațiilor — comanda „nesatisfăcător” („nu e bine”) — intrarea în contact de interpătrundere cu circuitul lichid — atingerea stadiului de transparență dirijată — sudarea coastelor fracturate — utilizarea „impulsului satisfacției” pentru comanda „e bine” — restabilirea netransparenței — ieșirea din contactul cu circuitul lichid — părăsirea rezervorului.

Toate au fost de zeci de ori încercate și verificate, cu ocazia cufundării membrelor. Interpătrunderea lichidului cu corpul putea fi ușor controlată și reglată.

Trebuie să înțelegeți că în corpul nostru există totdeauna unele locuri mai puțin sănătoase, există mici deficiențe, sau cam așa ceva, mă rog, așa cum pe o piele, chiar sănătoasă, există, ici-colo, coșuri, zgârieturi, inflamații locale. Nu știu de ce natură sunt aceste zgârieturi interne, dar după ce lucrezi în lichid, simți totdeauna piciorul sau mâna mai sănătoase și mai puternice. Circuitul lichid îndreaptă aceste mici defecte. Și aceste așa-zise „remedieri” pot fi ușor recunoscute. La început mâncărimea în locul respectiv crește, apoi slăbește dintr-odată. Și dacă după o asemenea slăbire se dă comanda e „E bine”, mașina scoate circuitul lichid din contactul cu corpul, piciorul sau mâna devin netransparente. Spun asta, pentru că în privința metodei intrării în contact și ieșirii din contact cu circuitul lichid noi nu am avut nici un fel de probleme…

— Atâta timp cât am scufundat doar zece, cincisprezece procente din corp, adăugă Krivoșein.

— Da… noi n-am avut îndoială nici asupra faptului că corpul omenesc scufundat în lichid, în stadiul transparenței dirijate își păstrează elasticitatea mușchilor. De câte ori n-am organizat „lupte” în lichid: brațul lui (transparent) cu al meu (netransparent), sau brațul drept cu cel stâng, amândouă transparente. Cu alte cuvinte, circuitul lichid păstrează pe deplin vitalitatea corpului…

— A unei părți a corpului, îl corectă din nou Krivoșein, cam arțăgos.

— Da… Probabil tocmai asta-i problema, oftă Kraveț.

…Desigur