Ori nu se poate spune că, din împrejurarea că câţiva legionari au mers prin comune pentru a căpăta aderenţi, îndrumând poporul să se organizeze, să aibă încredere în mişcarea legiunii etc., se poate scoate un indiciu că ei intenţionau să pericliteze Siguranţa Statului – propaganda fiind un mijloc de formarea şi reîmprospătarea cadrelor unei organizaţii politice cum era aceasta şi nici că înjghebarea de aşa-zise cuiburi, de către elevii de liceu – formaţiuni care nu făceau parte din organizaţia propriu zisă – nu dă nota pericolului pentru Siguranţa Statului dacă se are în vedere că în programul organizaţiei era trezirea conştiinţei naţionale cu precepte de educaţie fizică şi morală care cadrează cu un program şcolar, atât timp cât lipsesc agitaţiunile.

  Considerând că nu se poate imputa inculpaţilor că urmăreau prin acţiunea lor schimbarea actualei forme de guvernământ, pentru că din dosar şi e netăgăduit şi de reprezentantul Ministerului public, că atât inculpatul Corneliu Z. Codreanu cât şi ceilalţi precum şi toţi componenţii organizaţiei propovăduiau un braţ tare, în locul partidelor parazite, dar recunoşteau autoritatea regelui, de care se vorbeşte cu tot respectul cuvenit şi ai căror colaboratori, spun foarte des în manifestările lor, vor să ajungă.

  Ori atâta vreme cât era vorba de o colaborare cu capul statului, nu poate fi vorba de o răsturnare a formei de guvernământ la care guvernul n-ar fi consimţit.

  Având în vedere că pentru aceste consideraţiuni acţiunea subversivă (care de altfel nu se dovedeşte de nicăieri a fi o acţiune subversivă) de care sunt acuzaţi inculpaţii nu poate fi încadrată în dispoz. art. 11.

  Considerând că marşul în Basarabia pus la cale de organizaţie n-a avut loc, căci nici n-ar fi avut loc dacă autorităţile n-ar fi consimţit; consimţământ pe care de altfel inculpaţii pretind că l-au avut dar că le-a fost retras mai târziu.

  Că în asemenea împrejurări e de prisos să se mai reţină susţinerile inculpaţilor că ei aveau de scop, în prim rând o punere la încercare a rezistenţei legionarilor şi în al doilea rând trezirea conştiinţei naţionale în populaţia impregnată de elemente străine.

  Având în vedere că s-a mai susţinut că toate actele inculpaţilor au a fi privite în lumina antecedentelor lor.

  Având în vedere că nici ca dat în dozarea punibilităţii unor infractori nu pot fi citate, actele inculpaţilor Corneliu Zelea Codreanu, Dănilă etc. cât timp nu se stabileşte existenţa faptului pentru care sunt daţi în judecată, fiindcă, antecedentele interesează pentru proporţionarea pedepsei, nu pentru intervenirea ei.

  Că astfel fiind, inculpaţii nu sunt vinovaţi de faptele ce lise impută şi prin urmare urmează a fi achitaţi.

  *

  Ne reîntoarcem bucuroşi la închisoare. Acolo ne facem bagajele şi aşteptăm să plecăm. Să ne vină ordinul de punere în libertate. Aşteptăm, 8 seara, 9, 10,11, tresărim la fiecare pas care se aude prin curte. adormim cu bagajele făcute.

  A doua zi aşteptăm iar. Abia a trei zi auzim că procurorul a făcut apel şi că, până la noua judecată, vom rămâne arestaţi.

  În sfârşit, iar încep să treacă zilele greu.

  Pentru vineri, 27 martie 1931, ni se fixează noul termen la Curtea de Apel. Zilele trec din ce în ce mai greu. În sfârşit, iată-ne din nou în dubă spre Palatul de Justiţie. Ne judecăm. Suntem la Curtea de Apel, Secţia a II-a. Prezidează dl. Emest Ceaur Aslan. Aceiaşi apărători îşi fac datoria, combătând cu acelaşi succes teza procurorului Gică Ionescu, care depăşeşte rechizitoriul său, prin ieşiri insultătoare şi pline de ură.

  Pronunţarea se amână câteva zile. Înapoi la Văcăreşti. Aşteptăm. Rechemaţi, ni se comunică o nouă achitare, cu unanimitate. Suntem eliberaţi după 87 zile de închisoare. Suntem găsiţi nevinovaţi. Oare cine va pedepsi pe insultătorii noştri? Oare cine ne va răzbuna toate nedreptăţile, loviturile şi toate suferinţele îndurate?

  Dar procurorul face recurs. Mai târziu se judecă şi acesta la Casaţie. Suntem din nou achitaţi, cu unanimitate.

  Iată-ne cu două hotărâri: una a d-lui Mihalache, prin care „Legiunea Arhanghelului Mihail” şi „Garda de Fier” sunt dizolvate ca organizaţii subversive şi periculoase pentru existenţa statului român, alta a întregii justiţii româneşti: Tribunal, Curte de Apel şi Casaţie, în unanimitate, după care, tinerii aceştia n-au nici o vină, Legiunea şi Garda nu sunt periculoase întru nimic, nici ordinii publice, nici Siguranţei Statului. Cu toate acestea, sediile noastre rămân sigilate pe mai departe.

  Jidănimea, care a fost din nou înfrântă, tace şi pregăteşte din umbră alte minciuni, alte atacuri, alte infamii.

  Doamne! Doamne! Cum nu vede neamul acesta că noi, copiii lui, suntem lăsaţi pradă loviturilor duşmane care curg asupra noastră, una după alta!

  Doamne! Doamne! Oare când se va trezi el şi va înţelege toată urgisirea şi cabala îndreptată contra lui, cu vrăjmăşie, pentru a-l adormi şi răpune!

  MIŞCAREA LEGIONARĂ ÎN PRIMELE ALEGERI.

  IUNIE 1931

  În aprilie cade guvernul naţional-ţărănesc. Vine guvernul Iorga-Argetoianu.

  Legiunea fiind dizolvată, îmi înscriu mişcarea la comisia electorală centrală sub o nouă denumire: „Gruparea Corneliu Z. Codreanu”, alegându-mi semn electoral:

  Noua denumire, se înţelege, nu prinde în mase. Popor, presă, duşmani, guvern, tot „Garda de Fier” continuă a-i zice. Să luăm parte la alegeri. Să nu ni mai spună că de ce nu ne punem în rând cu lumea, de ce nu uzăm de căile legale.

  La 1 iunie sunt alegerile. Cu mari sforţări materiale, cu împrumuturi, reuşim să ne punem candidaturi în judeţe.

  Începe propaganda. Cea mai legală şi cea mai delicată. În judeţele în care candidează Ministrul de Război şi Primul Ministru al ţării, noi nu candidăm. Pentru acest motiv, din puţinul cât avem, rupem Focşanii şi Rădăuţii.

  În schimb, asupra noastră se reped: guvern, autorităţi, bătăuşi. Ni se opreşte propaganda. La urmă ni se mai fură şi din voturi. Totuşi, obţinem, după o luptă grea, 34.000 de voturi. Se prezintă pe linia