De al 15 decembrie 1929, de când am plecat la prima întrunire la Bereşti şi până acum, în iunie 1931, am dus-o într-o luptă şi închisoare continuă. Pe acasă nu ştiu dacă, adunând zi cu zi, am stat două luni.

  LUPTA DE LA NEAMŢ

  31 AUGUST 1931

  După 20 de zile, aflu că s-a declarat vacant un loc de parlamentar la jud. Neamţ şi că în curând vor fi alegeri.

  Studiez situaţia şi iau hotărârea de a intra în luptă.

  Avusesem în acest judeţ, la alegerile trecute, 1.200 de voturi. Acum se prezentau în alegeri liberalii, naţional-ţărăniştii în cartel cu averescanii, georgiştii etc.

  Presa voia să dea o semnificaţie deosebită acestor alegeri, pentru că lupta va fi încordată şi rezultatul ei va fi succesiunea la guvern.

  Se observă concentrări de forţe. Lumea începe a face chiar pronosticuri. Unii dau victoria liberalilor, alţii naţional-ţărăniştilor. În toiul luptei, unii vor face pariuri. Se înţeleg de la sine, că de noi nici nu se vorbea. Pe capul nostru nu se gândea nimeni să pună pariuri.

  La 25 iulie, dau şi eu ordin de concentrare. Dar noi suntem sleiţi. Nu avem nici cu ce plăti lista. Ne ajută familia Ieşanu pentru plata listei şi tipărirea de manifeste.

  Pe la 30 iulie, sunt în Piatra Neamţ şi aştept sosirea echipelor. Vine fiecare cum poate. Pe jos, cu trenul, cu căruţa. Acum încep să intre mai în serios în luptă elementele crescute în frăţii, care formează echipe sub comanda legionarilor mai vechi.

  După hartă, dau fiecărei echipe câte un sector. Numărul luptătorilor noştri se ridică la un total de 100. Ei pleacă pe jos, cu o credinţă nesfârşită, deşi nu cunosc pe nimeni şi nu ştiu nici ce vor mânca, nici unde vor dormi. Dumnezeu le va purta de grijă, iar nevoia îi va învăţa. La Broşteni pleacă echipa Bănică, profesor Matei, Cosma, la care se vor adăuga câmpulungenii; la Răpciuni, echipa Ţocu; la Bicaz, echipa Crânganu; la Tg. Neamţ, Victor Silaghi, Jorjoaia, Stelescu; la Bălţăteşti, Banea, Ventonic, Ifrim, Mihail David; la Roznov, Popovici; la Buhuşi, Păduraru cu Romaşcanii, Hristache Solomon şi inginerul Blănaru; la Crăcăoani, Doru Belimace şi Răţoiu; la Războeni, Valeriu Ştefănescu, familia Mihai Crăciun şi Stelian Teodorescu. Alături de aceştia, prof. Ion Z. Codreanu ţinea întruniri în diverse puncte ale judeţului.

  Pe alocuri erau şi cuiburi de legionari sub conducerea următorilor: Herghelegiu, Tărâţă, Platon, Loghin, David, Nuţă, Mihai Bicleanu, Ungureanu, Olaru V. Ambrozie, Macovei etc.

  Echipele au început să muncească pe la oameni cu ziua pentru a căpăta de mâncare. În scurt timp, ele au început să fie iubite de ţărani.

  Naţional-ţărăniştii au venit cu maşini multe. Numai din partea lor sosesc în judeţ şi pleacă în propagandă şapte foşti miniştri. De asemenea, de la liberali.

  Din toate categoriile sociale, preoţii se poartă cel mai slab. În judeţele unde se strâmbă crucile de pe biserici, în faţa stăpânirii politicianiste, atee şi jidănite, într-o luptă în care eram singurii care veneam în numele crucii, cu pieptul deschis în faţa monstrului păgân, preoţii din judeţ, cu o excepţie de vreo 3-4, au fost în contra noastră.

  În ultima săptămână, trebuia să-mi organizez forţele în vederea bătăliei finale. Aveam acum 6 secţii puternice şi 10 slabe.

  În discuţia pe care am avut-o cu şefii de echipe, aceştia susţineau că odată ce avem 6 secţii puternice, putem să ne ridicăm echipele de acolo şi să le întărim pe cele slabe. Era o părere greşită care ne putea duce la pierderea bătăliei.

  Am procedat exact contrar, concentrând forţe în punctele mele puternice; iar la celelalte lăsând numai mici echipe de hărţuială. Adversarii, toţi s-au grupat greşit. Ei s-au concentrat în punctele tari ale mele. Încât noi am dat bătălia în punctele noastre cele mai tari, iar ei în punctele lor cele mai slabe.

  Au fost nimiciţi. Eu am luat în aceste 6 puncte câte 1.000 de voturi de secţie, iar ei câte 200, maximum 300. În acelaşi timp, secţiile lor tari, rămânând fără bună apărare, au fost înjumătăţite de echipele noastre.

  În ziua de votare, începând de dimineaţă, am străbătut cu o maşină puternică, însoţit de Totu, 15 secţii devotare din 16.

  Noaptea, la ora 12, s-a aflat rezultatul, într-un mare entuziasm al maselor ţărăneşti şi al echipelor de legionari şi într-o nemaipomenită deprimare a politicienilor şi a jidanilor. Garda: 11.300 voturi; liberalii: 7.000; naţional-ţărăniştii cu averescanii: 6.000; ceilalţi, mult mai puţin.

  Şi astfel, în prima luptă, în câmp deschis cu forţele coalizate ale politicienilor, legionarii, deşi într-un număr redus şi dispunând de mijloace incomparabil mai mici, izbutesc să câştige victoria, împrăştiind panică în toţi adversarii.

  DEMOCRAŢIA ÎMPOTRIVA NEAMULUI.

  ÎN PARLAMENT.

  În urma acestei alegeri, am intrat în Parlament. Singur, în mijlocul unei lumi duşmănoase. Fără experienţa acestei vieţi parlamentar, fără talentul oratoriei democratice, care cuprinde multă frază goală, dar pompoasă, strălucitoare, gesturi pregătite în oglindă şi o bună doză de obrăznicie. Însuşiri cu care poţi străbate, te poţi ridica, dar pe care Dumnezeu n-a vrut să mi le dea şi mie. Probabil, pentru a-mi tăia orice tentaţie care m-ar fi îndemnat să mă înalţ prin ele.

  Nu am depăşit niciodată, tot timpul cât am stat în Parlament, legile bunei cuviinţe şi a respectului pentru cei mai bătrâni, fie chiar cei mai mari adversari ai mei. N-am batjocorit, n-am luat parte la înjurături, n-am râs de nimeni şi n-am ofensat pe cineva. Aşa că nu m-am putut integra vieţii de acolo. Am rămas un izolat, nu numai datorită faptului că eram singur faţă de ceilalţi, ci un izolat faţă de viaţa aceea.

  Într-o seară târziu, când şedinţa era pe sfârşite şi băncile aproape goale, mi s-a dat cuvântul.

  Am căutat să arăt că ţara aceasta este cotropită de jidănime. Că acolo unde este cotropirea cea