sa deschidă fereastra numaidecât; dar Grete nu se mulţumi doar să nu intre, ci se trase speriată îndărăt şi trânti uşa; un străin şi-ar fi putut închipui că Gregor o pândise şi voise s-o muşte. Fireşte că Gregor se ascunse îndată sub canapea, dar trebui să aştepte până la prânz reîntoarcerea ei; iar când veni, păru mai îngrijorată ca de obicei, Gregor îşi dădu astfel seama că aspectul lui nu încetase să-i inspire dezgust şi că biata fată trebuia să se stăpânească, pentru a nu fugi de îndată ce-l vedea pe el sau vreo părticică din corpul lui, ce se zărea de sub canapea. Pentru a o scuti şi de acest spectacol, Gregor cară într-o zi cu spinarea un cearşaf de pat – i-au trebuit patru ceasuri pentru aceasta – şi-l duse pe canapea, unde-l aşeză în aşa fel, încât trupul să-i fie complet acoperit când stătea dedesubt, iar Grete să nu-l poată vedea nici chiar dacă se apleca în jos. Dacă sora sa ar fi fost de părere că cearşaful nu era necesar, n-avea decât să-l tragă la o parte – căci doar era destul de limpede, că Gregor nu se izolase astfel de plăcere; dar ea lăsă cearşaful cum era, ba chiar o dată, când Gregor dădu uşor cearşaful în lături cu capul, pentru a observa ce impresie i-a făcut surorii lui noua orânduială, i se păru că surprinde o privire de recunoştinţă în ochii ei.

În primele două săptămâni, părinţii nu-şi putură lua inima în dinţi să intre la el în cameră şi Gregor îi auzi rostind cuvinte de laudă cu privire la munca actuală a Gretei – ei care, în trecut, se plângeau deseori că nu le dă nici o mână de ajutor în casă. Acum aşteptau adesea – şi tata şi mama – în faţa uşii lui Gregor, în timp ce sora lui deretica prin cameră; de-ndată ce ieşea de la el, o descoseau amănunţit, în ce stare a găsit odaia, ce-a mâncat Gregor, cum s-a comportat de rândul acesta şi dacă n-a remarcat vreo ameliorare oricât de mică. De altfel, mama a vrut destul de curând să intre în camera lui Gregor, dar tatăl şi sora lui au împiedicat-o, la început cu argumente logice, pe care Gregor le ascultă cu multă atenţie şi le aprobă întru totul. Mai târziu trebuiră s-o oprească cu forţa, iar când mama începu să strige: „Lăsaţi-mă să intru la Gregor, la bietul meu băiat nefericit! Nu pricepeţi că trebuie să mă duc la el?”, Gregor se gândi, că poate n-ar fi rău dacă mama ar veni înăuntru, fireşte nu în fiecare zi, dar măcar o dată pe săptămână; ea înţelegea totul mult mai bine decât Grete care, cu tot curajul ei, nu era decât un copil şi care, de fapt, nu-şi asumase această grea povară decât, poate, doar din uşurinţă copilărească.

Dorinţa lui Gregor de a-şi vedea mama se împlini curând. În timpul zilei, Gregor nu voia să se arate la fereastră, pentru a nu-şi compromite părinţii, dar nici de plimbat nu se putea plimba prea mult pe cei câţiva metri pătraţi de duşumea, iar de stat culcat liniştit îi venea greu chiar şi noaptea; în scurtă vreme nici mâncarea nu-i mai producea vreo plăcere şi astfel luă obiceiul să se distreze căţărându-se, cruciş şi curmeziş, pe pereţi şi pe tavan. În special îi plăcea să stea atârnat de plafon; era cu totul altceva decât să zacă lungit pe podele; respira mai liber; simţea în tot trupul ca un fel de vibraţie; şi, în starea de euforică uitare de sine care-l cuprindea acolo sus, i se întâmpla uneori, spre marea lui surprindere, să-şi dea drumul şi să vină grămadă jos. Dar acum ştia, fireşte, să-şi stăpânească mai bine corpul şi nu păţea nimic, chiar când cădea de la asemenea înălţime. Sora lui observă curând această nouă distracţie – dat fiind că Gregor lăsa, în timpul preumblărilor, urme de lichid vâscos pe ici, colo – şi atunci îi veni în gând să-i uşureze căţăratul, pe cât posibil, şi să scoată din cameră toate mobilele care l-ar fi putut împiedica, în primul rând dulapul şi biroul. Dar, singură, nu era în stare să îndeplinească acest lucru; pe tata, nu îndrăznea să-l cheme; servitoarea – o fată de şaisprezece ani – nu i-ar fi dat în nici un caz vreo mână de ajutor întrucât, deşi rezista curajos pe poziţie de la plecarea fostei bucătărese, ceruse îngăduinţa să ţină bucătăria încuiată tot timpul şi să nu deschidă decât atunci când era chemată în mod special; Grete nu avea altceva de ales, decât s-o cheme pe mama, odată, în lipsa tatălui de acasă. Mama acceptă cu exclamaţii de bucurie, dar când ajunse în faţa uşii de la camera lui Gregor, amuţi. Grete se uită mai întâi prin cameră să vadă dacă totul e în ordine; abia după aceea îi dădu voie şi mamei să intre. Gregor trase în grabă cearşaful mai jos decât de obicei şi-i făcu mai multe falduri, dându-i un aspect de parcă fusese aruncat din întâmplare pe canapea. De rândul acesta se abţinu de a mai spiona pe sub cearşaf şi nu se uită după bătrână; era mulţumit să ştie doar că venise, în sfârşit. „Poţi intra, nu se vede”, spuse Grete mamei, conducând-o probabil de mână. Gregor auzi doar cum cele două femei plăpânde mişcau din loc vechiul şi masivul şifonier – Grete ţinând să-şi asume tot greul muncii, în pofida temerilor mamei, care o avertiza să nu facă un efort prea mare. Totul dură destul de mult. După un sfert de oră de trudă, mama spuse că ar fi totuşi mai bine să pună şifonierul la loc întrucât, în primul rând era prea greu şi ele două n-ar fi putut termina treaba înainte de înapoierea tatălui, iar dacă-l lăsau în mijlocul camerei l-ar fi încurcat pe Gregor; şi-apoi, în al doilea rând, nu ştiau sigur dacă, prin îndepărtarea mobilelor, îi făceau plăcere lui Gregor. Ea era de altă părere: aspectul pereţilor goi îi producea o strângere de inimă, şi