Pe feţele ascultătorilor se iviră zîmbete neîncrezătoare, chiar uluite. Cum adică, bieţilor copilaşi nu li se dădea voie să se distreze? Era cu neputinţă să accepţi o asemenea idee.

— Pînă şi adolescenţii, spuse DCIC, pînă şi adolescenţii ca voi…

— Dar e cu neputinţă!

— Cu excepţia unei doze oarecare de autoerotism practicat pe furiş şi a unui pic de homosexualitate – absolut nimic.

— Chiar nimic?

— În majoritatea cazurilor, pînă cînd nu împlineau douăzeci de ani.

— Douăzeci de ani? răsună ca un ecou corul neîncrezător al studenţilor.

— Da, douăzeci, repetă Directorul. V-am spus că n-o să vă vină să credeţi.

— Dar cum se petreceau lucrurile? Care erau rezultatele? întrebară ei.

— Rezultatele erau îngrozitoare – răsună o voce puternică şi profundă amestecîndu-se pe neaşteptate în discuţie.

Toţi întoarseră capetele. La marginea grupului de studenţi se afla un necunoscut – un bărbat de statură mijlocie, cu părul negru, nasul vulturesc, buze roşii, cărnoase, ochii foarte pătrunzători şi întunecaţi.

— Îngrozitoare, repetă el.

Tocmai atunci Directorul, care stătuse pe una din băncile de oţel şi cauciuc aflate la îndemînă ici-colo prin parc, dînd cu ochii de noul venit, sări în picioare şi se repezi înainte cu mîinile întinse, zîmbind entuziast, cu toţi dinţii.

— Domnule Controlor! Vai, dar ce surpriză plăcută! Ei, băieţi, ce ziceţi? Dumnealui este domnul Controlor; însuşi Forditatea Sa Mustafa Mond.

În cele patru mii de încăperi ale Centrului de Incubaţie şi Condiţionare pentru Londra Centrală, cele patru mii de ceasuri electrice bătură simultan ora patru. Glasuri descărnate răsunară din pîlniile megafoanelor.

— Primul schimb de zi a încheiat serviciul. Îl preia al doilea schimb de zi. Schimbul întîi este liber…

În liftul care-i ducea spre vestiare ca să se schimbe, Henry Foster şi cu Directorul Adjunct al Predestinării îi întoarseră destul de ostentativ spatele lui Bernard Marx de la Biroul de Psihologie. Îl evitau din pricina reputaţiei lui dubioase.

Uşorul zumzet şi uruit al maşinăriilor încă mai făceau să vibreze aerul stacojiu din Depozitul de Embrioni. Schimbul întîi putea să plece, schimbul doi putea să vină, o fată ce părea bolnavă de lupus lăsa locul alteia; în chip misterios şi neîntrerupt, benzile rulante mergeau înainte cu încărcăturile lor de viitori bărbaţi şi femei.

Lenina Crowne se îndreptă cu paşi vioi către uşă.

Forditatea sa Mustafa Mond! Studenţilor care-l salutau era cît pe-aci să le sară ochii din cap. Mustafa Mond! Controlorul Principal pentru întreaga Europă Occidentală! Unul dintre cei zece Controlori Mondiali. Unul dintre Cei Zece… şi se aşezase pe bancă alături de DCIC, deci avea de gînd să rămînă, da, da, să rămînă şi chiar să le vorbească… Aveau să audă explicaţii direct de la sursă. Chiar din gura Marelui Ford.

Dintr-un tufiş alăturat ieşiră doi copii cam măslinii la faţă, îi priviră o clipă cu ochi mari şi uluiţi, iar apoi se întoarseră printre frunze la distracţiile lor.

— Vă amintiţi cu toţii – zise Controlorul cu glasul lui puternic şi profund –, presupun că vă amintiţi cu toţii de acea zicală frumoasă şi inspirată care vorbeşte despre Marele Nostru Ford: „Istoria e doar gargară“. „Istoria“, repetă el mai domol, „e doar gargară“.

Le făcu semn cu mîna; avea aerul că mînuind un pămătuf de pene măturase din cale puţin praf şi praful era Harappa, era cetatea Ur a caldeenilor; cîteva plase de păianjen – şi acestea erau Teba şi Babilonul şi Cnossos şi Micene. Fîş-fîş – şi ce mai rămînea din Ulise, din Iov, din Jupiter şi Guatama şi Iisus? Fîş – şi gata, dispăreau acele pete de murdărie străveche denumite Atena şi Roma, Ierusalimul şi Regatul de Mijloc – toate dispărură. Fîş – şi se goli şi locul unde fusese Italia. Fîş – şi dispărură catedralele; fîş-fîş – şi pieriră Regele Lear şi Panseurile lui Pascal. Fîş – Patimile; fîş – Recviemul; fîş – Simfonia; fîş…

— Mergi astă-seară la tactile, Henry? întrebă Predestinatorul Adjunct. Aud că cel nou de la cinema Alhambra e grozav, are şi o scenă de amor pe o blană de urs; cică e minunată. Se reproduce perfect senzaţia dată de fiecare fir din blana ursului. Efectele senzoriale sînt de-a dreptul uluitoare.

— De aceea nu vi se predă istoria, le spunea Controlorul. Dar acum a sosit timpul…

Directorul îl privi uşor speriat. Circulau zvonurile acelea ciudate despre vechi cărţi interzise, aflate sub cheie într-un seif din biroul Controlorului. Biblii, volume de versuri – numai Ford mai ştia ce.

Mustafa Mond interceptă privirea speriată a Directorului şi colţurile buzelor sale roşii se strînseră ironic.

— Nu te teme, domnule Director, îl potoli el pe un ton puţin batjocoritor. N-am să-i corup.

Pe DCIC îl năpădi un val de ruşine.

Cei care se simt dispreţuiţi fac mai bine să pară dispreţuitori. Aşa era şi zîmbetul de pe faţa lui Bernard Marx. Auzi, cică filmul te face să simţi fiecare fir din blana ursului!

— Eu unul am să mă duc neapărat, zise Henry Foster.

Mustafa Mond se