Moartea semneaza indescifrabil citește cele mai bune cărți 2022 online gratis pdf 📖

RODICA OJOG-BRAŞOVEANU

Moartea semnează indescifrabil

PARTEA ÎNTÂI

Capitolul I

ANONIMA

"Unde mă aflu?"

A fost prima întrebare pe care mi-am pus-o când, deschizând ochii, m-am pomenit într-o încăpere străină. Apoi mi-am amintit. După şaisprezece ore de drum anevoios, ploaie şi vânt, ajunsesem în sfârşit la cabana "Dor de mute". O ţuică băută pe nerăsuflate câţiva bărbaţi la una dintre mese, un cabanier excesiv de amabil odaia, focul din sobă duduind îmbietor şi dorinţa legitimă de-a dormi două săptămâni fără întrerupere. Eram în concediu.

Ploaia continua să cadă monotonă şi tristă. Aplecându-mă să-mi iau ţigările, privirea mi-a fost atrasă de un plic alb, obişnuit, strecurat pe sub uşă în timp ce dormeam. Curios, l-am ridicat. Spre surprinderea mea, cu litere voit deformate (probabil scrise cu mâna stângă), cineva mi se adresa:

"Domniei sale, domnului căpitan de miliţie, Ştefan Anghel".

Am parcurs conţinutul scrisorii câteva rânduri cu aceleaşi caracteristici grafologice:

"După cum desigur aţi observat, plouă de câteva ceasuri. Asta înseamnă că drumul spre cabană a devenit impracticabil. Mai înseamnă că volens- nolens suntem, cum s-ar spune, izolaţi de restul muritorilor. Ca să nu vă plictisiţi, îmi permit să vă ofer o şaradă. Cineva din grupul nostru îşi va lua curând adio de la cele pământeşti. Datorită mie! Vreau să realizez o crimă care nu va fi supusă niciodată rigorilor legii. Încercaţi să mă împiedicaţi!

P.S. Nu vă pierdeţi timpul cu deducţii grafologice".

Ce glumă tâmpită!

Ştiam că pe munte se fac cele mai stupide farse şi totuşi. Ploaia se izbea de geam. Mi se părea că "Dor de munte" plânge.

*

Living room-ul era o încăpere mare, pătrată. Un bar nou lac şi nichel ocupa în întregime peretele din fund. Mese masive se aliniau pe două rânduri, lăsând liber un culoar până la scara mare ce ducea la etaj. Pereţii, jumătatea de jos din lemn, cea superioară din piatră colţuroasă, erau împodobiţi cu policioare pe care se odihneau farfurii de lut pe ştergare brodate în culori vii. La intrare, prins deasupra uşii, un cap de cerb, cu coarne puternice, multiplu şi complicat încâlcite, îşi rumega plictiseala.

De cum am coborât, m-a izbit aerul fierbinte, învelit gros în fum de ţigară. Patru bărbaţi angajaţi într-o partidă de pocher filau cărţile cu o patimă evidentă.

Cabanierul, aplecat deasupra barului, urmărea jocul cu emoţie nefirească, în timp ce mâinile ştergeau mecanic un pahar.

De fapt, nu era singurul chibiţ. Un individ negricios, cu privirea mobilă, cu o faţă gălbuie ca de hrisov, se mişca necontenit printre jucători, schimbând fără nici o noimă posturile unui tranzistor. La cealaltă extremitate a încăperii, singur la o masă, un alt bărbat, cu eleganţă studiată în mişcări, îşi umplea din când în când un pahar cu apă minerală în care storcea puţină lămâie.

Judecând după frânturile de discuţie, după epitetele nemiloase care abundau, puteam să pariez că cei şase n-au făcut cunoştinţă la cabană, ci sunt veniţi împreună într-o aşa numită escapadă burlacă.

Nu mi-au acordat nici o atenţie. Eram oarecum intrigat în faţa impoliteţii flagrante, cu atât mai mult cu cât oamenii aflaţi în staţiuni la munte sau la mare, odată depăşite primele momente de stinghereală, devin amicali, discuţiile se încheagă cu uşurinţă, iar amabilitatea capătă expresii fireşti.

Exceptând omul cu apa minerală, toţi fumau. Nori de fum se izbeau de candelabrul din lemn masiv atârnat deasupra mesei, învăluindu-i. Abia le ghiceam trăsăturile. Am cerut cabanierului o ţuică. Şi pentru a doua oară de la sosire, când a dat cu ochii de mine, mi s-a părut că tresare. S-a grăbit să mă servească, adăugând chipului obişnuitul zâmbet profesional. M-am rezemat de bar, sorbindu-mi ţuica cu înghiţituri mici.

Ploaia continua vrăjmaşă. La masa de joc se aşternuse o linişte nefirească, prevestitoare de furtună.

Omul cu apa minerală îi privea, surâzând enigmatic.

Pe tejghea, în imediata apropiere, am observat telefonul. Fără vreo ţintă anume, am ridicat receptorul. Nu mi-am putut stăpâni o exclamaţie. Şapte perechi de ochi se întoarseră spre mine.

Cordonul era smuls din aparat, iar microfonul strivit.

Corelaţia dintre scrisoarea anonimă şi telefon mă obseda. Anularea aparatului telefonic unica legătură imediată cu oraşul crea o izolare artificială, dar eficace în condiţiile ploii neîntrerupte care făcea practic inaccesibil drumul, şi aşa destul de anevoios spre cabană.

Mă simţeam neliniştit constatând că un prim element pe care, aşa cum reieşea din conţinutul anonimei, autorul ei scontase izolarea fusese deja realizat. Formula era brutală, nedisimulată şi de aceea îngrijorătoare, dovedind îndrăzneală şi sânge rece.

De ce fusesem avertizat? Jocul mi se părea absurd, neverosimil şi totuşi ipoteza unei farse începea să nu mă mai convingă.

Îi observam pe rând, ochii neştiind unde să zăbovească. Cei şase (de fapt, unicii turişti de la "Dor de munte") colegi de serviciu din câte înţelesesem făceau totală abstracţie de mine. Timp de o oră sau două n-am surprins nici una dintre acele priviri iuţi, piezişe, care verifică sau se asigură. Poate doar individul negricios şi neliniştit, cu înfăţişare stranie. Însă cum acesta se mişca pradă unei agitaţii necontenite, nu eram sigur dacă se uita la mine, la cerbul agăţat deasupra intrării ori pur şi simplu căuta poziţia prielnică acusticii tranzistorului.

Îl scrutai mai atent. Am băgat de seamă că avea gesturi necugetate, lipsite de control. Îţi dădea impresia că abia la jumătatea acţiunilor şi mişcărilor sale deci după ce efectuase acte iniţiale începea să reflecteze asupra lor. De aici reacţii deconcertante, gesturi bruşte, întrerupte ori cu deznodământ neaşteptat. Intervenţiile lipsite de tact în spatele jucătorilor trădându-le combinaţiile prin exclamaţii inoportune sau sfaturi de genul: "Eu aş merge cu asul şi vaietul" dădeau naştere la izbucniri ireverenţioase.

— Vasiliu, eşti o vită! decretă cineva.

Spre surprinderea mea, negriciosul nu se sesiză deloc şi, rânjind, se postă în spatele altui scaun.

La o masă vecină cu a mea, aproape de fereastră, stătea indiferent, cu poză studiată, omul cu apa minerală. Din contextul discuţiilor reieşise că este jurisconsultul instituţiei. De altfel, felul în care se exprima fraze rotunde, de mult ticluite şi gata să încadreze în formule devenite şablon orice fenomen, gând sau situaţie îl desconspira.

Faţa lipsită de netezimi, ciupită pe alocuri de vărsat, se odihnea mai ales pe umărul drept, încreţind nefiresc pielea