Arhivele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Informația s-a scurs prin Polonia și a ajuns în Israel, în limba rusă, prin Ambasada israeliană de la Varșovia. De acolo a mers mai departe spre Statele Unite: este una dintre ipoteze, cel puțin. El ajunge în orice caz în SUA, este verificat complet de CIA la sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie 1956. La vremea aceea, acolo locuia și avea un rol important August Nikolaevski, unul dintre marii lideri și gânditori ai menșevismului. Existau foarte mulți transfugi care aleseseră libertatea, foști troțkiști etc. S-a creat o comisie care a analizat problema autenticității și care a validat documentul. A fost publicat la mijlocul lui mai, complet, pe prima pagină din New York Times, sub titlul „Stalin’s Crimes“. A fost reluat în toată presa mondială, transmis și trimis cu baloane în toată zona sovietică. A circulat tradus în diferite limbi. L-am întrebat pe Ion Iliescu în cartea de interviuri cum anume a fost primit documentul în țară. Mi-a răspuns că l-a citit la Paris, dar nu l-a adus în România; cei care au făcut-o au fost excluși din partid. În Franța, până la momentul Gorbaciov, Raportul Secret a fost întotdeauna menționat de Partidul Comunist Francez drept le rapport attribué à Khruchtchev. În Italia, reacția a fost diferită. Primul care a vorbit despre problemele sistemice și instituționale, biografice și personale, a fost Palmiro Togliatti, care a spus că este total inacceptabilă reducerea problemei la personalitatea lui Stalin, că lucrurile sunt mult mai adânci și trebuie să vedem unde anume a început toată această problemă. Discuția a fost blocată din cauza Revoluției Maghiare: după aceasta, evident, Hrușciov era în defensivă deoarece în Biroul Politic sovietic a fost acuzat că linia sa adusese respectivele consecințe.

După Raportul Secret se produc scindările în conducerile partidelor comuniste. Cele mai importante rupturi la vârf, precondiție a crizelor comuniste, se produc în Ungaria și Polonia, mult mai puțin în România și aproape deloc în Cehoslovacia. România și Cehoslovacia cunosc destalinizări ratate, Polonia și Ungaria – reale. Simplificând, este vorba despre scindarea între reformatori/revizioniști și dogmatici. Iugoslavia contează enorm. În raportul secret din 25 februarie, Tito a fost practic reabilitat, după ce fusese excomunicat din mișcarea comunistă internațională în 1948. Pentru Dej, Ulbricht & co este un lucru foarte important: marile procese-spectacol ale stalinismului aveau ca justificare, între altele, faptul că cei acuzați de trădare erau spioni titoiști. Din momentul în care Tito nu mai este Iuda-Tito, spionajul pro-Tito își pierde legitimitatea. Sub acuzația de pro-titoism fusese denunțat Pătrășcanu în 1949, ca spion titoist fusese spânzurat László Rajk la Budapesta în 1949, la fel Rudolf Slánský și ceilalți membri ai grupului său în 1952.

Raportul Secret este în primul rând un document colosal, crucial al secolului XX. După el, comunismul nu a mai fost același. Se demolează mitul lui Stalin, are loc un atac împotriva întregii mitologii istorice a stalinismului. Cursul scurt de istorie, Biblia comunismului mondial până în acel moment, este denunțat drept simplificare abuzivă. Se propune un nou sistem de relații în cadrul blocului sovietic. Limita Raportului Secret este idealizarea lui Lenin: în vreme ce Stalin este vilificat, demonizat, Lenin este prezentat ca reperul umanist spre care trebuie să ne îndreptăm. În Raport, marile erori și crime încep în 1934. Milioane de oameni muriseră în timpul Marii Foamete și al colectivizării forțate a agriculturii: nu se menționează nimic despre aceasta sau despre persecuția menșevicilor, cadeților, socialist-revoluționarilor sau despre alte înscenări; 17 ani de istorie bolșevică sunt puri. 1934 este legat de moartea lui Serghei Kirov, care, afirmă Hrușciov, reprezintă pretextul pentru Marea Represiune. Erorile mai importante nu sunt sistemice, nu provin din instituții, ci din personalitatea lui Stalin. Se vorbește foarte mult despre psihologia maniacală a acestuia, nimic despre sociologia criminală a Partidului Comunist. Fenomenul terorii totalitare, definitoriu pentru sistemul comunist, este practic ignorat, vorbindu-se în schimb despre cultul personalității lui Stalin și consecințele sale. Nu se discută nimic, sub nici o formă, despre procesele-spectacol, colectivizare, genocidul țăranilor, persecuția Bisericii ș.a.m.d. Crimele contra membrilor de partid sunt deplânse, nu însă și agresiunea statului bolșevic contra cetățenilor, privarea acestora de orice protecție împotriva crimelor și nelegiuirilor. 

Primele unde de șoc ale Raportului Secret s-au resimțit în Polonia: liderul comunist polonez Bolesław Bierut se află în spital la Moscova în februarie 1956. I se aduce textul Raportului Secret; pe 3 sau 4 martie, o săptămână mai târziu, face atac de cord și moare. În iunie 1956 apar grevele muncitorești de la Poznań și o mobilizare puternică a intelighenției poloneze de stânga. Figura principală este Leszek Kołakowski, devenit ulterior unul dintre principalii ideologi și mentori ai Solidarității. În Ungaria avem de asemenea trezirea intelectualității și mari dezbateri. Rákosi, despotul stalinist vinovat pentru crimele teribile ale anilor ’50, este forțat să părăsească țara. Gafa conducerii sovietice este că, în loc să-l numească pe Imre Nagy la conducerea Partidului din Ungaria, numește un stalinist cel puțin la fel de îndârjit ca Rákosi, și anume pe Ernö Gerö. Departe de a modera sistemul, acesta reacționează cât se poate de stângaci și agresiv, stârnind, evident, radicalizarea forțelor antitotalitare. În cadrul Uniunii Scriitorilor Maghiari se formează cercul Petöfi. Organizația creată de staliniști pentru a controla intelectualitatea devine principalul avanpost al revoltei antitotalitare. Imre Nagy, exclus din Partidul Comunist, devine magnetul mișcării de renovare a socialismului. În Ungaria anului ’56, instituțiile statului totalitar se transformă în opusul lor, se încearcă reconcilierea socialismului cu democrația, precum și lupta împotriva hegemonismului, a imperialismului sovietic.

Mișcările de revoltă din octombrie 1956 în Ungaria încep din interiorul stângii marxiste și post-marxiste. Acest lucru este un element central pentru înțelegerea întregului complex al prăbușirii comunismului. Extincția leninistă este înainte de toate un fenomen de dezagregare din