aşa şi pe dincolo şi mă duc şi-l omor.” „Pe cine, mă?” „Pe Tache al lui Aristide.” „Ce ţi-a făcut?” O chestie cu nişte lemne… Într-o noapte Tache a trimis doi inşi cu tunicile în cap, i-au spart lui alde Baltac geamul, au intrat peste el şi l-au bătut numai în fălci. „Nu da nici o declaraţie, îi spun, du-te în… mă-tii, omoară-l, fă ce vrei, dar dacă te dovedesc cu martori, puşcăria te mănâncă.” S-a pus alde Baltac la pândă şi l-a prins; a stat şi a aşteptat câteva luni până a crezut Tache că nu mai e nimic şi într-o noapte Baltac şi cu frate-său, şi ei tot cu tunicile în cap, l-au prins şi l-au bătut tot aşa, în fălci… Dar mai rău! Prinde orbul scoate-i ochii! Am anchetat cazul de faţă cu Tache şi cu tat-său, domnul primar: „Baltac, unde-ai fost în seara cutare, la ora cutare?” „În seara cutare, la ora cutare, zice Baltac, am fost la Pălămida să cumpăr nişte blană.” „Blana mă-tii, zic, lasă că-ţi arăt eu ţie”. „Am martori că am plecat cu căruţa şi dacă vreţi uite şi hârtia de vânzare de la negustor cu data şi ziua aia. Întrebaţi şi negustorul.” (Dracu să-l ia pe Baltac, cum băgase el în cap sa se ferească! Chestia cu hârtia de la negustor nici eu n-aşi fi putut să-l învăţ mai bine; nu ştiu cum o fi aranjat el cu negustorul şi cum de-a pândit el ca chiar în ziua aia să-l prindă pe Tache!) L-am dat afară şi i-am spus lui Aristide: „Domnului primar, vă spun eu, nu e ăsta!” A scăpat Baltac de puşcărie, că dacă nu venea la mine, ar fi fost în stare să se ducă orbeşte peste ăla şi s-o păţească! Ei şi acum, azi pe seară aşa, stam eu în secţie şi-mi făceam raportul, începu şeful deodată cu alt glas, dând la o parte sticla goală şi turnând din cealaltă. „Ţârrr! Domnule şef, vino imediat la primărie că a sărit unul să-l omoare pe fi-meu!” „Cine dracu o fi nebunu ăla? mă întreb eu. Unde domnule primar?” „La moară!” „Cine e?!” „Unul al lui Ţugurlan!” Al lui Ţugurlan! Cum să nu ştiu! Atunci, când cu chestia cu nunta, când l-ai bătut pe ăla la nuntă, crezi că n-am aflat?! Crezi că n-a venit; acela la mine?! „Păi dracu te-a pus să zici ce i-ai zis? i-am spus eu. N-am dreptul să-l chem la secţie fiindcă tu te-ai legat de el şi nu el de tine.” Dar cu muierea lui Stan Cotelici, când i-ai turnat laptele în cap? „Dă-l în judecată”, i-am spus lui Stan Cotelici, dar el nu vrea să te dea pentru atâta lucru, că ar fi râs lumea de el, ar fi vrut să te cheme la secţie şi să te bat. Te-am chemat? Nu te-am chemat! Puteam să te chem?! Puteam! Puteam să-ţi trag, în mod legal, o bătaie a dracului, s-o ţii minte cât oi trăi?! Cum să nu pot, d-aia sunt şef! N-am făcut chestia asta! Eu nu fac chestii d-astea! Dar acum, frate Peline, ai pus-o de mămăligă! încheie şeful de post pe neaşteptate cu un glas dramatic. Ai crezut că-mi bat joc de tine când ţi-am spus acolo în faţa primăriei de ce n-ai venit să-mi spui mie!

  — Chiar dacă ştiam, tot nu veneam, răspunse Ţugurlan răguşit de tăcere.

  Jandarmul se posomori şi nu mai spuse nimic timp de câteva minute. Rămase nemişcat, cu mâna pe pahar, cu pleoapele peste ochi. S-ar fi părut că acest răspuns îi amintea de ceva şi că amintirea aceasta îl uimea, de altfel ca şi răspunsul lui Ţugurlan. Îşi ridică încet pleoapele şi se uită la omul din faţa sa cu privire străină, rece: nu mai înţelegea. Se posomori din nou şi turnă vin, de astă dată numai în paharul său, atât de mult îl stăpânea neînţelegerea. Nu se lipise oare nimic din tot ceea ce spusese el de Ţugurlan? Se uită bănuitor la el şi îl întrebă:

  — Unde e puşca?

  — E la mine.

  — Ad-o încoace!

  Ţugurlan se ridică, se duse la paie şi aduse arma. Jandarmul o luă şi o puse alături, lângă el. Se făcuse târziu. Jandarmul se ridică, mai turnă un pahar, pe care îl bău din picioare, apoi spuse:

  — Eu n-am să-ţi fac nimic, dar ai lui Aristide n-au să se uite la bani ca să te bage în puşcărie. Bună-seara!

  — Bună-seara, dom’ şef! răspunse Ţugurlan, cu un glas curat şi ieşi după el să-l petreacă.

  Jandarmul nu-l minţise pe Ţugurlan, tot ceea ce spusese era adevărat. Dar nu-i spusese totul. După ce Ţugurlan fugise cu căruţa, Aristide intrase în primărie furios, şi chemase la telefon pe pretorul plăşii, cu care era prieten, şi căruia îi ceruse să intervină la legiunea de jandarmi să vină cineva în comună unde şeful de post, ca un papă-lapte, a fost bătut şi dezarmat de oameni. Primarul avea de mult bănuiala că şeful de post îi ascundea unele lucruri, nu descoperise nici până astăzi cine îl bătuse pe Tache acum trei ani, şi vroia să scape de el, să fie mutat din comună.

  Şeful de post înţelesese că dacă vine şeful legiunii şi îl găseşte fără armă o să fie sancţionat şi încercase să-l îmblânzească pe Aristide, dar Aristide se făcuse că nu înţelege şi atunci jandarmul plecase spre Ţugurlan, hotărât să facă orice ca să pună mâna pe armă.

  Când îl văzuse pe Ţugurlan în mijlocul bătăturii, înţelesese că acest om nu se sperie de el cu una, cu două, în primul rând era de mirare că nu fugise, şi că nu va izbuti decât cu vorbă bună să-i ia arma. Dacă Aristide n-ar fi chemat legiunea, l-ar fi iertat pe Ţugurlan, l-ar fi ţinut câteva zile la arest, i-ar fi tras de astă dată o bătaie pentru că sărise asupra lui şi i-ar fi dat drumul fără să-i mai facă acte. Încât nu minţise nici