Susan şi-a lăsat capul pe umărul lui.

— A ajuns acasă.

El a strâns-o în braţe.

— Şi eu.

Nota autorului

Pe când mă documentam pentru această carte, m-a fascinat reportajul dintr-un ziar britanic din 2012 despre rămăşiţele unui porumbel care fusese găsit în Surrey, într-un şemineu, la multe decenii după război. De piciorul păsării era prins un mesaj încifrat care avea să-i uimească ani la rândul pe spărgătorii de coduri de la Centrul de Comunicaţii al Guvernului. Misterul din jurul acestui porumbel de război şi al mesajului indescifrabil pe care îl purta a fost o sursă de inspiraţie pentru romanul de faţă.

Pe măsură ce găseam tot mai multe informaţii, m-a impresionat rolul important al porumbeilor folosiţi în al Doilea Război Mondial. Asociaţia Naţională pentru Porumbei din Marea Britanie, o organizaţie civilă de voluntari, a pus la dispoziţia serviciilor britanice, între 1939 şi 1945, aproape 250 000 de porumbei antrenaţi. Operaţiunea Columba a fost numele real al misiunii de paraşutare a 16 000 de porumbei voiajori în zonele ocupate de Germania în Franţa şi Olanda, ca modalitate de a permite locuitorilor să furnizeze britanicilor informaţii despre mişcările de trupe ale inamicului. Mi i-am imaginat pe Susan şi pe Bertie ca pe nişte membri devotaţi ai acestui serviciu, convinşi că păsările lor extraordinare puteau ajuta la supravieţuirea ţării.

În afară de porumbeii folosiţi în război, m-a surprins să aflu că mai bine de două sute de piloţi civili americani au luptat în escadrilele „Vulturul“ ale aviaţiei militare britanice, încă dinainte de intrarea Statelor Unite în război în 1941. Acei bărbaţi curajoşi au ajuns în Marea Britanie în special prin Canada, ignorând neutralitatea Americii. Charles Sweeney, un londonez bogat, şi Billy Bishop, un as al aviaţiei canadiene din Primul Război Mondial, au jucat un rol esenţial în recrutarea de voluntari pentru aceste escadrile. Mi-am imaginat că un tânăr ca Ollie, pilot utilitar cu rădăcini britanice, ar fi putut avea atât pregătirea, cât şi motivaţia de a se alătura acestor lupte.

Pe parcursul documentării, cu precădere asupra primilor ani din cel de-al Doilea Război Mondial, am descoperit nenumărate fapte reale captivante, pe care m-am străduit să le împletesc firesc în ţesătura de întâmplări din roman. De pildă, maternitatea Sprigg’s Oak din Epping a fost bombardată pe 9 octombrie, 1940: au fost ucise opt femei gravide care căutaseră în afara Londrei un loc sigur unde să îşi aducă pe lume copiii. Distrugerile pe care le găseşte Ollie după debarcarea sa în Marea Britanie sunt provocate de atacurile cu bombe asupra oraşului Liverpool, când adăpostul din Cleveland Square a fost în mod deosebit afectat şi au murit cel puţin şaisprezece civili. De asemenea, aviaţia militară germană, Luftwaffe, a efectuat în 1940 numeroase raiduri asupra aeroportului militar North Weald, unul dintre ele servindu-mi drept ocazie de a-l duce pe Ollie în Franţa ocupată. De asemenea, m-am străduit să prezint cu acurateţe diferitele tipuri de avioane folosite de către britanici şi germani în prima parte a războiului, precum şi dotarea şi metodele de creştere a porumbeilor întâlnite la Asociaţia Naţională pentru Porumbei. Orice inadvertenţă din acest roman îmi aparţine mie, şi numai mie.

Cu toate că pe parcursul acţiunii îşi fac apariţia mai multe personaje reale, trebuie să subliniez că Lungul zbor spre casă este o operă de ficţiune în care mi-am luat unele libertăţi. Astfel, am inventat întâlnirea secretă din Londra în timpul căreia Susan primeşte ordinele pentru Operaţiunea Columba. Cel mai probabil, a existat un protocol strict de comunicare între Asociaţia Naţională pentru Porumbei, serviciile secrete britanice şi Forţele Aeriene Regale, însă în cercetările mele nu am găsit nici o situaţie în care crescătorii de porumbei implicaţi să fi participat la şedinţele cabinetului de război. Un alt exemplu: rutele de evadare din Franţa ocupată de armata germană nu erau atât de bine puse la punct în 1940. Din acest motiv, drumul lui Ollie prin zonele franceze ocupate se bazează pe reţeaua Cometa, formată din membri ai Rezistenţei, care a funcţionat după 1941. Un alt exemplu: Ollie şi Boar găsesc un refugiu alături de Madeleine şi Louis în Airaines, un sat din nordul Franţei. Deşi culesul de trufe este mai des întâlnit în sud-vestul ţării, pur şi simplu nu am rezistat ideii de a include aici un purcel căutător de trufe.

În munca mea de documentare, un loc important l-au avut articolele, publicaţiile şi cărţile de istorie. The Eagle Squadrons, Yanks in the RAF 1940 – 1942 de Vern Haugland mi-a fost în mod deosebit de folos pentru a înţelege motivaţiile şi traiectoria piloţilor americani voluntari care s-au alăturat forţelor aeriene britanice. WWW2, People’ War, o arhivă de memorii legate de al Doilea Război Mondial – împărtăşite de diferite persoane şi adunate de BBC, – a fost o extraordinară sursă pentru a cunoaşte temerile şi luptele londonezilor în timpul Blitz-ului.

Scrierea romanului a fost o muncă făcută cu iubire. Dârzenia britanicilor care, din septembrie 1940 până în mai 1941, au îndurat opt luni de bombardamente necontenite în care au murit aproape 43 000 de civili va fi pentru mine întotdeauna o sursă de inspiraţie. Sper ca această poveste să fie un omagiu adus bărbaţilor, femeilor şi copiilor care şi-au pierdut atunci viaţa.

Cartea de faţă nu ar fi fost posibilă fără ajutorul multor persoane talentate şi neobosite, cărora le voi fi veşnic recunoscător.

Mă simt onorat şi îndatorat în faţa lui John Scognamiglio, care a ales acest roman pentru editura sa. Apreciez profund priceperea editorială a lui John, precum şi entuziasmul prin care această poveste a văzut lumina tiparului.

Mulţumiri fără număr minunatului meu agent literar, Mark Gottlieb, pentru susţinerea şi îndrumările sale în a găsi o casă acestei cărţi. Sunt norocos să îl am pe Mark alături de mine.

Mulţumiri din inimă Grupului de scriitori Akron şi echipei mele de