— Nu, dar mi-ar plăcea să ajung acolo.

  Ştiu că sunt singura de la masa aceea care n-a părăsit niciodată SUA.

  — Noi ne-am petrecut luna de miere la Paris, spune Grace zâmbind către domnul Grey, care îi răspunde cu un zâmbet larg.

  E aproape jenant să-i priveşti. Este evident că se iubesc profund şi, pentru un scurt moment, mă întreb cum o fi să creşti într-o familie în care sunt prezenţi ambii părinţi.

  — E un oraş foarte frumos, îşi dă Mia cu părerea. În pofida parizienilor. Christian, ar trebui s-o duci pe Ana la Paris, declară ea cu fermitate.

  — Cred că Anastasia ar prefera Londra, spune Christian încet.

  Ia te uită… şi-a amintit. Îşi pune palma pe genunchiul meu – degetele lui urcând uşor pe coapsă. Întregul meu corp se crispează drept răspuns. Nu… nu aici, nu acum. Roşesc şi mă foiesc, încercând să mă îndepărtez de el. Mâna i se încleştează pe coapsa mea, imobilizându-mă. În disperarea mea, întind mâna după paharul de vin.

  Micuţa domnişoară Codiţe blonde se întoarce, unduindu-şi şoldurile şi aruncând priviri sfioase, aducând antreurile: biftec Weelington, cred. Din fericire, ne dă farfuriile şi pleacă, deşi, când îi întinde farfuria lui Christian, zăboveşte mai mult. El se uită nedumerit la mine când vede că o urmăresc cum închide uşa sufrageriei.

  — Şi ce nu ţi-a plăcut la parizieni? o întreabă Elliot pe sora lui. Nu s-au purtat frumos cu tine?

  — Îh, nu, deloc. Iar Monsieur Floubert, căpcăunul la care am fost angajată, a fost ca un tiran.

  Mă înec şi împroşc cu vin.

  — Anastasia, eşti bine? întreabă Christian plin de solicitudine, luându-şi mâna de pe coapsa mea.

  Umorul i-a revenit în glas. Of, ce bine. Când dau din cap în semn că da, începe să mă bată uşor pe spate şi nu-şi ia mâna decât când vede că mi-am revenit.

  Friptura de vită e delicioasă şi e servită cu garnitură de cartofi dulci, morcovi, păstârnac şi fasole verde la cuptor. E chiar şi mai gustoasă dat fiind că tot restul mesei Christian reuşeşte să-şi păstreze umorul. Presupun că e din cauză că mă vede cu câtă poftă mănânc. Conversaţia se desfăşoară cu naturaleţe între membrii familiei Grey, calzi şi grijulii, tachinându-se cu blândeţe unul pe celălalt. La desert, când fiecare primeşte o porţie de syllabub9 de lămâie, Mia ne regalează cu isprăvile ei de la Paris, trecând la un moment dat într-o franceză fluentă. Ne uităm cu toţii lung la ea, iar ea se uită la noi nedumerită, până când Christian o lămureşte într-o franceză la fel de fluentă cu privire la ce s-a întâmplat, chestie care o face să izbucnească în hohote de râs. Are un râs molipsitor, aşa că în curând toţi râdem de ne prăpădim.

  Elliot preia ştafeta şi ne vorbeşte despre ultimul său proiect, o nouă comunitate ecologică la nord de Seattle. Arunc o privire la Kate şi văd cum se agaţă de fiecare cuvânt rostit de Elliot, ochii ei strălucind de dorinţă carnală sau de dragoste. Încă nu mi-am dat seama care dintre ele. El îi zâmbeşte larg şi e ca şi cum o promisiune nerostită se transmite între ei. Pe mai târziu, iubi, spune el şi e sexy, al naibii de sexy. Roşesc doar uitându-mă la ei.

  Oftez şi ridic privirea spre Domnul meu înveterat în Rele. Aş putea să mă uit la el o veşnicie. Are barba abia crescută şi mă mănâncă degetele să o scarpin şi să o simt pe faţa mea, pe sânii mei… Între coapsele mele. Direcţia în care o iau gândurile mele mă face să roşesc. El se uită la mine şi ridică mâna să-mi prindă bărbia.

  — Nu-ţi mai muşca buza, murmură el răguşit. Lasă-mă pe mine să fac asta.

  Grace şi Mia iau de pe masă paharele pentru desert şi se duc la bucătărie, în vreme ce domnul Grey, Kate şi Elliot discută despre virtuţile panourilor solare în statul Washington. Christian, mimând interesul pentru conversaţia lor, îşi pune din nou mâna pe genunchiul meu, şi degetele lui urcă iar pe coapsa mea. Respiraţia mi se poticneşte şi încerc să-i opresc înaintarea lipindu-mi coapsele. Îl văd că pufneşte cu un aer superior.

  — Vrei să-ţi arăt împrejurimile? mă întreabă el de-a dreptul.

  Ştiu că ar trebui să spun da, dar nu am încredere în el. Totuşi, până să apuc să răspund, e în picioare şi stă cu mâna întinsă spre mine. Îmi pun palma într-a lui şi, simţind cum toţi muşchii mi se contractă în pântec, îi răspund la privirea întunecată şi însetată.

  — Vă rog să mă scuzaţi, îi spun domnului Grey şi-l urmez pe Christian afară din sufragerie.

  Mă conduce prin hol în bucătărie, unde Mia şi Grace aşază vasele în maşina de spălat. Codiţe Blonde nu se vede nicăieri.

  — Mă duc să-i arăt Anastasiei curtea, o anunţă Christian cu inocenţă pe mama lui.

  Ea ne răspunde cu un zâmbet, iar Mia se întoarce în sufragerie.

  Păşim pe veranda cenuşie, luminată de spoturi ascunse în piatră. Sunt acolo arbuşti ornamentali în ghivece mari din piatră cenuşie şi o masă metalică şic, cu scaune corespunzătoare, amplasată într-un colţ. Christian trece pe lângă toate acestea, urcă nişte trepte şi ajungem pe un gazon întins care duce direct la golf… o, Doamne – e minunat! Seattle licăre la orizont, iar luna rece şi strălucitoare de mai trasează o cărare de argint scânteietor pe suprafaţa apei către un debarcader unde sunt ancorate două ambarcaţiuni. Lângă debarcader, un adăpost pentru bărci. E atât de pitoresc, atât de paşnic. Stau şi mă las fermecată de peisaj un moment.

  Christian mă trage după el, iar tocurile se înfig în iarba moale.

  — Opreşte-te, te rog.

  Mă împleticesc în urma lui. El se opreşte şi se uită la mine cu o expresie insondabilă.

  — Tocurile. Trebuie să mă descalţ.