Deodată, un şuier ascuţit sfîşie văzduhul.

— Tata îşi cheamă oamenii, mă lămuri Harry. Să coborîm. E timpul să-l judecăm pe prizonier, pe Tim Finnetey. Mă ridicai de jos şi-l prinsei de mînă:

— Am o rugăminte, Harry.

— V-o îndeplinesc bucuros, dacă se poate.

— Lăsaţi-i pe ceilalţi să se ocupe de judecarea prizonierului.

— Îmi cereţi tocmai imposibilul. De atîta vreme doresc cu ardoare să stau înaintea lui şi să-i zvîrl moartea în faţă; de mii de ori mi-am zugrăvit acest ceas în toate culorile, cu toată imaginaţia de care sînt capabil. Ceasul acesta a devenit scopul vieţii mele, răsplata tuturor suferinţelor. Şi acum, tocmai acum, cînd o să-mi ating ţinta, vreţi să renunţ? Nu, nu, cu nici un preţ!

— Dorinţa dumneavoastră se va împlini şi fără să participaţi direct la judecată. Spiritul cată a năzui spre ţeluri mai înalte decît cel pe care vi l-aţi propus; omul poate avea satisfacţii mai mari decît cele pe care i le oferă răzbunarea.

— Credeţi cum vă place, sir, eu rămîn la hotărîrea mea.

— Prin urmare, nu vreţi să-mi împliniţi rugămintea.

— Chiar dac-aş vrea, nu pot. Veniţi.

Precocitatea acestui tînăr atît de dotat îmi inspira un viu interes, dar regretam îndărătnicia şi spiritul său vindicativ. Impresionat în chip bizar de convorbirea noastră, coborîi încet în urma lui.

După ce trecui pe la Swallow ca să-i aduc salutul meu matinal, mă îndreptai spre grămada de oameni strînşi în jurul unui copac, de care era legat Parranoh.

— Ticălosul! Trebuie distrus, dacă nu mă-nşel! Îşi ridica tocmai glasul Sam Hawkens. Numai că eu nu vreau s-o înjosesc pe Liddy a mea cu asemenea însărcinări.

— Fireşte că trebuie să piară! Aprobă Dick Stone. Tare mi-ar prii să-l văd cum se leagănă pe cracă! Altceva nu merită. Ce părere aveţi, sir?

— De acord! Răspunse Old Firehand. Dar tabăra noastră, aici, frumoasă şi îngrijită, nu se cade s-o murdărim cu sînge de fiară. La Bee fork, unde i-a ucis pe-ai mei, acolo să-şi primească pedeapsa. Vreau să-mi împlinesc jurămîntul chiar pe locul unde am jurat.

— Daţi-mi voie, sir, interveni Stone, atunci de ce l-am mai cărat degeaba pînă aici? Credeţi că am poftă să-mi las tocmai acum cîrlionţii în mîinile indienilor?

— Să auzim ce crede Winnetou, căpetenia apaşilor! Rosti Old Firehand, înţelegînd motivele acestei obiecţii a lui Stone.

— Winnetou nu se teme de săgeţile poncaşilor; la brîu atîrnă scalpul acestui cîine atabaskah; fratele alb să-i stăpînească în schimb trupul; i-l dăruiesc, să facă ce-o vrea cu el.

— Şi dumneavoastră? Întrebarea îmi era adresată mie.

— Isprăviţi cu el pe loc! Fireşte că nimeni dintre noi nu se sperie din cauza indienilor, dar nu văd de ce ne-am expune inutil primejdiei, trădînd totodată duşmanului că ne aflăm în acest ţinut. Individul nu merită un asemenea risc.

— N-aveţi decît să rămîneţi aici, sir, să va păziţi culcuşul! Interveni Harry, nemulţumit. În ce mă priveşte, cer ca sentinţa să fie neapărat executată la locul crimei. Soarta însăşi a vrut aşa, scoţînduni-l în cale pe ucigaş tocmai aici şi nu în altă parte. Sîntem datori faţă de morţii noştri, cărora le-am jurat să nu avem odihnă pînă în ceasul răzbunării.

Mă depărtai fără să-i răspund.

Prizonierul sta legat de trunchiul copacului, drept, neclintit, fără să se vaite, în ciuda durerii pe care, desigur, i-o pricinuiau funiile in trate în carne şi în pofida situaţiei grave în care se găsea. Nici o fibră nu tresărea pe chipul lui mîncat de ani şi de patimi. Pe faţa-i hîdă parcă se citea întreaga poveste a vieţii sale şi ţeasta jupuită, pe care jucau reflexe sîngerii, sporea impresia dezgustătoare pe care individul ar fi făcut-o chiar şi asupra unui spectator neutru.

După o consfătuire lungă (eu mă ţinusem deoparte), cercul se desfăcu şi oamenii începură să se echipeze de plecare.

Aşadar, Harry îşi impusese voinţa, iar eu nu reuşeam să-mi alung presimţirea unei nenorociri. Old Firehand se apropie şi-mi puse mîna pe umăr:

— Lăsaţi ca lucrurile să-şi urmeze calea, sir şi nu judecaţi greşit nişte procedee care ies din tiparele aşa-zisei dumneavoastre culturi.

— Eu nu-mi îngădui să condamn procedeele dumneavoastră, sir. Crima trebuie pedepsită. Aşa e drept. Dar să nu-mi luaţi în nume de rău dacă nu voi asista la execuţie. Plecaţi la Bee-fork?

— Plecăm. Şi pentru că nu veniţi cu noi, mă bucur să vă pot încredinţa securitatea taberei. Ştiu că o las pe mîini bune.

— Dacă, totuşi, se va întîmpla ceva, nu eu voi fi vinovatul, sir. Nu va depinde de mine... Cînd vă întoarceţi?

— Greu de precizat. Să vedem ce ne aşteaptă dincolo. Ei, rămîneţi cu bine şi fiţi cu ochii-n patru!

Se îndreptă spre grupul destinat să-l însoţească pe prizonier. Acesta fu dezlegat de copac. Se înapoie şi Winnetou, care cercetase în grabă dacă trecerea e sigură şi nu constatase nimic suspect. După ce-i înde sară prizonierului un căluş în gură, porniră cu toţii spre ieşire.

— Fratele meu alb rămîne aici? Mă întrebă Winnetou înainte de a se alătura celorlalţi.

— Căpetenia apaşilor îmi ştie gîndurile. Nu e nevoie să le mai rostesc.

— Fratele meu e atent ca şi piciorul înainte de a călca în apa cu crocodili. Dar Winnetou nu poate să rămînă. El trebuie să meargă împreună cu fiul Ribannei.

Plecă şi el. Înţelegeam că-mi împărtăşeşte temerile şi că numai din grijă pentru ceilalţi, mai ales pentru Harry, se hotărîse să-i urmeze.

Puţini rămaseră cu mine în "fortăreaţă", printre ei şi Dick Stone. Le adusei la cunoştinţă că mă duc să cercetez împrejurimile.

— Nu cred să fie necesar, observă Stone. Avem un om de strajă. Şi apoi, Winnetou a cercetat chiar adineauri terenul. Mai bine staţi pe loc şi profitaţi de odihnă. S-ar putea să aveţi de lucru mai tîrziu.

— Cum aşa?

— Păi, vreau să zic, indienii ăia n-or fi ei orbi şi surzi de-a binelea. Vor dibui ei că e rost de niscai vînat prin preajmă.

— Ai perfectă dreptate, Dick. Tocmai de aceea vreau să-mi rotesc puţin privirea, să văd dacă nu e vreo mişcare pe undeva. Între timp, staţi de pază aici cu toată atenţia.