îl tulbura această schimbare. Era îngrijorat că legătura dintre el şi Cap-de-Mort se deteriorase, o legătură de care îi era frică, dar o preţuia, indiferent de ce îi spunea  Hermionei. Într-un fel, Harry lega aceste imagini  nemulţumitoare şi vagi de distrugerea baghetei sale, ca şi când bagheta din lemn de porumbar ar fi fost de vină pentru faptul  că nu îi mai putea citi la fel de bine ca până atunci gândurile lui  Cap-de-Mort. Săptămânile se scurseră şi, cu toate că era  cufundat în propriile sale gânduri, Harry nu putu să nu observe că Ron părea să fi preluat conducerea. Ron era acum cel care îi  încuraja şi îi îndemna pe ceilalţi doi la acţiune, poate din  pricină că era hotărât să se revanşeze pentru că îi lăsase baltă  sau poate din cauza faptului că atitudinea pasivă pe care o adoptase îi adormise lui Harry calităţile de lider.

— Au mai rămas trei Horcruxuri, spunea el mereu. Avem  nevoie de un plan de acţiune, haideţi! Unde nu am căutat? Hai  să le mai parcurgem o dată. Orfelinatul...

Aleea Diagon, Hogwarts, Casa Cruplud, magazinul lui Borgin şi Burke, Albania, fiecare loc unde ştiau că locuise sau lucrase Cap-de-Mort, pe care îl vizitase sau unde ucisese, fu cercetat în  amănunt din nou de către Ron şi Hermione. Harry li se alătură  doar ca să scape de insistenţele Hermionei. Ar fi fost fericit dacă  ar fi putut sta singur în linişte, încercând să îi citească gândurile lui Cap-de-Mort, pentru a afla mai multe despre Bagheta din Soc, dar Ron insista să călătorească în locuri din ce în ce mai puţin probabile, iar Harry înţelegea că o făcea ca să  nu rămână pe loc.

— Nu se ştie niciodată, era refrenul lui Ron. Upper Flagley  este un sat vrăjitoresc, s-ar putea să-şi fi dorit vreodată să  locuiască acolo. Hai să mergem să cercetăm un pic cum stau lucrurile.

În timpul acestor dese descinderi în zone vrăjitoreşti, vedeau câteodată Recuperatori.

— Unii dintre ei se spune că sunt la fel de necruţători ca Devoratorii Morţii, comentă Ron. Cei care m-au prins pe mine erau cam vai de ei, dar Bill crede că există şi unii foarte periculoşi. Au anunţat la Buletinul de Potter.

— La ce? spuse Harry.

— La Buletinul de Potter, nu ţi-am spus că aşa se numeşte?  Postul de radio pe care tot încerc să-l prind, cel care spune ce se întâmplă cu adevărat! Aproape toate posturile îi cântă în strună  Ştim-Noi-Cui, toate în afară de Buletin de Potter. Vreau neapărat să îl auzi, dar e greu de prins...

Ron îşi petrecu multe seri folosindu-şi bagheta pentru a obţine diverse ritmuri de percuţie pe capacul radioului, în timp ce se schimbau frecvenţele. Din când în când auzeau crâmpeie de sfaturi pentru tratarea vărsatului de dragon şi, o dată, câteva  acorduri din „Un cazan cu dragoste fierbinte". In timp ce bătea  cu bagheta, Ron încerca să nimerească parola corectă,  bolborosind în şoaptă tot felul de cuvinte, la întâmplare.

— De obicei, au legătură cu Ordinul, le spuse el. Bill chiar se pricepea să le ghicească. Sigur o să nimeresc una mai devreme sau mai târziu...

Dar norocul îi zâmbi abia în martie. Harry stătea de pază  în dreptul intrării în cort, uitându-se absent la nişte viorele ivite din pământul aproape îngheţat, când Ron începu să strige plin de entuziasm din cort:

— Mi-am amintit, mi-am amintit! Parola era „Albus"! Vino repede, Harry! Harry se întrerupse pentru prima dată în câteva zile din  contemplarea Talismanelor Morţii şi se întoarse repede în cort,  unde îi găsi pe Ron şi Hermione îngenuncheaţi pe podea, alături  de radioul micuţ. Hermione, care până atunci lustruise sabia lui  Cercetaş, ca să îşi umple timpul, stătea cu gura căscată,  holbându-se la difuzorul micuţ, din care se auzea o voce deosebit de familiară.

— ... cerem scuze pentru absenţa noastră temporară de pe calea undelor, din cauza mai multor vizite efectuate la domiciliu  în zona noastră de către nimeni alţii decât încântătorii  Devoratori ai Morţii.

— E Lee Jordan! spuse Hermione.

— Ştiu! zâmbi Ron. Mişto, nu?

— ... acum am găsit un nou loc sigur, spunea Lee, şi am  plăcerea să vă anunţ că doi dintre colaboratorii noştri obişnuiţi  sunt alături de mine în seara aceasta. Bună seara, băieţi!

— Bună.

— Salut, Râu.

— „Râu", adică Lee, explică Ron. Toţi au porecle, dar, de obicei, poţi să-ţi dai seama.

— Sst! făcu Hermione.

— Dar, înainte să stăm de vorbă cu Roial şi Romulus,  continuă Lee, haideţi să anunţăm decesele pe care postul  naţional de ştiri vrăjitoreşti şi Profetul zilei nu le consideră  destul de importante pentru a le menţiona. Cu mare părere de rău, îi informăm pe ascultători că Ted Tonks şi Dirk Cresswell  au fost ucişi.

Harry simţi cum i se întoarse stomacul pe dos. Toţi trei se uitară îngroziţi unul la altul.

— De asemenea, a fost ucis şi un goblin pe nume Gornuk. Se crede că Dean Thomas, cu părinţi încuiaţi, şi un al doilea  goblin, despre care se zice că erau tovarăşi de drum cu Tonks,  Cresswell şi Gornuk, s-ar putea să fi scăpat cu viaţă. Dean,  dacă ne auzi, sau dacă ştie cineva unde eşti, părinţii şi surorile tale aşteaptă cu disperare veşti despre tine. Intre timp, în  Gaddley, cinci membri ai unei familii de încuiaţi au fost găsiţi  morţi. Autorităţile încuiate atribuie moartea lor unei scurgeri de gaze, dar am aflat de la membrii Ordinului Phoenix că a fost  vorba despre un blestem fatal-este o dovadă în plus, deşi nu  mai era nevoie, a faptului că uciderea încuiaţilor e pe cale să  devină un fel de distracţie a noului regim. În încheiere, vă  anunţăm cu regret că rămăşiţele pământeşti ale Bathildei  Bagshot au fost descoperite în Peştera lui Godric. S-a dovedit că  aceasta a murit cu luni în urmă. Am primit informaţii de la  Ordinul Phoenix conform cărora pe corpul ei neînsufleţit au fost  găsite urme incontestabile atribuite Magiei Negre. Dragi  ascultători, am vrea să vă invităm să ţineţi împreună cu noi un  moment de reculegere în memoria lui Ted Tonks, a lui Dirk Cresswell, Bathildei Bagshot, a lui Gornuk şi a încuiaţilor  anonimi,