sunt azvârliți în gura leilor și a urșilor; la amiază sunt daţi pradă spectatorilor. Cel care a ucis e pus în fața altuia, pentru a fi ucis și el; biruitorul e păstrat pentru un alt omor. Sfârșitul luptei este moartea. Treaba se face prin foc și fier. Și aceasta se petrece în afara programului obișnuit. Bine, dar asta a făcut o tâlhărie, a ucis un om. Ei și? Dacă a ucis, trebuia să pățească la fel! Dar tu ce ai făcut, nenorocitule, ca să privești acest lucru? „Omoară-l, bate-l, arde-l! De ce înfruntă atât de fricos sabia? De ce cade atât de laş? De ce nu moare un pic mai voios?” „Mânați-l cu bâta la luptă!” „Să primească și să dea lovituri cu pieptul gol și din față!” Se face, în sfârșit, o pauză: „Între timp ar mai putea fi sugrumați câțiva oameni, ca să avem ceva de făcut!”

Dar bine, nu înțelegeți, măcar atât, că exemplele rele se revarsă apoi asupra autorilor lor? Mulțumiți zeilor că omul pe care-l învățați să fie crud nu e capabil s-o învețe. Dar un suflet fraged, care nu ține încă drumul drept, ar trebui să fie scos din gloată, căci el se alătură ușor celor mulți. O mulțime cu moravuri opuse ar fi putut tulbura chiar și pe un Socrate, pe un Cato[2] și pe un Laelius[3]; cu atât mai vârtos unul ca noi nu poate ține piept la năvala viciilor, care vin potop, tocmai când ne orânduim viața sufletească. Un singur exemplu de desfrânare sau de lăcomie ne face mult rău; un comesean năzuros te slăbește cu timpul de puteri și te moleșește; un vecin bogat îți ațâță tot felul de pofte; un păcătos care-ți stă alături își scarpină rapănul de tine, oricât de curat și de nepătat ai fi. Ce se va întâmpla atunci – judecă și tu cu aceste moravuri asupra cărora se reped toți din toate părțile? Va trebui sau să te faci la fel cu ei, sau să-i urăști. Păzește-te și de una, și de alta: nici nu te face la fel cu cei răi, pentru că sunt mulți, nici nu te face dușmanul celor mulți, pentru că nu-s la fel cu tine.

Retrage-te cât poți în tine. Trăiește în mijlocul celor care te pot face mai bun, înconjoară-te de cei pe care îi poți face mai buni. Sunt lucruri care merg împreună: învățând pe alții, oamenii învață ei înșiși. N-ai de ce să ieși în lume din dorința de a-ți arăta talentul prin lecturi publice sau conferințe. Aș zice s-o faci, dacă spiritul ți-ar fi pe măsura acestei gloate. Niciunul dintr-înșii nu te-ar putea pricepe; cel mult unul sau doi să fie; dar și pe aceștia ar trebui să-i formezi și să-i pregătești tu, ca să te înțeleagă. „Atunci pentru cine am mai învățat toate astea?” Nu te teme că ți-ai pierdut vremea: pentru tine le-ai învățat.

Dar pentru ca nici eu să nu fi învățat astăzi numai pentru mine, am să-ți împărtășesc trei cugetări alese, cam cu același sens, peste care dădui întâmplător. Una dintre ele este plata datorată prin această scrisoare; pe celelalte două socotește-le ca avans. Zice Democrit[4]: „Pentru mine un singur om e ca o mulțime, mulțimea ca unul singur”. Bine spunea și acela, oricine o fi – căci autorul nu se ştie sigur -, care, fiind întrebat de ce se străduiește atâta cu o disciplină menită câtorva, răspundea: „Mie îmi sunt de ajuns câțiva, mi-e de ajuns unul sau nici unul”. Epicur, scriind unuia dintre confrații săi de studiu – este a treia cugetare –, spunea: „Acestea nu sunt pentru toată lumea, ci pentru tine: un singur om este pentru altul un teatru întreg”. Astfel de cugetări întipărește-ți în minte, dragul meu Luciliu, ca să poți disprețui plăcerea care se naște din lauda mulțimii. Te laudă mulți. Dar ai vreun motiv să fii încântat de tine, că ai ajuns să fii înțeles de cei mulți? Comoara ta să fie înăuntrul tău. Cu bine.

 

1) Aluzie la sângeroasele lupte din amfiteatru. Dimineața aveau loc lupte între gladiatori și fiare sălbatice, iar după-amiaza numai între gladiatori. La prânz, în pauză, se putea asista la reprezentații comice, dansuri și jocuri. Adeseori, mulțimea cerea să vadă și în acest interval lupte pline de cruzime.

2) E vorba de Cato de Utica. Prin severitatea vieții sale morale, prin lupta împotriva regimurilor personale și prin moartea sa eroică, Cato de Utica devine simbolul rezistenței republicane și icoana cea mai venerată a stoicismului roman. Seneca îl citează totdeauna cu admirație și-l opune moravurilor vremii sale. Dușman al triumvirilor, și mai ales al lui Caesar, conduse, după lupta de la Pharsalus (48 î.Cr.), rămășițele armatei republicane în Africa. După înfrângerea pompeianilor la Thapsus, se sinucide.

3) C. Laelius, numit „Înțeleptul”, prieten al lui Scipio Aemilianus – distrugătorul Cartaginei. Laelius fu prețuit de Scipio pentru cultura și elocința sa. E cunoscut mai ales prin opera lui Cicero, Laelius sive De amicitia.

4) Democrit din Abdera a trăit cam de la anul 460 î.Cr. până în timpul lui Socrate. E cel mai vestit dintre filozofii materialiști ai Antichității. A călătorit mult, inclusiv în Orient. Cel mai însemnat cercetător înainte de Aristotel în domeniul științelor naturii, matematicii, astronomiei etc., el poate fi comparat cu Platon și în privința măiestriei expunerii. Lumea e formată din atomi, susține Democrit, și ea este unitară. Simțurile, controlate de rațiune, sunt mijlocul nostru de a o cunoaște.

8.   Străduinţele înțeleptului  

Tu îmi ceri, zici, să mă păzesc de mulțime, să trăiesc retras și să mă mulțumesc cu propria conștiință? Unde sunt învățămintele voastre, care-ți impun să mori luptând?” Cât despre sfatul pe care ți l-am dat, dacă eu m-am retras și mi-am zăvorât ușile, n-am făcut-o decât spre a putea fi de folos celor mulți. Nu am o zi de odihnă; o