scorojit, care imita lemnul; la al treilea etaj, împuţit de miasmele de tocană, unchiul a apăsat pe butonul soios al unei sonerii.

Ne-a deschis un bărbat în costum tradiţional african, care ne-a măsurat morocănos din cap până-n picioare.

— Domnul profesor Koutoubou? a întrebat unchiul.

Bărbatul abia de-a mişcat din cap. Unchiul a insistat:

— Bamba sunt. Am confirmat întâlnirea pe internet.

Profesorul şi-a muşcat buzele vineţii, s-a uitat duşmănos la noi şi s-a dat la o parte, regretând parcă, pentru a ne face loc să intrăm.

— Aşteptaţi aici.

Ne-a arătat încăperea în care dădea vestibulul strâmt. Trei copii – ai lui –, o algeriancă cu voal, aşezată de parcă ar fi venit în vizită, şi un european cu barbă tunsă, îmbrăcat ca un funcţionar de bancă, se uitau la televizor. Cei cinci, tăcuţi, erau atenţi la episodul unui reality-show în care nişte imbecili tatuaţi şi nişte boarfe în şort, cu accent marsiliez, îşi împlineau „visul lor american“ pe la Los Angeles.

Mami s-a aşezat la capătul canapelei, imperturbabilă; îndurând emisiunea stupidă pe care ceilalţi o urmăreau cu religiozitate, o invidiam pe Mami fiindcă reuşise să treacă dincolo de graniţele plictiselii.

Profesorul Koutoubou îşi iţea din când în când capul prin perdeaua care-i despărţea salonul de birou, se saluta cu clientul dinainte şi îl chema pe cel care venea la rând. În sfârşit, după femeia din Maghreb şi funcţionarul de bancă, ne-a chemat şi pe noi.

Ne-a băgat într-o cameră întunecată, îmbrăcată în voaluri cu motive care nu se potriveau unele cu altele şi luminată cu lumânări. Ne-am aşezat cu toţii pe o rogojină.

Unchiul Bamba i-a explicat ce era cu Mami. La sfârşitul fiecărei fraze, profesorul Koutoubou articula câte un „Bineînţeles“ cu timbrul lui de clopot, îmbufnat, de parcă unchiul l-ar fi plictisit înşirându-i atâtea lucruri de natura evidenţei. Atât de scârbos se arăta, că nu-i mai puteai pune la îndoială competenţa.

Când unchiul a terminat, profesorul Koutoubou a bodogănit:

— Nu e moartă. E deocheată. Nimic altceva.

— Deocheată?

— De către o persoană răuvoitoare şi extraordinar de puternică.

— Ce e de făcut?

— Am puterea să văd şi să vindec. Suntem vrăjitori din tată-n fiu. Suntem dăruiţi cu un har pe care-l moştenim de la înaintaşi. Cine credeţi că a deocheat-o?

Unchiul şi cu mine ne-am uitat unul la altul cuprinşi de îndoieli.

— Nimeni nu-i vrea răul lui Mami.

— Félix are dreptate.

— Ba da! S-ar putea să fie cineva supărat pe ea: domnul Tchombé. Mami ar fi trebuit să-i cumpere băcănia pe vremea când el se lupta cu boala. În dimineaţa când l-a anunţat că renunţă, acela şi-a pierdut cunoştinţa şi pfffuuu!...

— Pfffuuu? a repetat profesorul pe ton sepulcral.

— Pfffuuu… A decedat în ambulanţă, zece minute mai târziu. Precizez că suferea de cancer pulmonar în fază terminală.

Profesorul Koutoubou şi-a umflat obrajii, a oftat lung şi şi-a scărpinat o ureche, contrariat.

— Nu mai căutaţi, despre el e vorba.

— Păi a murit.

— Nimeni nu moare! Mai ales un om înfuriat. Şi-a trimis deochiul de dincolo.

Unchiul a început să tremure şi, îngrijorat, a întrebat:

— Ştiţi ce e de făcut?

Profesorul Koutoubou şi-a scărpinat pieptul, cu ochii ieşiţi din orbite, şi a răspuns:

— E greu… e foarte greu…

— Păi şi-atunci?…

Profesorul Koutoubou s-a uitat la noi cu asprime.

— Ştiu!

L-a privit scrutător pe unchiul meu.

— O să coste patru sute de euro.

— Patru sute de euro?

— Dacă găsiţi cu mai puţin, nu mai staţi pe gânduri, luaţi-o din loc.

— Patru sute…

Unchiul Bamba a scos cu durere bancnotele din portofel. Când i le-a întins profesorului, acesta a adăugat:

— Plus patruzeci de euro.

— Plus patruzeci?

— Costul consultaţiei.

— Nu e inclusă în cei patru sute?

— Cei patru sute de euro sunt pentru mort. Patruzeci pentru mine. Doar aţi citit tariful pe prospecte.

— Ok.

Unchiul a mai scos patruzeci de euro.

Profesorul a băgat banii în buzunar şi a pus mâna pe o lădiţă plină cu pământ.

— Pregătesc aici nişte bulgări de pământ magic, pe care o să-i puneţi prin apartament.

Şi, cu degetele lui groase, a început să frământe pământul în timp ce pronunţa formule misterioase.

— Doar prin apartament? a strigat unchiul Bamba. Nu şi prin cafenea?

Profesorul Koutoubou a lăsat să treacă o pauză, după care a considerat observaţia fondată.

— Prin cafenea şi prin apartament. Mai fac câţiva bulgări.

— Ajung?

— Rezultatul e garantat.

Aşezând bulgării în faţa noastră cu o autoritate peremptorie, a examinat-o pe Mami din priviri.

— Bineînţeles, dacă doriţi să se vindece mai repede, aş putea…

— Da? a zis unchiul avid.

— Aş putea să mă duc să mă rog în pădurea sfântă.

— Cât costă?

— Două mii de euro.

— Două mii!

— E în Congo.

Unchiul s-a uitat fix la bulgării de pământ.

— Să încercăm cu bulgării, din moment ce ne garantaţi rezultatul.

— Vi-l garantez! a conchis profesorul Koutoubou.

Ieşind din imobil, m-am gândit o clipă la reacţia doamnei Simone când plecaserăm de la doctorul cu antidepresivele lui: în ciuda propriei mele voinţe, simţeam o neîncredere comparabilă. Întrucât unchiul era în al nouălea cer, am citit prospectul profesorului Koutoubou în timp ce mergeam cu metroul.

Profesor Koutoubou.

Profesionist recunoscut în vrăjitorie.

Reuşeşte acolo unde alţii dau greş.

Nominalizat la Nostradamusul de Aur în 2010.

Specialist pentru toate problemele dumneavoastră.

Conflicte familiale. Îngrăşare. Slăbire.

Întoarcerea fiinţei iubite. Constipaţie.

Armonia cuplului.

Fertilitate. Sterilitate. Succes. Noroc.

Farmece. Descântat. Îngenuncherea duşmanilor.

Talismane antiglonţ. Loto.

Concursuri. Examene. Măriri de salariu.

Odihna creierului. Cancere. Divorţuri.

Menstruaţie dureroasă. Vrăji cu lapte.

Dedesubt, profesorul adăugase cu litere bolduite:

Eficienţă garantată.

Menţiune care m-a liniştit.

Am început o nouă viaţă, în aşteptarea vindecării. Mami rămânea în zona abonaţilor absenţi, dar unchiul Bamba aducea un strop de veselie şi fantezie în sumbra noastră realitate cotidiană. Râdea,