glumea, cânta, dansa, ţesea laude rafinate şi se arăta uimit, entuziasmat de orice nimic. Nu avea decât un singur cusur: dimineaţa şi seara, dedica igienei personale câte o oră şi jumătate. Momente în care nu mai exista nici un mijloc de a pătrunde în baie. Desigur, ieşea de acolo magnific, cu privirea limpede, cu părul dichisit, cu pielea netedă, cu obrazul perfect bărbierit, parfumat şi înţolit ca un prinţ; cu toate acestea, de cum se încuia în baie, iar eu băteam la uşă, striga şi un ceas, cu toată bună-credinţa din lume: „Gata sunt!“ Aşa că am învăţat, pândindu-i programul, să mă strecor în respectiva încăpere chiar înaintea lui.

Uneori, în timpul zilei, dispărea aruncându-mi un zâmbet – „Bizness! Bizness!“ –, după care se întorcea pentru a se instala în cafenea, unde continua să încânte stâlpii acesteia, în special pe doamna Simone, patroana provizoriului-care-durează. Fiindcă-i turna la complimente care o ridicau la rangul de regină, aceasta se lumina de cum îl vedea apărând. Cum de decenii nu recoltase decât insulte ori batjocură, acum parcă-şi lua zborul, iar tăcerea ei uimită, ameţită, toropită îl încuraja pe Bamba să continue.

Sâmbătă, după închidere, urcând în apartament alături de el şi de Mami, i-am şoptit unchiului Bamba:

— Doamna Simone ţi se pare drăguţă?

— Félix, dragă, îţi voi mărturisi ceva: toate albele seamănă între ele şi nici una nu mă excită. Dar, fireşte, nu pot recunoaşte asta, aş fi luat drept rasist.

Am meditat la acea idee urcând ultimele trepte.

Mi-a arătat-o pe Mami, care, cu capul între umeri, nepăsătoare, urca treptele înaintea noastră.

— Uită-te şi tu la curul lui Fatou: păi altceva-ţi inspiră, nu-i aşa?

— Potoleşte-te! E mama mea şi sora ta.

A clătinat iritat din cap.

— Dar ţie, ia zi, cum stăm, Félix?

— Mie, ce?

— Ţie, care ai învăţat să ai gusturi alese pe-aici, ţi se pare drăguţă doamna Simone?

— Super! Ar trebui să fie actriţă de film.

Uşurat, a fluierat admirativ.

La o săptămână după vizita la profesorul Koutoubou, Mami tot nu se schimbase. Ba, mai rău, se retrăsese şi mai tare în ea însăşi, împietrită, trufaşă, inaccesibilă.

— Nu pricep, bombănea unchiul. Doar ne-a asigurat vrăjitorul: „Eficienţă garantată!“

Am luat prospectul, pe care am observat un asterisc după „Eficienţă garantată“. Întorcând hârtia, am citit explicaţia semnului înstelat.

— Unchiule, ia te uită!

N-ar fi reuşit să descifreze literele fără microscop, aşa că i-am citit eu:

— „Rezultatele depind de fiecare individ.“

— Aoleu!

S-a uitat lung la Mami, de parc-ar fi prins-o în flagrant delict de rea-voinţă.

— Félix, nu intra-n panică. Am aflat de un vrăjitor care utilizează altă metodă, profesorul Ousmane. Îl sun imediat.

A doua zi, profesorul Ousmane, cu barba lui stufoasă, s-a prezentat la La Muncă unde stâlpii de cafenea şi cu mine stăteam de vorbă ca să mai treacă vremea, îmbrăcat cu un trening gri-petrol cu însemnele echipei Paris Saint-Germain. În mână ducea o valiză diplomat care nu se potrivea deloc cu stilul omului.

S-a uitat imediat ţintă la doamna Simone şi a exclamat:

— Văd problema!

Doamna Simone s-a zburlit:

— Alo, mai uşurel! Ea e bolnava, nu eu!

Şi-a îndreptat degetul arătător spre Mami, care, cu un beţişor de urechi, curăţa cu dezinfectant rosturile dintre plăcile de faianţă de sub chiuvetă.

Profesorul Ousmane şi-a aşezat valiza diplomat pe tejghea, a deschis-o şi a scos o bucată de lemn acoperită de litere şi de cifre.

— Vaaai, a exclamat domnişoara Tran, o placă Ouija!

— Domnişoara se pricepe?

Şi ne-a explicat modul de funcţionare al plăcii Ouija, care permite comunicarea cu spiritele. Vom ţine cu toţii placa, va aşeza pe ea o picătură, după care, pe măsură ce vom adresa întrebări spiritelor, acestea ne vor răspunde îndreptând picătura fie către Da, fie către Nu, fie către cifre, fie către litere.

— O să dureze mult dacă spiritul zice o frază, a protestat Robert Larousse.

— Trebuie să ne adaptăm! Morţii nu evoluează conform aceleiaşi temporalităţi cu cei vii.

Toată lumea a dat cu gravitate din cap, cu excepţia lui Mami, care nu ne urmărea conversaţia. Unchiul Bamba era-n al nouălea cer fiindcă ne putea arăta un asemenea vrăjitor, care, la Barbès, se bucura de o reputaţie excelentă din cauza fotbalului.

— Cum aşa? a întrebat domnul Sophrodidès.

— Antrenez Paris Saint-Germain.

Fandosindu-se, vrăjitorul a coborât privirea, ceea ce i-a-ngroşat bărbia dublă.

— În sfârşit, când zic „antrenez“ înseamnă că mă alătur şi eu antrenamentului. Graţie capacităţii mele de clarviziune, descopăr dificultăţile pe care le vor întâlni jucătorii în faţa viitorilor lor adversari şi-i anunţ.

— Bravo!

— Mulţumesc, cred că am reuşit, într-adevăr, un supersezon. Ei, nu are rost să mă laud, doar este un har pe care l-am primit, căci sunt clarvăzător şi clarauzitor din naştere.

— Poftim? a intervenit strident Robert Larousse.

— Clarvăzător şi clarauzitor.

— Al doilea cuvânt nu există!

— Aud şi văd cu claritate.

— În Robert nu există aşa ceva. Stăpânesc infailibil litera C. Nu există nici un clarauzitor.

— Domnul utilizează un neologism! a intervenit Sophronidès, pentru a pune capăt altercaţiei. Doar ai dreptul să creezi cuvinte, nu? În special cu rădăcini latine!

Robert Larousse, atât de fricos de obicei, a roşit de indignare.

— Să creezi cuvinte! Să inventezi cuvinte! Nu contează! În primul rând să le cunoaştem şi să le folosim pe cele care există! Altfel, unde-ajungem? Şi-apoi, dicţionarul la ce mai e bun?

Doamna Simone a bătut în tejghea.

— Terminaţi! Domnul a venit pentru Fatou. Să-l lăsam să lucreze.

Liniştea a revenit. Bamba a povestit a enşpea oară problemele surorii sale. Cinstit, a semnalat faptul că l-am consultat şi pe profesorul Koutoubou, dar că Mami s-a dovedit rezistentă la tratamentul lui.

La un semn al vrăjitorului, unchiul a încuiat uşa, a coborât storurile şi a stins lumina. Nu a mai rămas decât aura turcoaz a telefonului mobil pe care profesorul Ousmane îl lăsase pe tejghea.

Acesta a scos din buzunar o pipetă, a umplut-o cu apă şi