a lăsat să cadă o picătură pe placa Ouija. Apoi ne-a ordonat să atingem placa din lemn.

— Atenţie, nu apăsaţi. Cel mai uşor contact cu putinţă.

Ne-am executat cu toţii.

Profesorul şi-a coborât pleoapele şi şi-a îndreptat atenţia către tavan.

— Ursula! Ursula! Eşti aici?

— Vasăzică o cunoaşteţi? a spus doamna Simone.

— Ursula! Ursula! Arată-mi-te.

— La ora asta, nu trebuie să ne facem iluzii: Ursula trage la aghioase. Păi după noaptea pe care a…

Ousmane şi-a deschis ochii şi-a măsurat-o enervat pe doamna Simone.

— Ursula este călăuza mea în lumea de dincolo.

Doamna Simone a lăsat-o imediat baltă, jenată.

— Iertaţi-mă, nu vorbeam despre aceeaşi persoană.

— Nimeni nu scoate o vorbă până nu-i dau eu cuvântul. S-a-nţeles?

Şi-a reluat incantaţiile cu glas voalat şi nazalizat. Picătura s-a deplasat lent către Da: of, Ursula venise alături de noi!

— Ursula, ai întâlnit cumva un anumit domn Tchombé, care ţinea băcănia de alături, Paradisul smochinei?

Placa a tresărit, ceea ce ne-a panicat. Vrăjitorul a comentat reacţia:

— Îi e teamă de el. Întrebări?

Unchiul Bamba şi-a dres glasul:

— Domnul Tchombé e supărat pe Fatou?

Picătura nu a ezitat să se îndrepte spre Da.

— El a deocheat-o?

Placa a tresărit din nou. Profesorul ne-a explicat:

— Se teme că sinceritatea ei ar putea provoca furia domnului Tchombé, care, evident, posedă nişte teribile puteri satanice.

Unchiul Bamba mi-a cerut sfatul din priviri. M-am întors către vrăjitor şi am intervenit:

— Ar fi de acord Ursula să ia legătura cu domnul Tchombé pentru a-l asigura că Mami nu i-a vrut răul, ba din contră, după cum a şi dovedit-o lunile trecute? Şi pentru a-i preciza că şi ea a fost victimă a unei nedreptăţi administrative?

— Bună idee, băiete, m-a aprobat unchiul Bamba.

Vrăjitorul s-a adresat iarăşi tavanului:

— Ursula, accepţi misiunea?

Picătura a rămas o clipă pe loc, apoi s-a îndreptat încet către Nu.

— Ciudat, a mormăit profesorul încurcat. Până acum, Ursula s-a dovedit întotdeauna cooperantă.

Şi a strigat către tavan:

— De ce, Ursula? De ce?

Picătura s-a deplasat către O, apoi către Q, apoi către P. Profesorul a oftat uşurat.

— „Ocupată“! Ursula ne spune că e supraaglomerată. Normal! O persoană atât de drăguţă…

Ne-a zâmbit.

— Iată care e soluţia, cred eu.

A interpelat din nou tavanul:

— Ursula, îmi permiţi să îţi propun din nou misiunea asta mâine?

Picătura a alunecat spre Da.

— Senzaţional! Mulţumesc, Ursula. Pe curând.

Şi-a frecat mâinile şi a apăsat pe întrerupătorul de alături. Lumina ne-a orbit.

— Fără îndoială, Ursula îl va convinge pe domnul Tchombé. Iar Fatou, în curând, va fi ca înainte.

Ne-am uitat la Mami, care, distantă, ermetică, moţăia cu ochii holbaţi.

Doamna Simone a ridicat storurile, în timp ce vrăjitorul s-a apropiat de unchiul meu, ştergându-şi placa.

— O sută cincizeci de euro.

Bamba a protestat:

— Aţi zis cincizeci.

— Aţi văzut agenda Ursulei, va trebui să intru în legătură cu ea cel puţin de două ori ca să intervină. Estimez vindecarea lui Fatou la trei şedinţe. Trei ori cincizeci face o sută cincizeci.

— Evident, s-a arătat unchiul de acord.

Profesorul a băgat bancnotele în buzunar şi placa Ouija în valiza diplomat; înainte de a pleca, s-a aplecat spre domnul Sophronidès şi spre Robert Larousse.

— Dispun de o vrajă care aduce noroc băieţilor care nu plac fetelor…

Cum cei doi ciudaţi se uitau la el buimăciţi, s-a întors către doamna Simone.

— …şi pentru fetele care nu plac băieţilor. Vă interesează?

— Du-te-n mă-ta! i-a răspuns doamna Simone printre dinţi, suficient de discret pentru ca Bamba să nu o audă.

O săptămână mai târziu – cu Ursula sau fără –, starea lui Mami nu evoluase. Trăiam alături de o statuie.

Unchiul Bamba îşi freca bărbia.

— Mă tem c-am dat peste nişte vrăjitori escroci.

— Poftim?

— Şarlatani. Şi doar am fost prevenit cum colcăie Parisul de-aşa ceva.

Eu, care de două săptămâni tot examinam prospectele primite la Barbès la prima noastră călătorie, m-am abţinut să adaug: numai din ăştia sunt pe-aici!

— Nu ştiu cum să mă mai descurc, a murmurat unchiul, pentru întâia oară morocănos.

Şi s-a schimbat. Dacă Mami nu progresa, atunci s-a metamorfozat el. Vioiciunea l-a părăsit şi trăsăturile i s-au adâncit. Într-o dimineaţă, pe când se dădea jos de pe canapea, mi-am dat seama, după pielea flască, după ridurile subţiri, că trecuse de cincizeci de ani, în ciuda impresiei pe care o dădea. În cafenea, a renunţat la taclale şi-a schimbat sifonul pe alcool. Noaptea se evapora şi nu se mai întorcea decât pe la cinci dimineaţa, tras la faţă.

— Sper că boala lui Fatou nu e transmisibilă, a bodogănit domnişoara Tran, descoperind că Bamba ajunsese la fel de stins ca Mami.

— Chiar crezi?! i-a răspuns doamna Simone, care manifesta faţă de unchiul meu o afecţiune maternă. De fapt, este extrem de îngrijorat de starea sorei lui. E mahmur, şi asta dovedeşte nobleţe sufletească.

— Ce vrei să zici, Simone? a întrebat domnul Sophronidès, căruia beţia îi dădea chef de vorbă.

— Alcoolul nu arată ce suntem, ci indică lucrul căruia îi facem faţă. Ridică zăgazurile conştiinţei. Cei care îşi interzic, în timpul zilei, să râdă ori să glumească ajung la euforie; cei care se abţin să bombăne sau să se plângă îşi varsă toată amărăciunea. Celor trişti, vinul vesel, celor veseli, vinul trist! Dragul de Bamba, atât se străduie să ne distreze, încât, imediat ce bea, se îneacă în melancolie…

Şi s-a uitat la cel numit cu tandreţe.

— Ce bărbat încântător!

Şi i-a mai turnat un rând de whisky.

Renunţasem la orice speranţă legată de starea lui Mami, când un eveniment a produs o revoluţie.

În dimineaţa aceea, era o zi de luni, nişte indivizi au intrat în băcănia domnului Tchombé. Arătau aproape la fel, în costumele lor negru-antracit, înjurau cât îi ţinea gura, băteau în pereţi, deschideau ferestrele, desfăceau cercevelele.