era vorba despre Rosa Hubermann, cunoscută şi ca „mama”, care aproape că a omorât-o. Cuvântul „Saumensch” a apărut din greu în administrarea pedepsei. Tocătură a făcut-o. Incidentul Jesse Owens

În amintirile lui Liesel, era ca şi cum ar fi fost cu adevărat prezentă la actul de infamie copilăroasă al lui Rudy. Se putea vedea cumva în publicul său imaginar. Probabil că doar îi plăcea ideea băiatului pictat în negru şi alergând prin iarbă.

 

Era 1936. Olimpiada. Jocurile lui Hitler.

Jesse Owens tocmai terminase ştafeta de 4 x 100 de metri şi câştigase cea de-a patra medalie de aur. Vorbele că nu putea fi considerat om pentru că era negru şi refuzul lui Hitler de a-i strânge mâna făcuseră înconjurul lumii. Chiar şi cei mai rasişti nemţi erau uimiţi de eforturile lui Owens, iar vestea despre fapta lui a reuşit să se răspândească. Nimeni nu era mai impresionat decât Rudy Steiner.

Toţi cei din familia sa erau adunaţi în camera de zi, când el s-a furişat în bucătărie. A luat nişte cărbuni din cuptor şi i-a strâns în pumnii lui mici. „Acum”, a zâmbit el. Era gata.

Se mânji cu un strat gros de cărbune, până când a fost acoperit de negreală. S-a dat chiar şi pe cap.

La fereastră, băiatul a rânjit aproape ca un nebun în faţa reflexiei sale şi, în pantaloni şi flanelă, a furat fără zgomot bicicleta fratelui mai mare şi a pedalat pe stradă, spre Hubert Oval. Într-unul dintre buzunare a ascuns câteva bucăţi de cărbune în plus, în caz s-ar fi şters mai târziu.

 

În mintea lui Liesel, luna era cusută de cer în noaptea aceea. Norii erau brodaţi în jurul ei.

Bicicleta ruginită se nărui oprindu-se pe Hubert Oval, iar Rudy sări gardul. Ateriză pe partea cealaltă şi se îndreptă agale până la linia de start în cei o sută de metri. Cu entuziasm, porni o serie stranie de întinderi pentru încălzire. Făcu gropiţe în pământ ca repere pentru locul de pornire.

Aşteptând momentul începerii cursei, se plimbă puţin, concentrându-se sub cerul întunecat, cu luna şi norii privindu-l în expectativă.

– Owens arată bine, începu el să comenteze. Aceasta ar putea fi cea mai mare victorie…

A strâns mâinile imaginare ale celorlalţi atleţi şi le-a urat noroc, deşi ştia. Nu aveau nicio şansă.

 

Semnalul de start îi făcu să-şi ocupe locurile. O mulţime s-a materializat pe fiecare centimetru pătrat din Hubert Oval. Strigau un singur lucru. Scandau numele lui Rudy Steiner – şi numele lui era Jesse Owens.

S-a făcut linişte.

Picioarele sale goale s-au înfipt în pământ. Îl putea simţi între degete.

La semnal, a luat poziţia aplecată – iar arma a făcut o gaură în noapte.

În prima treime a cursei a fost aproape egalitate, dar nu a durat mult şi înnegritul Owens a ieşit din pluton şi s-a distanţat.

– Owens, în faţă, ţipă vocea stridentă a băiatului în timp ce el alerga în linie dreaptă, drept către aplauzele tumultoase ale gloriei olimpice.

Putu chiar să simtă panglica rupându-se în două la pieptul său când sosi pe primul loc. Cel mai rapid om în viaţă.

 

Chiar în turul victoriei, lucrurile au început să devină amare. În mulţime, tatăl său stătea la linia de sosire ca un Baubau. Sau, cel puţin, ca un Baubau în costum. (După cum am menţionat, tatăl lui Rudy era croitor. Rar era văzut pe stradă fără costum şi cravată. Cu această ocazie, era doar un costum şi o cămaşă dezordonată.)

– Was ist los? i-a zis fiului său când acesta a apărut în toată în gloria lui de cărbune. Ce naiba se întâmplă aici?

Mulţimea dispăru. O adiere apăru.

– Dormeam pe scaunul meu când Kurt a observat că nu mai erai. Toată lumea e afară să te caute.

Domnul Steiner era un om remarcabil de politicos în condiţii normale. Să-l descopere pe unul dintre copiii săi mânjit cu cărbune într-o seară de vară nu era ceea ce el considera o situaţie normală.

– Băiatul e nebun, a murmurat el, deşi, având şase copii, recunoştea că aşa ceva era clar că se va întâmpla. Cel puţin unul dintre ei trebuia să fie un măr stricat. Acum, se uita la el aşteptând o explicaţie. Ei bine?

Rudy gâfâi, aplecându-se şi punându-şi mâinile pe genunchi.

– Eram Jesse Owens. A răspuns de parcă era cel mai natural lucru din lume. În tonul lui a fost ceva chiar şi mai subînţeles când a zis: Ce naiba pare că fac?

Totuşi, iritarea a dispărut când a observat oboseala dăltuită sub ochii tatălui său.

– Jesse Owens? domnul Steiner era genul de om foarte scorţos. Glasul lui era strident şi sincer. Avea corpul înalt şi greoi, ca de stejar. Părul îi era ca nişte aşchii. Ce-i cu el?

– Ştii tu, papa, Magia Neagră.

– Îţi dau eu ţie magie neagră.

Prinse urechea fiului între degetul mare şi arătător.

Rudy tresări.

– Au, chiar doare.

– Da? Tatăl lui era mai îngrijorat de cărbunele cleios care îi mânjea degetele. „A acoperit totul, nu-i aşa, s-a gândit el. Are chiar şi în urechi, pentru numele lui Dumnezeu.” Haide!

 

În drum spre casă, domnul Steiner s-a hotărât să discute cu băiatul politică, atât cât se putea pe înţelesul lui. Abia în anii următori, Rudy va înţelege totul – când va fi prea târziu să se mai deranjeze să priceapă ceva.

CONTRADICTORIA POLITICĂ A LUI ALEX STEINERPunctul Unu: Era membru al Partidului Nazist, dar nu-i ura pe evrei, de fapt, nu ura pe nimeni.Punctul Doi: Totuşi, în secret, nu putu să nu simtă o oarecare uşurare (sau, mai rău, bucurie!) atunci când magazinele evreieşti au fost eliminate – propaganda l-a informat că nu era decât o chestiune de timp până când o invazie de croitori evrei va apărea şi îi va fura clienţii.Punctul trei: Dar însemna asta că trebuie eliminaţi complet?Punctul patru: Familia lui. Desigur, trebuia să facă orice pentru a-i întreţine. Dacă asta însemna să fie în partid, însemna s