acasă. A vorbit mama cu el pînă în ultimile clipe. L-a înmormîntat în cimitirul din satu nostru, Mahala, dar scumpa noastră mamă, sărmana, cu cîtă durere în suflet a fost ea, căci s-a uitat numai din pat în urma fiului său cum l-a dus la casa de veci şi ea nu a putut să-l petriacă macar pînă la mormînt. Suschinul şi dureria ei au fost foarte grele. Prin anu 1929, au murit a doilea frate, Gheorghe, într-un sanator în Cluj. Pe acesta nu a putut nici să-l vadă, căci l-au înmormîntat acolo în Cluj. Dară dureria ei de mamă a fost destul de mare şi mai ales cînd vedia copilaşii şi nivasta, supăraţi şi amărîţi, căci au rămas fără tată. Plîngia şi suspina cu amar. Şi cînd e omul sănătos mai iese afară, merge pe drum, să întâlneşte cu cineva, mai vorbeşte şi să mai schimbă gîndurile, dar cînd sîngur eşti, bolnav, stai în pat, nu poţi să faci un pas şi încă atîtea lovituri îţi mai cad în cale, îşi poate închipui orişicinecum i-a fost inima ei. Dar aşa a suferit şi nu a putut face nici o schimbare.

În fine, cu greu, s-a mai învechit, s-a mai şters oliacă dureria asta aşia gria. Fraţii aieşti doi, care erau aşezaţi cu lucru în Cernăuţi, veni au foarte adesia la dînsa, căci nu-i departe satul Mahala de la Cernăuţi, sînt vro şiapte chilometri. Veniau în fiecare duminică, de multe ori şi peste săptămînă. Îi aduceau ce-i poftia sufletu din partia mîncării, o mîngîia cu cuvinte bune şi ea sărmana era tare bucuroasă cînd îi vedia că vin şi au aşa multă grije de dînsa. Şi eu eram tare fericită că o aviam în casă şi putiam să o îngrijesc cum a trebuit, de bună siamă, cu mult ajutor a fraţilor, care au avut multă grije de scumpa noastră mamă. I-au purtat marc cinste şi au căutat tot timpu să o mîngîie şi s-o bucure, ca să mai uite de viaţa ci cu năcaz. S-a îmbolnăvit o dată foarte grav, nu putia respira. A alergat fratele Florea la Cernăuţi, la celalt frate, Ionică, care trăia în Cernăuţi şi lucra la spital, doctor primar, la secţia de nas gît şi urechi. Era chirurg. Cînd i-a povestit fratele Florea ce s-a întîmplat cu mama şi că e foarte rău, el nu s-a gîndit mult, şi-a luat un prieten, tot doctor, şi instrumentele de operaţie cu dînsu şi peste scurt timp a fost în casă lîngă mama. Cînd a ajuns, mama era aproape gata. Să o ia la spital, nu mai avia pe cine. Ni-a dat pe noi afară din casă şi au rămas numai ei doi cu mama. Noi nici nu am ştiut pentru ce ne dă afară. Ei văzînd că nu mai este altă scăpare, s-au apucat repede şi i-a făcut operaţie la mine în casă, pe pat. I-a pus canulă în gît şi a început să respire. A pus-o în maşină şi a luat-o cu el la spital. A stat mai mult timp în spital, a avut mare grije de ea, dar a scăpat-o cu viaţă. S-a făcut mai bine şi a venit înapoi acasă, dar tot avia canula în gît. Trebuia să i-o scot să i-o curăţ, să i-o pun înapoi. Mi-a arătat fratele Ionică, care i-o pus-o, cum s-o curăţ, cum să i-o pun înapoi şi m-am fost deprins. Acuma i-o curăţiam fără nici o grije. Asta a fost cam prin anul 1930.

S-au fost aşezat de acuma viaţa binişor. Gospodăria am întemeiat-o binişor, am făcut casă bună, acoperită cu bliaşcă{6}, împrejurul casei ganuc{7}, să aibă unde să juca copiii. Pentru vite am făcut iarăşi grajd cu studolă la un loc, tot acoperit cu bliaşcă. În faţa casei, am făcut un hîj, aşa ca o bucătărie de vară, acoperită cu şindrilă şi dedesubt pivniţă. Fîntîna tot acoperită cu bliaşcă, poiată de porci, alta pentru găini, un sîsîiac împletit de nuieli de ţinut păpuşoi. Aşa că acuma a fost aranjat tot ce ne trebuia pentru rîndul gospodăriei.

La vreo şase ani în urma noastră, s-a însurat şi Floria, care a rămas lîngă părinţi. A luat nivastă din a patrălia sat de la al nostru, din Mologhia, aşa după cum i-a fost gustul tatălui meu să mă mărite pe mine. I-au dat deodată cinci fălci de pămînt, i-a făcut contract, cum să zicia pe atunci, şi li-a dat în scris, cu toate că a ramas şi în gospodăria toată gata. A fost mai cu noroc, n-a muncit atîta, n-a suferit atâtea greutăţi, n-a cunoscut ce însamnă să-ţi aranjezi singur viaţa. Dar noi am fost mulţămiţi şi fericiţi, căci am muncit din răsputeri şi Dumnezeu ni-a ajutat şi am ajuns la punctul unde ni-am pus gîndul la începutul vieţii noastre. Gospodăria ni-am aranjat-o bine, căruţă ni-am făcut noauă, bună, o iapă frumoasă ni-am crescut. Cînd o înhăma la căruţă, mergia jucînd. Venia o sărbătoare a Crăciunului, Paştilui, sau Duminica mare, de multe ori şi în alte zile, veniau toţi fraţii, cumnatele, la noi, căci era mama la noi. Stam la masă, sfătuiam, petriciam cu atîta bucurie şi voie bună că nici nu mai pot să spun. De multe ori venia şi tatăl meu şi vedia cum merge viaţa la noi. Să uita, parcă îi juca ochii în lacrimi şi a spus o dată că îi pare rău după cuvintele ce le-a spus el cînd am început noi viaţa. Dar noi i-am zis, că nu-i nimic, mulţămim lui Dumnezeu căci am muncit din greu şi cu gîndul la Dumnezeu şi el ni-a ajutat şi am ajuns la punctul unde ni-am pus gîndul cînd ni-am legat viaţa. Cu asta am fost fericiţi, că am muncit cot la cot şi am avut înţălegere între noi.

Prin anu 1930 s-a născut şi al treilia băiet. De acuma eram şi mai fericiţi, căci casa, gospodăria erau gata şi copiii creştiau bine. Mama să simţia bine la noi, căci bărbatul era un om blînd, căuta totdeauna să nu o supere cu nimic. Era vara, zile calde, zile frumoase. Mama nu