Cărți «Scara magică spre succes descarcă cărți motivaționale online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Se poate întâmpla și, în general, chiar se întâmplă ca liderii acestor grupuri să nu înțeleagă ce se petrece de fapt în aceste întâlniri, care de obicei sunt destinate cuvântărilor ținute de lider sau de alți membri ai grupului. În timpul desfășurării acestei activități, mințile individuale se „contactează“ reciproc, reîncărcându-se unele pe altele.
Creierul unei ființe umane poate fi comparat cu o baterie electrică, în sensul că poate să se consume sau să se descarce, acest lucru având drept consecință faptul că proprietarul va deveni descurajat, deznădăjduit și lipsit de energie. Cine e atât de norocos încât să nu fi avut niciodată aceste senzații? Când se află în această stare de epuizare, creierul uman trebuie să se reîncarce, iar maniera în care se face acest lucru este contactul cu una sau mai multe minți mai pline de vitalitate. Marii lideri înțeleg necesitatea acestui proces de reîncărcare și, mai mult decât atât, înțeleg cum să îl realizeze. Această cunoaștere este caracteristica principală care îl desparte pe un lider de unul care doar îi urmează pe lideri.
Ferice de omul care înțelege acest principiu suficient de bine încât să-și păstreze creierul vitalizat sau reîncărcat prin contactul periodic cu o minte mai vitală. Contactul sexual este unul dintre cele mai eficiente elemente stimulatoare prin care o minte poate fi reîncărcată, dacă acel contact se face în mod inteligent între doi oameni care au sentimente autentice unul pentru celălalt. Orice alt fel de relație sexuală, dimpotrivă, consumă energia minții.
Acesta pare un moment potrivit pentru a atrage atenția asupra faptului că toți marii lideri, din orice domeniu ar proveni, sunt oameni cu o natură foarte sexuală. (Cuvântul „sex“ este un cuvânt decent. Îl vei găsi în orice dicționar.)
Există o tendință crescândă din partea celor mai bine informați medici și a altor practicieni din domeniul sănătății de a accepta teoria că toate bolile încep în momentul în care creierul individului se află într-o stare de epuizare și lipsă de vitalitate. Cu alte cuvinte, este cunoscut faptul că o persoană care are un creier plin de vitalitate este practic, dacă nu chiar în totalitate, imună la toate formele de boală.
Orice practician inteligent din domeniul sănătății, indiferent de școala din care provine sau de tipul său de practică, știe că „natura“, sau mintea, vindecă bolile de fiecare dată când se administrează un leac. Medicamentele, credința, atingerea cu mâinile, chiropractica, osteopatia și toate celelalte forme de stimulenți exteriori nu sunt decât sprijin artificial pentru natură. Ca să formulăm mai precis, acestea sunt simple metode de a regla chimia minții și de a o pune în mișcare, astfel încât să regleze celulele și țesuturile din corp, să revitalizeze creierul și să facă mașina umană să funcționeze normal.
Și cel mai convențional dintre vindecători va fi de acord cu aceste afirmații.
Care sunt, atunci, posibilitățile viitorului în domeniul chimiei mentale?
Prin intermediul principiului combinării armonioase a minților poate fi atinsă sănătatea perfectă. Cu ajutorul aceluiași principiu, poate fi, de asemenea, adunată suficientă putere pentru rezolvarea problemelor de necesitate economică ce apasă constant asupra fiecărui individ.
Putem evalua posibilitățile viitoare privitoare la chimia mentală trecând în revistă realizările sale din trecut și păstrând în minte faptul că aceste realizări au fost în mare parte rezultatul descoperirilor întâmplătoare și al grupărilor accidentale ale minților. Nu e ciudat că nicăieri în istorie nu găsim consemnări despre vreo personalitate care să fi atins măreția folosind înșelăciunea, minciuna și viclenia în relația cu partenerii săi de afaceri?
Ne îndreptăm spre o eră în care profesorii universitari vor preda chimia mentală la facultăți, așa cum se predau toate celelalte materii. Între timp, studiul și experimentele legate de acest subiect deschid noi posibilități pentru cei porniți pe drumul înțelegerii acestui fenomen.
Mintea și banii
Faptul că chimia minții poate fi aplicată oportun în afacerile obișnuite ale lumii economice și comerciale este un fapt demonstrabil.
Prin combinarea a două sau mai multe minți, în spiritul armoniei perfecte, principiul chimiei mentale poate fi făcut să dezvolte suficientă putere pentru a le permite indivizilor ale căror minți au fost astfel îmbinate să înfăptuiască isprăvi aparent supraomenești. Puterea este forța cu care oamenii ating succesul în orice activitate. De putere, în cantități nelimitate, se poate bucura orice grup de oameni. Acești oameni trebuie totuși să fie suficient de înțelepți încât să-și pună pe planul al doilea propria personalitate și propriile interese individuale imediate, pentru a contribui la combinarea minților în spiritul armoniei perfecte.
Remarcă frecvența cu care cuvântul „armonie“ apare de-a lungul acestei introduceri! Mintea Supremă nu se poate dezvolta acolo unde nu există armonie perfectă. Elementele individuale ale unei singure minți nu se vor combina cu elementele individuale ale unei alte minți până când cele două minți nu vor fi stimulate și încălzite, ca să spunem așa, printr-o armonie perfectă a scopurilor. În momentul în care două minți încep să apuce pe căi diferite, unitățile individuale ale fiecărei minți luate separat și al treilea element, cunoscut drept Mintea Supremă, care a rezultat din alianța prietenoasă și armonioasă, se vor dezintegra.
Am ajuns acum la analiza câtorva bine-cunoscute personalități care au acumulat o putere imensă (și o avere imensă) prin aplicarea principiului Minții Supreme. Hai să începem cu trei dintre cele mai mari personalități din istorie, cunoscute pentru realizările imense în domeniile lor de activitate și de afaceri. Numele lor sunt Henry Ford, Thomas A. Edison și Harvey S. Firestone.
La vremea lui, Henry Ford a fost cel mai puternic dintre toți trei din punct de vedere financiar. Voi merge și mai departe și voi spune că mulți dintre cei care au studiat viața lui Ford cred că acesta a fost cel mai puternic om din vremea lui. Din câte știm, Ford a fost singurul om din lume cu suficientă putere încât să păcălească monopolul financiar din Statele Unite. S-a spus la vremea respectivă că Ford aduna bani așa cum adună un copil