două ori, după care trage de firele scurte ataşate de bile şi le scoate afară din mine brusc. Aproape că-mi dau drumul – senzaţia e de pe altă lume. Mişcându-se cu repeziciune, mă întoarce cu faţa în sus. Mai mult aud decât văd cum rupe ambalajul, după care se întinde lângă mine. Îmi apucă mâinile, le saltă deasupra capului şi se aşază deasupra mea, apoi pătrunde în mine, alunecând încet, umplând locul rămas gol după scoaterea globurilor de argint. Gem zgomotos.

  — Of, iubito, şopteşte el în timp ce se mişcă înainte, înapoi, într-un tempo lent şi senzual, în care mă savurează şi mă simte.

  Mai tandru ca acum n-a fost niciodată şi nu-mi trebuie mult ca să mă prăbuşesc peste marginea abisului, în spirala unui orgasm delicios, violent şi epuizant. Când îmi strâng muşchii în jurul lui, asta îi declanşează orgasmul şi pătrunde şi mai mult în mine, rămânând apoi nemişcat, rostindu-mi numele întretăiat, într-o minunare disperată.

  — Ana!

  E tăcut şi gâfâie deasupra mea, cu mâinile încă împletite cu ale mele, deasupra capului. În sfârşit, se ridică şi se uită în jos la mine.

  — Mi-a plăcut asta, şopteşte el şi mă sărută cu drag.

  Nu mai zăboveşte pentru alte sărutări, ci se ridică, mă acoperă cu pilota şi dispare în baie. La întoarcere, aduce o sticlă cu loţiune albă. Stă lângă mine pe pat.

  — Întoarce-te, îmi porunceşte el, iar eu mă rostogolesc înciudată pe burtă.

  Acum, pe bune, toată agitaţia asta… Mi-e foarte, foarte somn.

  — Fundul tău are o culoare splendidă, spune el aprobator, apoi îmi întinde cu blândeţe loţiunea răcoroasă pe piele.

  — Haide, Grey, varsă-ţi secretele, zic eu cu un căscat.

  — Domnişoară Steele, dar ştiu că te pricepi să strici un moment.

  — Am făcut o înţelegere.

  — Cum te simţi?

  — Trasă în piept.

  Oftează, se lungeşte lângă mine şi mă ia în braţe. Atent să nu-mi atingă fundul care mă ustură, suntem iar aşezaţi în poziţia „lingurilor”. Mă sărută foarte delicat lângă ureche.

  — Femeia care m-a adus pe lumea asta a fost o prostituată narcomană, Anastasia. Culcă-te acum.

  Dumnezeule… asta ce mai înseamnă?

  — A fost?

  — Da, a murit.

  — De cât timp?

  Oftează.

  — A murit când aveam patru ani. Nu prea mi-o aduc aminte. Carrick mi-a mai dat câteva detalii. Îmi amintesc doar anumite lucruri. Te rog, culcă-te.

  — Noapte bună, Christian.

  — Noapte bună, Ana.

  Şi alunec într-un somn confuz şi epuizat, visând la un băieţel de patru ani cu ochii cenuşii într-un loc sumbru, înspăimântător şi nenorocit.

  Capitolul 21

  Lumina a inundat totul. O lumină caldă, puternică şi mă străduiesc să mă feresc de ea câteva minute preţioase în plus. Vreau să mă ascund, doar câteva minute. Dar strălucirea e prea puternică şi în sfârşit mă dau bătută şi mă trezesc. Dimineaţa în Seattle îmi dă bineţe – soarele se revarsă prin ferestrele înalte şi inundă încăperea cu o lumină prea intensă. De ce n-o fi tras storurile azi-noapte? Mă aflu în patul vast al lui Christian Grey, mai puţin una bucată Christian Grey.

  Stau pe spate o clipă privind pe fereastră la panorama zgârie-norilor din Seattle. Viaţa în nori pare, fără doar şi poate, ireală. O fantezie – un castel în aer, plutind deasupra pământului, la o distanţă sigură de realităţile vieţii – cât mai departe de nepăsare, foamete şi mame care-şi vând trupul pentru droguri. Mă cutremur când mă gândesc prin ce a trecut în copilărie şi înţeleg de ce trăieşte aici, izolat, înconjurat de opere de artă minunate şi preţioase – la o distanţă atât de mare de locul unde a început… Într-adevăr, o profesiune de credinţă. Mă încrunt pentru că asta nu-mi explică de ce nu pot să-l ating.

  În mod ironic, mă simt la fel sus, aici, în acest turn semeţ. Plutesc deasupra realităţii. Mă aflu în acest apartament de vis, unde fac sex fantastic cu iubitul meu fantasmatic, când realitatea sumbră e că el vrea un aranjament special, cu toate că a spus că va încerca să ofere mai mult. Ce înseamnă asta de fapt? Asta trebuie să clarific între noi doi ca să-mi dau seama dacă ne aflăm încă la capetele opuse ale balansoarului sau dacă ne-am mai apropiat de centru.

  Mă dau jos din pat simţindu-mă ţeapănă şi, în lipsa unui termen mai potrivit, folosită. Da, asta ar însemna atunci numai sex. Vocea interioară îşi ţuguie buzele a dezaprobare. Mă strâmb la ea, recunoscătoare că un anume maniac al controlului cu mâncărimi în palmă nu e în încăpere, şi decid să îl întreb despre instructorul personal. Asta dacă semnez. Zeiţa mea intimă mă priveşte crunt, exasperată. Bineînţeles c-o să semnezi. Le ignor pe amândouă şi, după o scurtă escală la baie, plec să-l caut pe Christian.

  Nu e în galeria de artă, unde o femeie elegantă de vârstă mijlocie face curat. Când o văd, mă opresc. Are părul blond tuns scurt şi ochi albaştri senini. Poartă o cămaşă albă simplă şi o fustă bleumarin dreaptă. Zâmbeşte larg când mă vede.

  — Bună dimineaţa, domnişoară Steele. Vreţi să mâncaţi ceva la micul dejun?

  Tonul ei e cald, dar profesional, iar eu sunt uluită. Cine e această blondă atrăgătoare din bucătăria lui Christian? Eu n-am pe mine decât tricoul lui. Mă ruşinez şi mă simt stingherită de goliciunea mea.

  — Mă tem că m-aţi prins într-o situaţie dezavantajoasă.

  Am o voce liniştită, fiind incapabilă să-mi ascund anxietatea.

  — Ah, îmi pare teribil de rău… eu sunt doamna Jones, menajera domnului Grey.

  Aha.

  — Încântată, îngaim eu.

  — Vreţi ceva de mâncare, domniţă?

  Domniţă!

  — Puţin ceai ar fi minunat, vă mulţumesc. Ştiţi unde e domnul Grey?

  — În biroul dânsului.

  — Mulţumesc.

  Dau fuga spre birou, ruşinată tare. De ce angajează Christian doar blonde