Cărți «CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÎNTENI (I) descarcă romane de dragoste pdf 📖». Rezumatul cărții:
Începui să am îndoieli. Și dacă în ziua aceea vorbise tot așa, cu Tasia sau cu Petea, sau cine știe cu cine și ceea ce îi citisem eu pe chip era doar proiecția speranței mele refulate? Da, dar ura țîșnise din cuvintele ei și, pe urmă, dacă ar fi fost Tasia sau Vasia, dracu să-i ia, de ce închisese brusc și se făcuse ca și cînd ar fi avut pe cap, în loc de păr, șerpi?
Se mai însenină, dar telefonul continuă să-l țină în dormitor cîteva săptămîni, pînă într-o zi… Dar trebuie să spun că înseninarea ei nu mă mai făcu să uit, apele despicate nu se mai împreunau să arunce în uitare scena care se petrecuse în ziua aceea. Pentru întîia oară dorința nu ne mai apropie cu forța ei care ne dădea iluzia, cel puțin cîteva zile și de fiecare dată, că luăm viața de la început. Mă instalasem confortabil în convingerea că nu mai era nimic de făcut și o apropiere era imposibilă cît timp ura ei nu înceta. Și cum putea să înceteze cînd abia cîștigase teren? Această buruiană e mai puternică decît floarea atît de fragilă și delicată a iubirii… O spun acum, dragostea este supusă adesea asalturilor chinuitoare ale geloziei care o poate veșteji, intrigilor celor care nu ne simpatizează și, nu o dată, ba chiar foarte adesea, lipsurilor, sărăciei, dorințelor care nu se pot împlini… În timp ce ura e suverană, n-o poți smulge pînă nu crește, înflorește și piere singură, uneori după ce a reușit să nimicească în prealabil viața unui cuplu. Eram hotărît s-o ignor și să n-o alimentez, poate că avea viață scurtă. Nu voiam să mă despart de Matilda. Cui îi e ușor să accepte un eșec? Fiindcă legătura mea cu Nineta nu mersese prea departe, iar cu Căprioara n-ar fi mers chiar dacă lepăda copilul și scăpa. Amintirea legăturii ei cu eminentul chirurg m-ar fi urmărit și ne-am fi despărțit fără să consider acest lucru un eșec al meu. Cu Matilda însă, da, ar fi fost un grav eșec, greu de consecințe, mai ales din pricina copilului care urma să vină. Cine nu m-ar fi blamat că am părăsit o femeie însărcinată, sau cu copil mic? Ce femeie și-ar mai fi legat viața de-a mea, fără o gravă neliniște și perpetuă nesiguranță? Dacă și ea va fi la rîndul ei părăsită? Trebuie să răspunzi foarte exact și pe scurt la întrebarea: de ce nu v-ați înțeles? Și răspunsul să conțină în el în același timp și răspunsul la a doua întrebare inevitabilă: Dacă e așa, atunci de ce v-ați mai luat? Ei, că nu ți-ai dat seama de la început… aia e, basme arabe, trebuia să-ți dai seama, ești vinovat, și cine îmi spune mie că acum îți dai? Și femeia fuge, de altfel ca și bărbatul, și numai dacă apare între tine și ea o convingere nezdruncinată, aproape mistică, oarbă, că acum va fi bine, poți să-ți mai refaci viața. Dar cine te poate asigura că vei găsi sau te va găsi o astfel de pasăre rară? În zilele noastre astfel de păsări fie că sînt deja înlănțuite în căsătorii nefericite ca și a ta, fie că nu au răbdare să mai aștepte ca Solveig, patruzeci de ani, să se întoarcă un Peer Gynt rătăcitor și se mărită cu primul imbecil care li se pare mai acătării. Timpuri grele pentru iubire în acest secol! Cine spune că psihologia și mentalitatea asta o au numai femeile se înșală grosolan. Faptul că bărbatul e mai nepăsător și mai sigur pe sine nu înseamnă că nu are aceeași soartă: singurătatea, care atrage viciile, beția, petrecerile și curvăsăriile ruinătoare ale voinței, gustul bizar al ratării, filozofia adecvată și ranchiuna nedomolită împotriva celor care realizează ceva. În acest sens noi românii știm multe. Geniul e persiflat fiindcă așa-zisele personalități care promiseseră mari creații nu mai credeau în nimic… Forța de a înfrunta singurătatea, renunțare la tot, familie, soție, copii, prietenia cu alte familii, soții și copii, o au puțini, iar eu nu știam încă dacă o aveam, oricum, chiar dacă o aveam (și simțeam că aș putea-o avea), nu-mi puteam îngădui să sfidez toate acestea și înainte de a mă vedea constrîns să renunț la ele, să mă învălui în trufia unei singurătăți orgolioase. Fără să ajung să semăn cu Acojocăriței, trebuia să învăț să duc un trai dur cu Matilda, pînă la marginea posibilului. Eram însă departe de a avea sentimentul că totul ar fi pierdut. La urma urmei, gîndeam, această labilitate a stărilor sufletești ale Matildei semăna cu natura și avea forța ei: dacă era nor, asta însemna nor, era zadarnic să mai cauți în astfel de zile soarele. Dacă îmi spărsese biroul cu violență, asta însemna furtună în inima ei, gelozie furioasă, nu trebuia s-o lovesc (nenorocire, tocmai în ziua cînd voise să-mi spună că e însărcinată!) și dacă apăruse în sufletul ei ura, ei bine, ce putea să însemne? Trebuia descifrat…
Astfel, scena petrecută nu mi se mai