Uşa se deschise la perete şi Reacredinţă pătrunse înăuntru cu paşi mari, ţinând bagheta întinsă în faţa lui. Arăta  palid şi hotărât. II înşfacă de braţ pe goblinul micuţ şi ieşi  mergând cu spatele, târându-1 cu el pe Socotici. Uşa se închise cu zgomot şi, în aceeaşi clipă, în pivniţă se auzi un poc răsunător. Ron aprinse Deluminatorul. Trei sfere luminoase ţâşniră dinnou din buzunarul său şi, la lumina acestora, îl  văzură pe spiriduşul de casă Dobby, care tocmai apăruse în  mijlocul lor.

— Dob...

Harry îl lovi pe Ron peste braţ, oprindu-1 să ţipe, şi Ron păru îngrozit de greşeala pe era să o facă. Se auziră paşi traversând salonul de deasupra-Draco îl ducea pe Socotici la Bellatrix.

Dobby căscă nişte ochi cât cepele. Spiriduşul tremura din cap până-n picioare. Ajunsese din nou în casa foştilor săi stăpâni şi  era evident că se simţea de-a dreptul îngrozit.

— Harry Potter, chiţăi el cu o voce slăbuţă, Dobby a venit să  te salveze.

— Dar cum ai...

Cuvintele lui Harry fură acoperite de un ţipăt teribil: Hermione era torturată din nou. Trecu la subiect.

— Poţi să Dispari afară din pivniţa asta? îl întrebă pe Dobby,  care încuviinţă din cap, fluturând din urechi.

— Şi poţi să iei oameni cu tine? Dobby încuviinţă din nou.

— În ordine. Dobby, vreau să îi iei pe Luna, Dean şi domnul Ollivander şi să îi duci... să îi duci la...

— La Bill şi la Fleur, spuse Ron. Shell Cottage, la marginea  satului Tinworth!

Spiriduşul încuviinţă din cap pentru a treia oară.

— Şi apoi, întoarce-te, continuă Harry. Poţi să faci asta,  Dobby?

— Bineînţeles, Harry Potter, şopti spiriduşul.

Se duse repede la domnul Ollivander, care părea pe cale să îşi piardă complet cunoştinţa. Luă mâna creatorului de baghete într-a sa, apoi o întinse pe cealaltă spre Luna şi Dean, care rămăseseră amândoi locului.

— Harry, vrem să te ajutăm! şopti Luna.

— Nu putem să vă lăsăm aici, spuse Dean.

— Duceţi-vă, amândoi! Ne vedem la Bill şi la Fleur.

In timp ce vorbea, cicatricea îl săgeta mai tare ca niciodată şi,  pentru câteva clipe, se uită în jos, nu la creatorul de baghete, ci  la un alt om, la fel de bătrân şi de slab, dar care râdea  dispreţuitor.

— Atunci, omoarâ-mă, Cap-de-Mort, primesc bucuros  moartea! Dar moartea mea nu îti va aduce ce cauţi... sunt foarte multe lucruri pe care nu le înţelegi...

Simţi mânia lui Cap-de-Mort, dar când Hermione strigă din nou, se desprinse de ea, întorcându-se în pivniţă şi la prezentul  său îngrozitor.

— Mergeţi! îi rugă Harry pe Luna şi pe Dean. Mergeţi! O să  venim şi noi, dar trebuie să plecaţi! Aceştia prinseră degetele întinse ale spiriduşului. Se auzi din  nou un poc răsunător şi Dobby, Luna, Dean şi Ollivander se evaporară.

— Ce a fost asta? strigă Lucius Reacredinţă, de peste capetele lor.

Aţi auzit şi voi? Ce a fost zgomotul acela din pivniţă? Harry şi Ron se uitară unul la altul.

— Draco, nu, strigă-1 pe Şobo! Pune-1 să se ducă să verifice! Se auziră paşi traversând camera de deasupra, apoi se aşternu tăcerea. Harry ştia că cei din salon stăteau atenţi să audă alte zgomote din pivniţă.

— O să trebuiască să încercăm să-1 atacăm, îi şopti el lui  Ron. Nu aveau de ales — în clipa în care intra cineva în pivniţă  şi vedea că lipsesc trei prizonieri, sfârşitul le era aproape.

— Lăsăm luminile aprinse, adăugă Harry şi, în timp ce paşii  coborau în grabă treptele din faţa uşii, ei se lipiră de perete, de o parte şi de cealaltă a acesteia.

— Daţi-vă la o parte, se auzi vocea lui Şobo. Staţi departe de uşă. Intru. Uşa fu dată de perete. Pentru o fracţiune de secundă, Şobo privi pivniţa aparent goală, luminată puternic de cei trei sori în miniatură, care pluteau. Atunci, Harry şi Ron se aruncară asupra lui. Ron îl apucă pe Şobo de braţul în care ţinea bagheta şi i-1 împinse în sus, Harry îi acoperi gura cu mâna, înăbuşindu-i strigătele. Se luptară în tăcere; bagheta lui  Şobo scoase scântei, iar mâna din argint se strânse în jurul  gâtului lui Harry.

— Ce e, Şobo? strigă Lucius Reacredinţă de deasupra.

— Nimic! răspunse Ron, imitând bine vocea hârşâită a lui  Şobo.

E în ordine!

Harry abia dacă mai putea respira.

— Vrei să mă omori? spuse Harry aproape sufocându-se, în  timp ce încerca să îndepărteze degetele din metal. După ce ţiam salvat viaţa? îmi eşti dator, Şobo! Degetele din argint îşi slăbiră strânsoarea. Harry nu se aşteptase la aşa ceva. Se eliberă, uluit, ţinând în continuare mâna pe gura lui Şobo. Văzu cum ochii mici şi umezi, ca de şobolan, ai omului îndesat se măriră de teamă şi uimire; părea  la fel de şocat ca şi Harry de ceea ce făcuse mâna lui, de impulsul milostiv de care dăduse dovadă şi se luptă mai tare,  pentru a compensa parcă acel moment de slăbiciune.

— Dă-mi-o mie pe asta, şopti Ron şi smulse bagheta lui  Şobo din mâna sa liberă.

Pettigrew rămase fără baghetă şi neajutorat; pupilele i se dilatară de groază. Ochii i se desprinseră de pe chipul lui Harry,  îndreptându-se către altceva. Degetele sale argintii se mişcau negreşit spre propriul său gât.

— Nu...

Fără a face vreo pauză pentru a se gândi, Harry încercă să tragă înapoi mâna, dar aceasta nu putea fi oprită din drumul ei.

Instrumentul din argint pe care Cap-de-Mort i-l dăduse celui  mai laş servitor al său se întorsese împotriva proprietarului său dezarmat şi lipsit de putere; Pettigrew era răsplătit pentru clipa  sa de ezitare, de milă: era strangulat sub privirile lor.

— Nu!

Ron îi dăduse şi el drumul lui Şobo şi, împreună, el şi cu Harry încercară să îndepărteze degetele din metal din jurul gâtului lui Şobo, dar era inutil. Pettigrew se învineţea.

— Relashio! spuse Ron, îndreptând bagheta spre mâna din  argint, dat nu se întâmplă nimic. Pettigrew căzu în genunchi şi,  în aceeaşi clipă, Hermione scoase un ţipăt înfiorător din camera  de deasupra. Ochii lui Şobo Harry Potter Sânge-Mâl. Sunt sigură că Lordul întunecat nu îţi va purta pica pentru ea,  Greyback, după tot ce ai făcut în seara aceasta.

După ce rosti ultimul cuvânt, un scrâşnet ciudat se