auzi de deasupra. Se uitară cu toţii în sus, la timp pentru a vedea  candelabrul din cristal cutremurându-se, apoi scârţâind şi  desprinzându-se din tavan cu un clinchenit ameninţător.

Bellatrix se afla chiar sub el, îi dădu drumul Hermionei şi se azvârli într-o parte, ţipând. Candelabrul se prăbuşi pe podea cu o explozie de sticlă şi lanţuri, peste Hermione şi goblin, care ţinea încă strâns sabia lui Cercetaş. Cioburi scânteietoare de cristal se împrăştiară în toate direcţiile. Draco se

aplecă, acoperindu-şi cu mâinile chipul însângerat.

Când Ron fugi să o scoată pe Hermione dintre dărâmături,  Harry profită de ocazie şi sări peste un fotoliu, smulgând cele trei baghete din mâna lui Draco, pe care le îndreptă spre Greyback, strigând: „Stupefy!" Omul-lup fu ridicat de la sol de tripla vrajă, zbură până la tavan şi apoi se prăbuşi pe podea. Narcissa îl duse pe Draco într-o parte, unde era mai în  siguranţă, şi Bellatrix sări în picioare. Părul îi flutura în timp ce agita cuţitul din argint, dar Narcissa îşi îndreptase bagheta spre prag.

— Dobby! strigă ea şi până şi Bellatrix încremeni. Tu! Tu ai  făcut să se prăbuşească acest candelabru?

Spiriduşul intră repede în cameră, arătând cu un deget tremurător spre fosta sa stăpână.

— Nu trebuie să îi faceţi rău lui Harry Potter, chiţăi el.

— Omoară-1, Cissy! urlă Bellatrix, dar se auzi din nou un  poc puternic şi bagheta Narcissei zbură şi ea cât colo, aterizând în partea cealaltă a camerei.

— Maimuţă ticăloasă ce eşti! zbieră Bellatrix. Cum  îndrăzneşti să iei bagheta unei vrăjitoare, cum îndrăzneşti să-ţi  sfidezi stăpânii?

— Dobby nu are stăpân! chiţăi spiriduşul. Dobby este un  spiriduş liber şi Dobby a venit să îl salveze pe Harry Potter şi pe prietenii lui! Harry era năucit de durerea pe care i-o provoca  cicatricea. Simţi nedesluşit că mai aveau doar câteva clipe până  ce Cap-de-Mort avea să ajungă la ei.

— Ron, prinde şi FUGI! strigă el, aruncându-i una dintre baghete; apoi se aplecă şi îl trase pe Socotici de sub candelabru. îl ridică pe un umăr pe goblinul care gemea şi încă mai ţinea ..ibia; pe Dobby îl apucă de mână, se învârti pe loc şi Dispăru. Şi, pe măsură ce întunericul îl împresura, zări o ultimă imagine a salonului, a chipurilor palide, încremenite, ale Narcissei şi al  mj Draco, a petei roşiatice care era părul lui Ron şi o scânteiere airgintie difuză, când Bellatrix aruncă cuţitul din partea cealaltă  a camerei, spre locul unde Dispărea. La Bill şi Fleur... Shell  Cottage... La Bill şi Fleur... Dispăruse în necunoscut; nu putea  decât să repete numele destinaţiei şi să spere că avea să fie de ajuns pentru a ajunge acolo. Durerea din frunte îl străpungea,  iar greutatea goblinului îl apăsa. Lama săbiei lui Cercetaş i se lovea ritmic de spate. Mâna lui Dobby zvâcni în a lui; se întreba  dacă spiriduşul încerca să preia controlul, să îi tragă în direcţia  corectă şi îl strânse de degete, încercând să îi dea de înţeles că  era de acord. In clipa următoare, se loviră de pământ şi

inspirară un aer sărat.

Harry căzu în genunchi, dădu drumul mâinii lui Dobby şi  încercă să îl aşeze pe Socotici cu grijă pe pământ.

— Eşti bine? se interesă el, în momentul în care goblinul se mişcă, dar Socotici nu putu decât să geamă. Harry încercă să  pătrundă întunericul, mijind ochii. Sub cerul nesfârşit şi  înstelat părea să se afle o căsuţă, la mică distanţă de ei,  şi parcă şi nişte oameni, mişcându-se în faţa ei.

— Dobby, aceea e Shell Cottage? şopti el, ţinând strâns cele două baghete cu care venise de la conacul Reacredinţă, pregătit de luptă, dacă avea să fie nevoie. Am ajuns unde trebuie?

Dobby?

Se uită în jur. Spiriduşul micuţ era la un metru şi ceva de el.

— Dobby!

Spiriduşul se clătină uşor; stelele i se reflectau în ochii mari şi sclipitori. El şi Harry se uitară amândoi la mânerul din argint al  cuţitului înfipt în pieptul spiriduşului, care trăgea adânc aer în  piept.

— Dobby, nu! Ajutor!

Harry zbieră spre căsuţă, spre oamenii care se mişcau acolo:

— Ajutor!

Nu ştia şi nu îi păsa dacă erau vrăjitori sau încuiaţi, prieteni  sau duşmani, singurul lucru care conta pentru el era că pe pieptul lui Dobby se întindea o pată întunecată. Spiriduşul îşi  întinsese mâinile slabe spre Harry, implorându-1 din priviri.

Harry îl prinse şi îl aşeză pe o parte, în iarba rece.

— Dobby, nu, nu muri, nu muri!

Ochii spiriduşului se fixară asupra lui şi buzele îi tremurau puternic, din cauza efortului pe care îl făcu pentru a rosti cuvintele:

— Harry... Potter...

Apoi, spiriduşul se cutremură şi rămase complet nemişcat; ochii săi erau doar nişte sfere mari, sticloase, în care se reflectau stelele pe care nu le puteau vedea.

 

 

Capitolul XXIV

Creatorul de baghete

 

Era ca şi când s-ar fi cufundat într-un vechi coşmar pentru o clipă, îngenunche din nou lângă trupul neînsufleţit al  lui Dumbledore, la poalele celui mai înalt turn de la Hogwarts,  dar de fapt privea un trupuşor ghemuit pe iarbă, străpuns de cuţitul din argint al lui Bellatrix.

Glasul lui Harry încă mai spunea: „Dobby... Dobby...", deşi  ştia că spiriduşul plecase în locul de unde nu îl mai putea  chema înapoi.

După două-trei minute îşi dădu seama că ajunseseră totuşi  unde trebuia, pentru că, în timp ce stătea în genunchi lângă  spiriduş, Bill,  Fleur, Dean şi Luna se strânseră în jurul lui.

— Hermione? spuse el dintr-odată. Unde e?

— Ron a dus-o înăuntru, spuse Bill. O să fie bine.

Harry se uită din nou la Dobby. Întinse mâna şi smulse lama ascuţită din trupul spiriduşului, apoi îşi scoase jacheta şi o întinse ca pe o pătură peste Dobby.

Marea se lovea de stânci undeva în apropiere. Harry o ascultă în timp ce ceilalţi vorbeau, discutând despre probleme care nu aveau cum să îl intereseze şi luând decizii. Dean îl duse pe Socotici în casă, căci goblinul era rănit. Fleur mergea repede cu ei, iar acum Bill sugera să-1 îngroape pe spiriduş. Harry  încuviinţă fără să îşi dea seama exact ce spunea. O făcu în timp ce ochii lui priveau încă în jos, la trupuşorul chircit, iar cicatricea îl ustura şi îl