era de presupus că vor încerca să publice texte legionare în aceste ţări. Pentru a împiedica imprimarea şi difuzarea de cărţi legionare în Europa, Antonescu a intervenit la guvernul german, solicitându-l ca în toate ţările în care îşi exercită dominaţia sau numai influenţa. să interzică publicarea lor cu ajutorul cenzurii sau prin mijloace diplomatice.

  Mussert, şeful Partidului Naţional-Socialist Olandez, citise cartea Căpitanului în ediţia germană, şi părându-i-se de mare interes, a dat dispoziţie să fie tradusă în olandeză şi publicată. Când cartea trebuia să ia drumul tipografiei, un ordin de la Berlin interzice publicarea ei.

  În Spania, Radu Ghenea tradusese cartea Căpitanului şi găsise şi o editură să o publice. Aflându-se la Bucureşti, Antonescu face presiuni la Madrid, atât prin reprezentantul său, cât şi via Berlin, prin ambasada germană, ca să se suspende tipărirea cărţii, iar dacă a apărut între timp, să fie confiscată. Guvernul spaniol a avut demnitatea să nu se supună acestor presiuni.

  Dl. Mihail Sturdza, în timpul surghiunului său din Danemarca, a scris o carte asupra responsabilităţilor războiului, „La Bete sans Nom”, destinată în mare parte publicului francez. Cea mai mare parte a acestor cărţi a fost confiscată de poliţia germană înainte de a ajunge la Paris, pentru a face pe placul lui Antonescu.

  În comunitatea legionară de la Rostock, foarte puţine lucrări au putut fi reproduse. Am stat permanent sub teama unei reacţii a Gestapo-ului, care putea fi alarmat de la Bucureşti. La Rostock s-au multiplicat „Cărticica Şefului de Cuib”, „Însemnările de la Jilava”, o broşură despre Grigore Pihu, scrisă de Papanace, iar Nicolae Petraşcu a scris „Din Viaţa Legionară”. S-au scos apoi trei numere din revista „Axa”, condusă de Paul Costin Deleanu. Aceasta e tot ce s-a putut publica în patru ani de surghiun în Germania. Foarte puţin în raport cu marile posibilităţi de le-ar fi avut acest grup puternic de peste 400 legionari.

  După 23 august 1944, ni s-a restituit în Germania libertatea de ane afirma pe plan publicistic. Profesorul Sixt, care conducea secţiunea culturală din Ministerul de Externe, ne oferise toate mijloacele ca să tipărim cărţi, dar numeroasele probleme care ne asaltau la Viena, frontul, refugiaţii, armata naţională şi apoi retragerea în interiorul Austriei, ne-au împiedicat să dăm drumul la vechile lucrări, aşa cum am fi dorit, şi la altele noi care se găseau în cartoane. De abia am putut scoate numere din „Cuvântul” şi am multiplicat strictul necesar pentru organizaţie, „Cărticica Şefului de Cuib” şi „Cartea de Cântece”.

  În cursul anilor de nesiguranţă care au urmat îndată după război, s-au pierdut multe cărţi legionare din puţinele care mai rămăseseră în posesiunea camarazilor, şi, în afară de aceasta, s-au pierdut manuscrise preţioase, ca de pildă două volume de amintiri ale lui Corneliu Georgescu, un manuscris al meu cu povestirea prigoanei din 1938 şi multe caiete cu însemnări aparţinând altor legionari.

  În ţară s-au repetat scenele de vandalism, după invazia armatei bolşevice. Cărţile care mai scăpaseră din reţeaua percheziţiilor antonesciene au fost confiscate de poliţia noului regim şi arse. Represiunea vestigiilor de viaţă legionară a mers atât de departe sub comunişti, încât numai pronunţarea numelui de legionar într-un cerc de cunoscuţi expunea pe imprudent la pedepse foarte grave. Obsesia lui Carol, obsesia lui Antonescu, a devenit acum obsesia comuniştilor. În timp ce în gazetele, revistele şi lucrările istorice oficiale ale partidului, numele Căpitanului şi toate evenimentele relaţionate cu mişcarea sunt supuse celor mai grosolane deformări, nu se îngăduie nici cea mai nevinovată manifestare legionară, nici aceea de a afirma în public numele organizaţiei.

  Făcând o paranteză necesară, constatăm că comportamentul comuniştilor, de când sunt la putere, contrastează violent cu ceea ce se întâmpla în România vechiului regim referitor la scrierilor lor. Comuniştii erau prigoniţi, partidul lor interzis, foile lor de propagandă confiscate, dar nu s-a pomenit să se extindă prigoana la lucrările lor doctrinare clasice. Găseai pe Marx în orice bibliotecă, filosofia lui era dezbătută de la catedră, iar în librării puteai să-ţi procuri o mulţime de opere care priveau revoluţia din octombrie şi tot ce a urmat după aceea. Nu ideile comuniste erau interzise în România, ci organizaţia care voia să le dea circulaţie revoluţionară şi politică. Sub regimul actual nu e îngăduită să se manifeste nici o idee care ar contrazice sistemul de gândire marxist şi, chiar mai puţin decât atât, care nu ar deriva din structura lui. De ce acesta discriminare? Dacă sistemul comunist reprezintă un progres în istoria omenirii, ce mai au ei cu nişte oameni care au murit demult, dar ale căror scrieri sunt indispensabil să fie cunoscute de cercetătorii acelui trecut?

  În Europa occidentală, nesupusă dominaţiei comuniste, legionarii găsesc o altă situaţie. Pentru întâia oară se bucură de libertatea de a-şi manifesta gândurile şi de a publica scrierile lor. Trebuie să aducem acest omagiu occidentului democratic, recunoscând că libertatea de conştiinţă şi de expresie în aceste ţări e o realitate constitutivă a vieţii publice. Sub presupusa protectoare a Gărzii de Fier, Germania naţional-socialistă, cărţile noastre nu au putut să apară în nici o ţară europeană afară de Spania.

  Mişcare foloseşte acest climat de libertate pentru a reimprima cărţile legionare, aflătoare doar în câteva exemplare şi ameninţate să dispară. Începând cu anul 1951 se formează la Salzburg o echipă de tipografi legionari care se pun pe treabă cu elan şi în decurs de trei ani săvârşesc minunea de a reproduce aproape toate textele legionare clasice. Primul gând pentru realizarea acestei lucrări memorabile îi aparţine lui Traian Golea. Răsfoind printre hârtiile aflate în locuinţa din Ignatz Harrerstrasse 75 din Salzburg, unde în afară de el mai împărtăşeau acelaşi acoperiş şi alţi legionari, a dat peste nişte pagini bătute la maşină în copie şi prinse cu o capsă. Uitându-se mai bine, a văzut că aceste pagini formau o broşură, „Din Lumea Legionară”, a lui Victor Puiu Gârcineanu. Înfăţişarea broşurii era jalnică. Atunci şi-a dat seama de dezastrul cărţilor legionare şi de iminenta primejdie ca şi puţinele exemplare ce se mai găsesc în străinătate să dispară sau să se perpetueze sub această