cît de colo că băuseră zdravăn; toţi erau afumaţi. Chipurile lor brutale, straiele subţiri, caracteristice Sudului, armele impresionante — toate îţi atrăgeau luarea-aminte. Purta fiecare puşcă, pumnal, revolver sau pistol şi, în plus, atîrnată la cingătoare, cîte o cravaşă din acelea cu care erau bătuţi sclavii negri. Şi fiecare ducea de zgardă cîte o namilă de dulău dintr-o rasă crescută cu grijă în statele sudice şi dresată pentru prinderea negrilor fugari. Acestor dulăi li se spunea "băutori de sînge".

Fără să dea bună ziua, derbedeii ne aruncară nişte priviri încruntate, se tolăniră pe scaune, făcîndu-le să trosnească, îşi trîntiră picioarele pe masă şi, bocănind cu tocurile cizmelor, îl somară pe birtaş să se ocupe de ei.

— Ai bere bună, mă? Strigă unul.

Birtaşul confirmă, speriat.

— Adu să bem! Comandă individul.

Birtaşul se retrase grăbit, ca să-i servească pe nobilii săi clienţi.

Fără nici o intenţie, îl priveam pe haidăul care vorbise. Acesta mă observă. Sînt convins că privirea mea nu avea nimic provocator; însă dumnealui căuta numaidecît pricină să se agaţe de cineva. Îmi strigă:

— Ce te zgîieşti aşa la mine?

Îi întorsei spatele, fără să răspund.

— Băgaţi de seamă! Îmi şopti Old Death. Ăştia-s rowdy, nişte scandalagii de pomină, probabil vătafi concediaţi de pe urma desfiinţării sclavajului şi ajunşi fără căpătîi. S-au adunat în bandă ca să se ţină de blestemăţii. Mai bine nu le dăm nici o atenţie. Golim paharele şi plecăm.

Dar tocmai şuşoteala îi displăcu individului.

Răcni spre noi:

— Ce tot sufli acolo, în secret, mortăciune bătrînă? Dacă ai ceva de spus, apoi zi-i cu glas tare! Ori vrei să-ţi căscăm noi gura?

Old Death sorbi din pahar şi nu răspunse. Derbedeii îşi duseră şi ei paharele la gură. Berea era cît se poate de gustoasă, dar dumnealor, aflîndu-se într-o veritabilă dispoziţie de rowdy, o vărsară pe jos. Cel care vorbise adineauri întîrzie cu paharul plin în mînă.

— Nu vărsaţi pe jos! Îi sfătui el pe ceilalţi. Uite colea doi puişori cărora poşirca asta pare să le placă. Să le-o pasăm lor!

Vărsă paharul şi ne împroşcă. Old Death se şterse calm cu mîneca.

Eu, însă, nu reuşii să mă stăpînesc. Pălăria, gulerul, haina — pe toate mi le udase. Mă adresai găliganului:

— Vă rog, sir, să nu se mai repete! Amuzaţi-vă în familie, dacă aveţi chef. Dar pe noi lăsaţi-ne în pace!

— Nu zău! Şi adică, ce-ar fi dacă v-aş mai boteza o dată?

— Asta s-ar vedea.

— S-ar vedea? Uite că vreau s-o văd chiar acum! Birtaş, încă un rînd!

Ceilalţi rînjeau, aprobîndu-l pe matador. Era clar că nu va ezita să repete provocarea.

— Pentru Dumnezeu, sir, nu vă puneţi cu ei! Căută Old Death să mă tempereze.

— Vă temeţi?

— Ţi-ai găsit! Dar ăştia, nici una, nici două, pun mîna pe armă. Şi curajul, oricît de mare ar fi, nu te apără împotriva unui glonţ mişel.

Apoi, puneţi la socoteală şi dulăii.

Indivizii îşi legaseră cîinii de picioarele mesei. Ca să nu mă împroaşte iarăşi pe la spate, îmi părăsii locul şi mă aşezai pieziş, cu cotul drept spre ei.

— Aha şi-a schimbat poziţia! Scrîşni derbedeul cel guraliv. Va să zică, vrea să se apere. Să-l văd eu numai că mişcă! Îl slobod numaidecît pe Pluto al meu. Doar nu l-am dresat degeaba!

Dezlegă cîinele, ţinîndu-l numai de lesă. Birtaşul încă nu venise cu berea; mai era vreme să lăsăm pe masă banii pentru consumaţie şi să ieşim. Dar bănuiam că haimanalele ne-ar fi tăiat drumul şi, în plus, aveam mîndria mea: nu-mi convenea s-o şterg din faţa acestui tip dezgustător. "Vitejii" ăştia sînt în fond nişte laşi.

Băgai mîna în buzunar şi desfăcui piedica revolverului. De bătaie nu-mi păsa; ştiam să pun la respect pe oricine. Mă îngrijorau, în schimb, cîinii, deşi mai avusesem de-a face cu asemenea dulăi, învăţaţi să sară la om. Oricum, cu unul singur ştiam s-o scot la capăt.

Sosi şi birtaşul. Aşeză sticlele pe masă şi, plin de umilinţă, se adresă bătăioşilor săi musafiri:

— Gentlemeni, vizita dumneavoastră mi-e cît se poate de plăcută, dar, vă rog din suflet, lăsaţi pe domnii aceştia în pace. Sînt şi ei clienţi, nu-i aşa?

— Mişelule! Îl repezi unul. Te apucaşi să ne dai lecţii de purtare? Stai că-ţi potolesc eu febra!

Şi vărsă în obrazul birtaşului vreo două sau trei pahare. Acesta nu zise nici pîs, socotind că e mai sănătos să dispară din ochii lor.

— Şi acuma, ia să-l vedem pe lăudărosul de colo! Hohoti adversarul meu. Să-i dăm şi lui porţia!

Ţinîndu-şi cu stînga dulăul de curea, dădu să-mi verse paharul în cap. Dar eu mă ferii şi, ridicîndu-mă de pe scaun, îl ameninţai cu pumnul.

— Pluto, go on! Şo pe el! Arătă dînsul în direcţia mea şi slobozi cîinele din lesă. Într-o clipă, tocmai cînd dulăul făcuse un salt ca de panteră, mă făcui una cu peretele şi mă ferii în lături. Cîinele, năvălind orbeşte să-mi sfîşie beregata, se izbi cu botul în zid. Venise cu atîta forţă, încît izbitura îl ameţi. Îl apucai la iuţeală de picioarele dindărăt, îl ridicai în aer şi, proiectîndu-l de perete, îi zdrobii căpăţîna.

Se stîrni atunci un scandal nemaipomenit. Dulăii lătrau şi se zbăteau să rupă curelele, beţivanii înjurau de mama focului, iar stăpînul potăii ucise dădu să sară la mine. Însă Old Death, în picioare, îşi îndreptă amîndouă pistoalele asupra bandei dezlănţuite:

— Stop! Ajunge, boys! Nici o mişcare! Nu vă atingeţi de arme că trag! V-aţi înşelat în privinţa noastră. Eu sînt Old Death, cercetaşul.

Cred că-mi cunoaşteţi numele. Iar acest tînăr prieten al meu se teme de voi tot atît de puţin ca şi mine. Luaţi loc şi beţi în linişte. Nu vîrîţi mîna în buzunar că, pe legea mea, vă împuşc!

Acest din urmă avertisment se adresa unuia din găligani care dăduse semne că vrea să apeleze la revolver. Îmi scosesem la rîndul meu pistolul. Împreună cu Old Death dispuneam de optsprezece gloanţe. Pînă ce vreunul din netrebnici ar fi apucat arma, l-am fi cuminţit. Bătrînul westman devenise parcă alt om. Statura lui, de obicei încovoiată, se îndreptase de-a binelea; ochii îi scăpărau şi toată făptura lui exprima o dîrzenie capabilă să te vîre în pămînt. Era de-a dreptul comic cît