ori discuta chestiuni psihologice – Freudul Nostru fusese primul care dezvăluise primejdiile înfiorătoare ale vieţii de familie. Lumea era plină de taţi – deci sufocată de mizerie; plină de mame – deci chinuită de tot soiul de perversiuni de la sadism pînă la castitate; plină de fraţi, surori, unchi, mătuşi – deci deformată de nebunie şi sinucideri.

— Şi totuşi, printre sălbaticii din Samoa, pe insule din largul Noii Guinee…

Razele soarelui tropical aşterneau un fel de miere caldă pe trupurile goale ale copiilor care făceau de-a valma tumbe printre florile de hibiscus. Căminul era pentru ei oricare dintre cele douăzeci de colibe din frunze de palmier. În mentalitatea trobrianzilor din Arhipelagul Solomon, concepţia era opera strigoilor ancestrali; nimeni nu auzise vreodată de vreun tată.

— Extremele se atrag, spuse Controlorul. Pentru simplul motiv că au fost făcute să se întîlnească.

 

— Doctorul Wells spune că dacă acum iau trei luni Înlocuitorul de Sarcină, asta o să-mi îmbunătăţească mult sănătatea pentru următorii treipatru ani.

— Mda, să sperăm că are dreptate, îi răspunse Lenina. Dar cum, Fanny, vrei să spui că în următoarele trei luni n-ar mai trebui să…?

— A, nu, draga mea. Doar o săptămînă-două, atîta tot. Am să-mi petrec serile la Club, jucînd Bridge Muzical. Presupun că tu ieşi astă-seară, nu?

Lenina încuviinţă din cap.

— Cu cine?

— Cu Henry Foster.

— Iarăşi? Faţa blîndă, rotundă ca o lună plină a lui Fanny căpătă o expresie ciudată, de uimire jignită şi dezaprobatoare. Nu cumva vrei să spui că tot mai eşti cu Henry Foster?

 

— Mame şi taţi, fraţi şi surori. Dar mai erau şi soţi, soţii, amanţi. Mai era şi monogamie, mai erau şi idile romantice. Deşi probabil nu ştiţi ce înseamnă aceste cuvinte, adăugă Mustafa Mond.

Studenţii clătinară din cap.

— Familie, monogamie, idile romantice. Pretutindeni exclusivism, pretutindeni o concentrare a interesului, o canalizare îngustă a impulsurilor şi energiei.

— Dar „toţi sîntem ai tuturor celorlalţi“, încheie Mustafa Mond citînd proverbul hipnopedic.

Studenţii încuviinţară din cap, fiind întru totul de acord cu o afirmaţie pe care – auzind-o repetată prin întuneric de peste şaizeci şi două de mii de ori – ajunseseră s-o accepte nu numai ca adevărată, ci şi ca axiomatică, evidentă de la sine, absolut indiscutabilă.

 

— Dar la urma urmei, protestă Lenina, sînt doar patru luni de cînd îl am pe Henry.

— Doar patru luni! Ei, ştii că-mi placi! Şi mai mult decît atît, continuă Fanny ţintuind-o cu un deget acuzator, în tot timpul ăsta n-ai mai avut pe nimeni afară de Henry. Aşa e?

Lenina roşi pînă în vîrful urechilor, dar ochii şi glasul îi rămaseră sfidătoare:

— Nu, n-am mai avut pe nimeni, răspunse ea aproape agresiv. Şi nici nu văd de ce ar fi trebuit să am pe altcineva.

— Ha-ha, nici nu vede de ce ar fi trebuit să aibă! o îngînă Fanny de parcă s-ar fi adresat unui ascultător invizibil din spatele Leninei. Iar apoi schimbă brusc tonul: — Acum, vorbind serios, eu zic că ar trebui să fii atentă la ce faci. E de rău să te ţii aşa, doar cu un singur bărbat. Mă rog, la patruzeci sau patruzeci şi cinci de ani ar mai merge, dar la vîrsta ta, Lenina? Nu, zău că face impresie proastă. Şi pe urmă ştii bine cît de sever se împotriveşte Directorul oricărei poveşti intense ori prelungite. Patru luni cu Henry Foster, fără să mai ai şi alt bărbat – păi ar fi furios dacă ar afla…

 

— Gîndiţi-vă la apa pompată sub presiune într-o ţeavă. Studenţii se gîndiră. Şi deodată găuresc ţeava, adăugă Controlorul. Ce mai ţîşneşte!

O găuri de douăzeci de ori. Ţîşniră douăzeci de jeturi ca nişte mici fîntîni arteziene.

— Copilaşul meu, puiul meu…!

— Mamă!

Nebunia e molipsitoare.

— Dragostea mea, puişorul meu scump, comoara mea…

Mamă, monogamie, idile romantice. Ce sus ţîşneşte apa din fîntînă; ce sălbatic şi înspumat e jetul. Presiunea are doar o singură ieşire. Dragostea mea, copilul meu. Nici nu e de mirare că aceste biete fiinţe premoderne erau demente, şi ticăloase, şi mizerabile. Lumea lor nici nu le îngăduia măcar să ia lucrurile în uşor, nu le lăsa să fie sănătoase, virtuoase, fericite. Mai cu mamele şi amanţii, mai cu interdicţiile la care nu erau deprinşi să se supună, ba cu ispitele şi cu remuşcările resimţite în singurătate, cu toate bolile şi durerea nesfîrşită a izolării, cu nesiguranţa şi sărăcia – erau ca atare obligaţi la sentimente puternice. Fiind supuşi unor asemenea simţăminte vehemente (şi, pe deasupra încă şi trăind în singurătate, într-o izolare deznădăjduită, individuală) cum ar fi putut aceşti oameni să manifeste stabilitate?

 

— Bineînţeles că nu e nevoie să renunţi la el. Doar să mai ai şi un altul din cînd în cînd, atîta tot. Ce, el nu mai are şi alte fete?

Lenina recunoscu că aşa e.

— Bineînţeles că mai are şi altele. În Henry Foster poţi să ai încredere că e un gentleman desăvîrşit – întotdeauna corect. Şi, pe urmă, mai gîndeşte-te şi la Director. Doar ştii ce tare ţine la…