„Şi ce am învăţat din faptul că am lucrat cu doar 10 cenţi pe oră?” am întrebat. „Că sunteţi avar şi vă exploataţi muncitorii?”

Tatăl cel bogat s-a dat iar cu scaunul pe spate şi a început să râdă din toată inima. În sfârşit, după ce a terminat de râs, mi-a spus: „Ar fi mai bine să-ţi schimbi punctul de vedere. Nu mai da vina pe mine, gândindu-te că eu sunt problema. Dacă vei judeca aşa, va trebui să mă schimbi. Când vei înţelege că tu eşti problema, atunci te vei putea schimba, vei învăţa ceva şi vei deveni mai înţelept. Cei mai mulţi doresc ca toţi oamenii de pe lumea asta să schimbe pe oricine altcineva în afară de ei înşişi. Te asigur însă că este mult mai uşor să te schimbi tu însuţi decât să schimbi pe altcineva.”

„Nu înţeleg”, am spus eu.

„Nu da vina pe mine pentru problemele tale”, mi-a zis tatăl cel bogat, pierzându-şi răbdarea.

„Dar nu mi-aţi plătit decât 10 cenţi.”

„Şi ce ai învăţat din asta?”, m-a întrebat tatăl cel bogat zâmbind.

„Că sunteţi zgârcit”, am spus eu cu un rânjet şiret.

„Vezi? Crezi că eu sunt problema”, a spus tatăl cel bogat.

„Păi chiar sunteţi.”

„Dacă vei continua să reacţionezi aşa, nu vei învăţa niciodată nimic. Dacă vei gândi că eu sunt problema, ce-ţi rămâne de făcut?”

„Dacă nu-mi plătiţi mai mult sau dacă nu mă trataţi cu ceva mai mult respect, învăţându-mă, aşa cum v-am rugat, am să renunţ.”

„Bine zis”, spuse tatăl cel bogat. „Asta fac cei mai mulţi. Renunţă, îşi caută o altă slujbă, o ocazie mai bună, o plată mai convenabilă, crezând că noua slujbă sau o plată mai mare vor fi soluţia problemei. În majoritatea cazurilor, lucrurile nu stau aşa.”

„Şi atunci care ar fi rezolvarea problemei?”, am întrebat. „Să accept amărâţii ăştia de 10 cenţi pe oră şi să zâmbesc?”

Tatăl cel bogat surâse. „Asta e ceea ce fac ceilalţi oameni. Acceptă plata ştiind că altfel vor avea probleme financiare şi mai mari. Dar altceva nu mai fac, aşteptând doar o mărire a salariului, crezând că asta le va rezolva problema. Majoritatea acceptă pur şi simplu şi unii îşi mai iau încă o slujbă, muncind din greu, din nou mulţumindu-se cu o leafă mică.”

Am început să privesc în podea, înţelegând lecţia pe care mi-o ţinea tatăl cel bogat. Făcusem cunoştinţă cu viaţa reală. În sfârşit, l-am privit şi am repetat întrebarea: „Şi atunci, care ar fi rezolvarea problemei?”

„Aceasta”, spuse el, mângâindu-mă uşor pe cap. „Ceea ce ai între cele două urechi.”

Acesta a fost momentul în care tatăl cel bogat mi-a împărtăşit punctul său principal de vedere, care îl separa de angajaţii săi şi de tatăl meu cel sărac - şi care 1-a făcut să devină în cele din urmă unul dintre cei mai bogaţi oameni din Hawaii, în vreme ce tatăl meu cu multă şcoală, dar sărac, a continuat să se zbată în probleme financiare tot restul vieţii. Era un punct de vedere singular, care stătea la baza acestei diferenţe esenţiale pe termen lung.

Tatăl cel bogat mi-a repetat iar şi iar acest punct de vedere pe care eu l-am supranumit Lecţia nr. 1.

„Omul sărac şi cel din clasa de mijloc muncesc pentru bani. Cei bogaţi pun banii să muncească pentru ei.”

În acea însorită dimineaţă de sâmbătă, îmi însuşisem un cu totul alt punct de vedere decât cel învăţat de la tatăl meu cel sărac. La 9 ani, devenisem conştient că ambii tătici doreau să învăţ. Amândoi mă încurajau să studiez... dar nu aceleaşi lucruri.

Tatăl meu cel cu multă şcoală îmi sugera să fac ca el. „Fiule, vreau să studiezi serios, să iei note mari, pentru a-ţi găsi o slujbă sigură la o companie mare. Şi să te încredinţezi că ai şi toate avantajele respective.” Tatăl meu cel bogat vroia să învăţ cum să fac banii să muncească pentru mine. Aceste lecţii aveam să le învăţ de la viaţă, dar sub călăuzirea sa şi nu într-o sală de curs.

Tatăl meu cel bogat şi-a continuat prima lecţie. „Mă bucur că te-ai înfuriat că munceşti pentru 10 cenţi pe oră. Dacă nu te-ai fi înfuriat şi ai fi acceptat senin, ar fi trebuit să-ţi spun că nu te pot învăţa nimic. Vezi tu, adevărata învăţătură presupune energie, pasiune şi o dorinţă arzătoare. Furia joacă un rol important în această formulă, pentru că pasiunea este un amestec de furie şi de iubire. Când e vorba de bani, majoritatea oamenilor doresc să nu-şi asume nici un fel de riscuri. Deci nu-i călăuzeşte pasiunea, ci frica.”

„De asta acceptă o slujbă prost plătită?”, am întrebat.

„Da”, mi-a spus tatăl cel bogat.

„Unii spun că îi exploatez pe oameni pentru că nu-i plătesc la fel de bine ca şi cei de pe plantaţia de zahăr sau ca statul. Eu zic că se exploatează singuri. Lor le e frică, nu mie.”

„Dar nu credeţi că ar trebui să-i plătiţi mai mult?”, am întrebat.

„Nu-i nevoie. Şi apoi, chiar dacă le-aş da mai mulţi bani, asta nu le-ar rezolva problema. Uită-te la tatăl tău. Câştigă o mulţime de bani şi tot nu-şi poate plăti facturile. Cei cărora li se dau mai mulţi bani, în majoritatea cazurilor, se înglodează şi mai tare în datorii.”

„Deci cei 10 cenţi pe oră”, am spus eu zâmbind, „sunt o lecţie în sine.”

„Exact”, mi-a surâs tatăl cel bogat. „Vezi tu, tatăl tău a urmat şcoli înalte pentru a căpăta o slujbă bine plătită. Ceea ce s-a şi întâmplat. Dar tot are probleme financiare, pentru că la şcoală n-a învăţat niciodată nimic despre bani. În plus, el crede în ideea că trebuie să muncească pentru bani.”

„Şi dv. nu credeţi asta?”, am întrebat eu.

„Nu prea”, mi-a spus tatăl cel bogat. „Dacă vrei să înveţi să munceşti pentru bani, atunci vezi-ţi de şcoală. Acela este locul ideal unde se învaţă aşa ceva. Dar dacă vrei să înveţi cum să pui banii să muncească pentru tine, asta numai eu pot să te învăţ, şi asta doar în cazul în care eşti dispus şi vrei să înveţi.”

„Oare nu toată lumea vrea să înveţe asta?”, am