„Nu”, mi-a spus tatăl cel bogat. „Pur şi simplu pentru că este mai simplu să înveţi să munceşti pentru bani, mai ales dacă sentimentul principal este cel al fricii atunci când se deschide subiectul bani.”

„Nu înţeleg”, am spus eu încruntându-mă.

„Nu-ţi face griji pentru asta deocamdată. Nu uita însă că doar frica este cea care îi face pe cei mai mulţi să muncească şi să aibă o anumită slujbă. Frica de faptul că nu-şi vor putea plăti facturile; frica de a nu fi concediaţi; frica de a nu avea destui bani; frica de a nu fi nevoiţi s-o ia de la capăt. Acesta este preţul studiului pentru o anumită profesiune sau meserie şi apoi al muncii pentru bani. Majoritatea devin sclavi ai banilor... şi se înfurie pe şefii lor.”

„A învăţa să faci banii să muncească pentru tine este cu totul altceva decât un simplu studiu?”, am întrebat.

„Categoric”, mi-a răspuns tatăl cel bogat. „Categoric.”

N-am mai scos nici unul un cuvânt în acea frumoasă dimineaţă de sâmbătă hawaiiană. Prietenii mei tocmai începuseră meciul de baseball. Dar, dintr-un motiv sau altul, acum eram încântat că hotărâsem să muncesc pentru 10 cenţi pe oră. Simţeam că eram pe cale să învăţ ceva ce prietenii mei nu vor învăţa la şcoală.

„Eşti gata să înveţi?”, m-a întrebat tatăl cel bogat.

„Categoric”, am spus eu cu un zâmbet forţat.

„Eu m-am ţinut de cuvânt. Te-am învăţat o mulţime de lucruri”, mi-a spus tatăl cel bogat. „La 9 ani ai simţit deja ce înseamnă să munceşti pentru bani. Înmulţeşte ultima lună cu 50 de ani şi îţi vei putea face o idee asupra felului cum îşi petrec existenţa majoritatea oamenilor.”

„Nu înţeleg”, am spus.

„Cum te-ai simţit când ai stat la coadă să aştepţi să intri la mine, prima dată ca să te angajez şi a doua oară ca să îţi măresc plata?”

„Groaznic”, am spus.

„Dacă vei alege să munceşti pentru bani, asta este viaţa care te aşteaptă”, mi-a spus tatăl cel bogat.

„Şi ce ai simţit când d-na Martin ţi-a strecurat trei monede în mână pentru cele trei ore de muncă?”

„Am simţit că nu e de ajuns. M-am socotit un nimic. Am fost foarte dezamăgit”, am spus.

„Aşa simt majoritatea angajaţilor atunci când îşi primesc leafa, mai ales după ce li se opreşte impozitul şi alte dări. Tu măcar ai primit banii 100 la sută.”

„Adică majoritatea celor care muncesc nu îşi iau toţi banii?”, am întrebat uluit.

„Doamne, sigur că nu”, mi-a spus tatăl cel bogat. „Statul îşi ia întotdeauna partea sa mai întâi.”

„Şi cum procedează?”, am întrebat.

„Prin impozite”, mi-a răspuns tatăl cei bogat. „Ceea ce câştigi este impozitat, dar şi ceea ce cheltuieşti este impozitat. Ţi se ia o taxă pe ceea ce economiseşti şi ţi se ia o taxă şi când mori.”

„De ce lasă oamenii statul să le facă una ca asta?”

„Cei bogaţi nu-1 lasă”, mi-a spus tatăl cel bogat zâmbind. „Doar cei săraci şi cei din pătura mijlocie o fac. Pun pariu că eu câştig mai mult decât tatăl tău, totuşi el plăteşte mai multe impozite.”

„Cum se poate asta?”, am întrebat. Pentru mine, un băieţel de 9 ani, n-avea nici o logică povestea asta. „Cum poate cineva să lase statul să-i facă una ca asta?”

Tatăl cel bogat n-a mai spus nimic. Bănuiesc că vroia să-1 ascult cu atenţie şi nu să trăncănesc întruna.

În cele din urmă m-am calmat. Nu-mi plăcea ce auzeam. Ştiam că tata se plângea mereu că plăteşte prea multe impozite, dar nu ştiam prea bine ce înseamnă asta. Oare viaţa era cea care îl împingea de la spate?

Tatăl cel bogat se legăna uşor şi fără zgomot în scaunul lui, privindu-mă atent.

„Eşti gata să înveţi?”, m-a întrebat.

Am dat uşor din cap.

„Căci trebuie să-ţi spun că sunt multe de învăţat. Să faci banii să muncească pentru tine poate fi un lucru care se învaţă într-o viaţă. Cei mai mulţi fac patru ani de facultate şi aici se încheie şcoala pentru ei. Ştiu că studierea banilor va continua pentru mine tot restul vieţii, pur şi simplu pentru că pe măsură ce aflu mai multe îmi dau seama că trebuie să ştiu şi mai multe. Cei mai mulţi dintre oameni nu studiază niciodată acest subiect. Merg la muncă, îşi încasează leafa, îşi echilibrează contul şi asta e tot. Şi culmea, se mai şi întreabă de ce au probleme cu banii. După care cred că dacă ar avea mai mulţi bani asta le-ar rezolva problema. Puţini îşi dau seama că problema constă în lipsa unei educaţii financiare.”

„Deci tatăl meu are probleme cu impozitele pentru că nu înţelege cum funcţionează banii?”, am întrebat eu dezorientat.

„Uite cum stau lucrurile”, mi-a spus tatăl cel bogat. „Impozitele sunt doar o mică parte din ceea ce ai de învăţat atunci când faci banii să muncească pentru tine. Azi vreau să aflu doar dacă te mai pasionează încă ideea de a învăţa despre bani. Pe cei mai mulţi nu-i interesează. Oamenii vor să meargă la şcoală, să înveţe o meserie, să lucreze cu drag şi să câştige o mulţime de bani. Într-o bună zi, se trezesc că au probleme serioase legate de bani şi că nu pot să nu mai muncească. Acesta este preţul pe care îl plătesc cei care ştiu doar să muncească pentru bani, în loc să înveţe cum să pună banii să muncească pentru ei. Aşadar, mai ai încă acea pasiune pentru studiu?”, m-a întrebat tatăl cel bogat.

Am dat din cap.

„Foarte bine”, a spus tatăl cel bogat. „Şi acum întoarce-te la treabă. De astă dată n-am să-ţi plătesc nimic.”

„Ce?”, am întrebat eu în culmea uimirii.

„Ai auzit foarte bine. Nimic. Ai să munceşti cele trei ore, dar de data asta nu vei mai primi cei 10 cenţi pe oră. Spuneai că vrei să înveţi să nu munceşti pentru bani, aşa încât n-am să-ţi plătesc nimic.”

Nu-mi venea să-mi cred urechilor.

„Am avut această discuţie şi cu Mike. El e deja la muncă. Şterge de praf şi aranjează cutiile de conserve pe gratis. Grăbeşte-te să te întorci la treabă.”

„Dar nu e corect”, am ţipat eu. „Trebuie să-mi plătiţi ceva.”

„Spuneai că vrei să înveţi. Dacă nu înveţi acum, o să creşti şi o