tocmai un atît de mare om? Nu zic de ceilalți, care poate erau bătrîni reacționari, foști membri ai unor partide care…” „El n-a fost membru al nici unui partid politic”, zise peremptoriu unul din arhitecți…” „Cel mai mare filozof român”, zise și celălalt arhitect… Cum Vaintrub nu se grăbea să răspundă… „Ați citit ceva de el?” zise Ion Micu cu un glas inocent, adresîndu-se celor doi. „N-are importanță, sări Matilda pe care inocența lui Micu n-o înșela. Sigur că toată lumea, cel puțin în facultate, a citit cel puțin poeziile lui, care sînt atît de frumoase… Filozofia e mai grea, eu n-am citit nimic, dar faptul rămîne.” „Care fapt?” zise Micu. „Că nimeni n-a sărit să-l apere.” „De unde știți? Ați făcut dumneavoastră vreo anchetă?” Tot cu inocență, ceea ce o făcu pe Matilda să rîdă: „Domnule Micu, toată lumea știe că n-a reacționat nimeni la darea lui afară.” „Dumneavoastră ați reacționat cînd marelui arhitect Gociman i s-a dat un picior în josul spinării?” „Vorbea prea multe! zise Matilda. Și noi mai vorbim, dar Gociman a venit la cursuri, a doua zi după detronarea lui Mihai I, și a cerut studenților să se ridice în picioare și să păstreze un minut de reculegere. Mă mir că n-a pățit-o! Dimpotrivă, a fost chemat și i s-a explicat cu răbdare de ce era necesară abolirea monarhiei. Aiurea. Degeaba i s-a vorbit nebunului… Fiindcă e cam nebun…” „Un nebun care a construit ce e mai frumos în orașul nostru, aș vrea să avem mulți astfel de nebuni”, zise Micu. „Construiește și azi, dar contactul lui cu studenții nu mai era tolerabil”, zise Matilda. „Cine cunoaște bine, are dreptul să judece, dar nu și ceilalți, zise Micu. Sînt de acord cu dumneavoastră în ceea ce îl privește pe Gociman.” Matilda rămase descumpănită, dar nu convinsă. „Nu se compară Gociman cu marele filozof, sări atunci roșcatul de Petea, care ăsta, era mai mult decît evident că nu citise nimic. El e o valoare națională, în timp ce ca Gociman mai sînt o sută.” „Stimată doamnă, zise Ben Alexandru, Gociman e un mare arhitect, care nu numai în orașul nostru a introdus, împreună cu alții, arhitectura modernă. Dar marele filozof era un profesor insuportabil. Nu se înțelegea nimic de la un curs al lui, nu știa să vorbească, nu i se auzea glasul, era, să mă iertați, un bîlbîit, nici din primele rînduri nu pricepeam ce spune. Dar nu pentru asta, totuși, i s-a desființat catedra. Prezența lui în universitate era o chestiune de prestigiu pentru ideea de cultură și nu trebuia să fie scos, dar el n-a vrut să facă nici o concesie…” „Ba da, zise Vaintrub, a făcut sau mai bine zis ar fi putut face, dacă se proceda cu el cu mai mult tact, de pildă cum s-a procedat cu Gociman. Dar nici el, doamna trebuie să știe, cred că Petrini i-a povestit, n-a procedat cu mai mult tact.” „Nu soțul meu mi-a povestit, eu i-am povestit lui, zise Matilda, da, știu, a deschis cursurile cu aerul că n-a auzit în viața lui de un oarecare Marx…” „Doamnă, zise Vaintrub, permiteți-mi să vă spun o mică poveste. Unui băiat, un evreu din Amsterdam, i se cere, ca să poată să se căsătorească, de către părinții fetei, să renunțe la religia lui. Băiatul s-a gîndit așa, dacă religia mă împiedică să mă căsătoresc cu fata iubită, atunci nu e bună. Și a renunțat. Nu mai spun că în urma acestui act a fost izgonit de comunitatea sa și blestemat. Acest blestem numai dacă îl citești și ți se face frig, dar să-l mai și auzi fiind în cauză, înconjurat de mai-marii comunității în sinagogă. Totuși băiatul nu s-a speriat și s-a dus și i-a spus fetei și părinților ei: sînt un om liber, putem să ne căsătorim. Dar părinții i-au spus: da, foarte bine, dar acum trebuie să treci la creștinism. Cum o să intre fata noastră cu tine în biserică, dacă tu ești păgîn? Ascultați, le-a răspuns băiatul, eu n-am renunțat la religia mea ca să trec la alta. Eu am renunțat la orice fel de religie, fără să încetez prin asta să cred în Dumnezeu. Atunci i s-a răspuns că altfel nu se poate. Și căsătoria n-a mai avut loc. Băiatul s-a retras atunci într-un sat de la marginea orașului, a început să șlefuiască lentile să aibă din ce trăi și a renunțat și la gîndul de a fi fericit cu o fată. A început să scrie și a ajuns unul din cei mai mari filozofi ai lumii. A murit pe la patruzeci și ceva de ani din pricina prafului de la lentile. Ce vreau să spun? Că noi, comuniștii, n-am renunțat la religie și la ideea de Dumnezeu, ca să ne facem din Marx un alt Dumnezeu. Ar fi lamentabil! Marx e pentru noi un simplu filozof ale cărui descoperiri au pentru clasa muncitoare un caracter aproape științific. Lumea pe care o propune el e realizabilă și poate fi o lume mai bună, pentru că demonstrează că imensa majoritate a oamenilor este exploatată azi de clasa burgheză, o minoritate care dispune de forța de muncă a oamenilor și realizează profituri incalculabile. Aceste idei ne ghidează, fiindcă filozofia lui e activă și n-are un caracter abstract sau utopic. Din nefericire se întîmplă că dacă numele lui nu e pronunțat într-un curs de filozofie, faptul capătă un caracter de vină politică, și vinovatul e reprimat. Da, dar, pe de altă parte, nu e prima oară în istorie cînd gîndirea unui om, sau cuceririle lui, de pildă ale unui Napoleon, produc astfel de fanatisme printre oameni. Monarhiile absolute au fost intangibile atîtea secole. Nesupușii erau spînzurați. Poetului nostru i s-a luat catedra. Ar fi lamentabil dacă i se va interzice, ca poet, să publice. Ca filozof e clar că se va întîmpla, fiindcă el nu poate să-și renege ideile. E un idealist. Dar sînt convins că mai tîrziu va reintra firesc în circuitul culturii, fiindcă idealismul lui nu e agresiv, e strîns legat de