Mama păru să fi ajuns la concluzia că era mai bine să facă haz de necaz.

— Bine, dar cum se face că ai plecat fără telefon?

— Bateria era descărcată. Așa că l-am lăsat la încărcat.

— Cum se face că la tine bateria este mereu descărcată? Că doar telefonul tău stă închis toată ziua la portar?

— Hm…, ripostă Helene cu impertinență, tu ești obișnuită cu telefonul tău Siemens. Dar eu am un Votel. Astea sunt dintre cele mai ieftine.

— Mda…, spuse mama nu prea mulțumită.

— Și ce era atât de urgent? întrebă repede Helene, pregătită pentru cazul în care era vorba despre Ludolf.

Mama oftă.

— Am făcut rost de două bilete la concertul de la sfârșitul săptămânii. Dar ieri-seară tatăl tău a fost solicitat să vorbească la o întrunire a partidului la Leipzig, care are loc sâmbătă seara. Nu putea să refuze. Așa că aveam un bilet în plus și voiam să te întreb dacă nu ai vrea să mergi cu mine.

— Concertul de la Stadthalle?

Mama ei făcu un gest sugerând lipsa de interes.

— Acum este prea târziu. Termenul de returnare a fost ieri și dacă nu am dat de tine, am anulat biletul. Concertul este foarte căutat, nu va mai rămâne niciun loc liber.

— Nu face nimic, spuse Helene. Oricum nu aveam niciun chef.

— Ai de pierdut, răspunse dezaprobator mama. Sunt muzicanți de primă clasă și un dirijor celebru.

— Da, dar scaunele de la Stadthalle sunt o tortură.

Mama ei oftă, însă nu mai spuse nimic, pentru că știa și ea asta.

— Oricum ar fi bine să îți iei cu tine telefonul când pleci seara. Pentru situații ca aceasta.

Helene vru să răspundă ca de obicei cu „da, da”, însă brusc fu cuprinsă de furie, se întoarse și izbucni:

— Și bine ar fi să încetezi să îmi controlezi viața. Sunt majoră, în caz că ți-a scăpat asta. Sunt o femeie matură!

Chipul mamei împietri.

— O femeie germană, ripostă ea, este matură abia când se căsătorește și aduce pe lume primul ei copil.

Mda, cine știe…, îi trecu Helenei prin minte, chiar s-ar putea întâmpla să facă un copil. Dar zise doar atât:

— Mă duc să fac un duș. Apoi plec la muncă.

— Ei, ar trebui, comentă mama mâhnită.

Ajunsă în camera ei, luă telefonul din încărcător. Trebuia să telefoneze la agenție, să anunțe că se trezise târziu și că va întârzia.

Când deschise telefonul, apăru un mesaj de la Ludolf.

Stimată Helene,

Sper că salutul meu floral v-a găsit într-o stare de spirit echilibrată. Din păcate, circumstanțe imperioase mă pun în imposibilitatea de a vă putea telefona înainte de săptămâna viitoare. Îmi voi permite să vă sun cât mai curând posibil.

Al dumneavoastră,

Ludolf

Lăsă jos telefonul și deodată se simți de parcă toată noaptea chefuise. Simți că i se face rău.

Ceva îi atrase atenția. Ce erau însemnele de sub mesajul lui Ludolf? Ridică iarăși telefonul și mai citi o dată mesajul.

VI-D-F/AA

Nu știa ce erau acestea.

Dar știa că le mai văzuse o dată.

•••

Câteva zile amână rezolvarea problemei. Evident că Ludolf îi trimisese mesajul de pe un aparat de serviciu și nu se gândise că acesta își imprima automat însemnele în final. Sau poate că se gândise și la asta, dar considerase că nu reprezentau o problemă. Ori voise să impresioneze? Greu de spus.

Joi dimineața se încurajă pentru a apela planul de organizare al RSHA (Reichssicherheits-Hauptamt). Inima îi bătea tare și mâinile îi erau umede de transpirație, pentru că documentul era considerat confidențial, ceea ce însemna că ea avea acces la el doar cu ordin expres.

Dură doar câteva minute: serviciul VI (Amt VI) era Serviciul de Securitate Externă subordonat lui SS-brigadenführer Walter Schellenberg. Serviciul VI-D era competent pentru zona vest, în special pentru zona de influență anglo-americană, și era condus de SS-Sturmbannführer Theodor Paeffgen.

Iar subdiviziunea F/AA se ocupa de Conducerea agenturii externe, și era sub controlul lui SS-obersturmbannführer Ludolf von Argensleben.

El avea un rang mai înalt decât șeful său? Bizar, dar nu era neapărat o excepție; în planul de organizare al RSHA mai erau câteva situații ciudate.

Dar Conducerea agenturii externe? Din ce știa ea, acesta trebuia să dirijeze agenții care acționau în străinătate sub identitate falsă, pentru a procura informații decisive în război pentru Reich. Ceea ce explica desele perioade lungi în care Ludolf dispărea.

Și mai însemna că dacă planurile acestei bombe atomice erau cu adevărat importante, era sarcina lui să le găsească.

Helene încercă să își șteargă palmele umezite de rochie. Ce însemna asta? Că ea și Lettke îi făceau concurență lui Ludolf? Poate că el va avea probleme din cauza ei. Poate că nu avea să îl mai revadă niciodată. Poate că această afacere avea să îl coste capul. În SS erau uneori obiceiuri aspre.

Se sperie de propriile gânduri. Era rău să dorești moartea cuiva. Pe de altă parte, se aflau în ajun de Crăciun și cu siguranță că Ludolf se va folosi de această perioadă pentru a încerca să se dea bine pe lângă familia Bodenkamp.

Poate că chestiunea aceasta îl va împiedica. Speranța moare ultima.

•••

Vineri după-amiază Adamek invită cercul restrâns la o discuție în biroul lui. Urgent.

Erau pregătite pahare și o sticlă de șampanie era în frapieră.

— Sărbătorim ceva? întrebă Dobrischowsky.

În acest moment în mintea lui Lettke încolți bănuiala că totul avea legătură cu documentele.

Și chiar așa era.

— Domnii mei, începu șeful după ce se adunaseră toți, suntem astăzi aici pentru a sărbători un mare succes, pe care i-l datorăm colegului Lettke. El a reușit săptămâna trecută să extragă dintr-un computer american planuri care indică faptul că inamicul intenționează să construiască o bombă, care are la bază principiul dezintegrării atomului, descoperit de fizicianul german Otto Hahn. O asemenea bombă – în privința aceasta toți fizicienii mari sunt de acord – ar avea o putere de distrugere enormă. Una singură ar fi suficientă să șteargă de pe suprafața pământului un oraș.