Bat cu timiditate la uşa camerei 612 şi aştept. Christian deschide uşa. Vorbeşte la telefon. Se uită la mine clipind, totalmente surprins, apoi ţine uşa larg deschisă şi-mi face semn să intru.

  — Toate pachetele rezolvate?. Şi costurile?.

  Christian şuieră printre dinţi.

  — Fiii… asta a fost o eroare tare costisitoare… Şi Lucas?.

  Mă uit în jur, în cameră. E un apartament, la fel ca ăla de la Heathman. Mobilierul e ultramodern. Purpuriu şi auriu, cu explozii stelare din bronz pe pereţi. Christian se duce la un dulap din lemn negru şi trage o uşă, ca să scoată la iveală un minibar. Îmi arată să mă servesc singură, după care se duce în dormitor. Presupun că face asta ca să nu-i mai aud convorbirea. Ridic din umeri. Când am intrat în biroul lui de la el de acasă, atunci, nu şi-a întrerupt convorbirea. Aud apa curgând… umple o cadă. Îmi torn nişte suc de portocale. Revine în încăpere.

  — Pune-o pe Andrea să-mi trimită schemele. Barney a zis că o să rezolve problema… Christian râde. Nu, vineri… E aici o parcelă de pământ de care sunt interesat… Da, zi-i lui Bill să mă sune… Nu, mâine… Vreau să văd ce are de oferit Georgia dacă ne mutăm aici.

  Christian nu-şi ia ochii de la mine. Îmi întinde un pahar şi arată spre o frapieră.

  — Dacă stimulentele lor sunt suficient de atractive, cred că ar trebui să îi luăm în considerare, deşi căldura criminală de aici mă face să am ezitări… Sunt de acord, şi Detroit are avantajele lui, şi e mai răcoare…

  Faţa i se întunecă momentan. De ce?

  Pune-l pe Bill să sune. Mâine… Nu prea devreme.

  Închide şi se uită lung la mine, cu faţa insondabilă, iar între noi se aşterne tăcerea. OK… e rândul meu să vorbesc.

  — Nu mi-ai răspuns la întrebare, murmur eu.

  — Nu, zice el cu glas scăzut, cu ochii lui cenuşii mari şi precauţi.

  — Nu, ce? Că nu mi-ai răspuns la întrebare sau că n-ai iubit-o?

  Stă cu braţele încrucişate şi rezemat de perete, şi un mic zâmbet îi joacă pe buze.

  — Ce cauţi aici, Anastasia?

  — Tocmai ţi-am spus.

  Trage adânc aer în piept.

  — Nu. N-am iubit-o.

  Se încruntă la mine, amuzat şi totuşi nedumerit.

  Nu-mi vine să cred că-mi ţin respiraţia. Când îi dau drumul, mă fleşcăiesc ca un sac de cârpă. Slavă Cerului pentru răspunsul ăsta. Ce-ar fi fost în sufletul meu dacă ar fi iubit-o pe vrăjitoare?

  — Eşti chiar o zeiţă cu ochii verzi, Anastasia. Cine ar fi crezut?

  — Mă iei cumva peste picior, domnule Grey?

  — N-aş îndrăzni.

  Clatină din cap cu solemnitate, dar are o sclipire năstruşnică în privire.

  — Ba eu cred că ai îndrăzni, şi cred că o şi faci – des.

  Zâmbeşte afectat când îi servesc înapoi cuvintele pe care mi le-a spus el mai devreme. Ochii i se întunecă.

  — Te rog să nu-ţi mai muşti buza. Eşti la mine în cameră, nu te-am mai văzut de aproape trei zile şi am făcut cale lungă ca să te văd.

  Tonul i-a devenit catifelat şi senzual. Telefonul lui sună, distrăgându-ne amândurora atenţia, şi îl opreşte fără să se uite cine-l sunase. Simt că mi se opreşte respiraţia în loc. Ştiu încotro se îndreaptă situaţia asta… dar ar trebui să discutăm. Face un pas către mine, având pe faţă expresia lui sexy, de animal de pradă.

  — Te doresc, Anastasia. Acum. Şi tu mă doreşti. De-aia eşti aici.

  — Chiar am vrut să ştiu, şoptesc eu în chip de apărare.

  — Ei, şi-acum că ai aflat, rămâi sau pleci?

  Roşesc când el se opreşte în faţa mea.

  — Rămân, murmur, uitându-mă la el neliniştită.

  — Ah, aşa sper şi eu, zice uitându-se la mine. Ai fost tare supărată pe mine, murmură.

  — Da.

  — Nu-mi amintesc să mai fi fost cineva aşa de supărat pe mine în afară de membrii familiei mele. Îmi place.

  Mă mângâie pe obraz cu vârfurile degetelor. Of, Doamne, apropierea lui, mirosul încântător de Christian. Ar trebui să discutăm, dar inima stă să-mi iasă din piept, sângele-mi cântă în timp ce-mi curge prin corp, dorinţa se acumulează, împrăştiindu-se… peste tot. Christian se apleacă şi-şi plimbă nasul pe umărul meu şi până la baza urechii, strecurându-şi degetele în părul meu.

  — Trebuie să vorbim, şoptesc.

  — Mai târziu.

  — Am atâtea lucruri să-ţi spun.

  — Şi eu.

  Mă sărută tandru sub lobul urechii, strângând totodată degetele cu care-mi ţine părul. Îmi dă capul pe spate şi-mi lasă gâtul pradă buzelor lui. Trece uşor cu dinţii pe bărbia mea, după care mă sărută pe gât.

  — Te vreau, murmură el.

  Gem şi-l prind de braţe.

  — Ţi-a venit ciclul? zice, continuând să mă sărute.

  Drace! Chiar nu-i scapă nimic?

  — Da, şoptesc, jenată.

  — Ai dureri?

  — Nu, zic şi roşesc.

  Dumnezeule!.

  Se opreşte şi se uită la mine.

  — Ţi-ai luat pilula?

  — Da.

  Câtă ruşine vrea să-mi provoace?

  — Hai să facem o baie.

  Ce?

  Mă ia de mână şi mă duce în dormitor. E dominat de un pat de dimensiuni uriaşe, cu draperii bogate. Dar nu ne oprim acolo. Mă duce în baie, care e alcătuită din două camere, în calcar alb şi acvamarin. E imensă. În a doua încăpere, o cadă, îndeajuns de mare pentru patru persoane, în care se coboară pe trepte din piatră, se umple încet cu apă. Aburii se ridică uşor deasupra spumei şi observ o banchetă din piatră pe toată circumferinţa căzii. Într-o parte, pâlpâie nişte lumânări. Uau… toate astea le-a pregătit cât vorbea la telefon.

  — Ai ceva de prins părul?

  Mă uit la