E supărat pe mine… nu.

  — Nu… nu pleca. Te rog. Sunt emoţionată că eşti aici. Doar că Încercam să te fac să înţelegi. Sunt supărată că, de cum am plecat, te-ai şi dus să iei cina cu ea. Gândeşte-te la ce simţi când eu ajung aproape de José. José îmi este un prieten bun. N-am avut niciodată o relaţie sexuală cu el. În vreme ce tu şi ea…

  Las fraza neterminată, nedorind să duc ideea aceea mai departe.

  — Eşti geloasă?

  Se uită la mine împietrit, iar ochii i se îmblânzesc.

  — Da, şi supărată pe ceea ce ţi-a făcut.

  — Anastasia, ea m-a ajutat. Asta e tot ce-am să spun despre asta. Cât despre gelozia ta, pune-te, te rog, în pielea mea. N-a trebuit să-mi justific acţiunile în ultimii şapte ani. Faţă de nimeni. Fac ceea ce am chef să fac, Anastasia. Îmi place să am autonomie. Nu m-am dus să mă văd cu doamna Robinson ca să te supăr pe tine. Am mers pentru că, din când în când, luăm masa împreună. E un prieten şi un partener de afaceri.

  Partener de afaceri? Cum?! Asta chiar e o veste.

  Se uită atent la mine, cântărindu-mi expresia.

  — Da, suntem parteneri de afaceri. Între noi, sexul s-a terminat. Au trecut ani de atunci.

  — De ce s-a terminat relaţia voastră?

  Gura i se îngustează şi în ochi îi apare un licăr.

  — Pentru că soţul ei a aflat.

  La naiba!

  — Nu vrei să discutăm asta altădată – într-un loc mai discret? zice el exasperat.

  — Nu cred c-ai să mă convingi vreodată că femeia asta nu e un fel de pedofil.

  — Eu nu mă gândesc la ea în felul ăsta. Niciodată nu m-am gândit. Acum, ajunge! conchide el răstit.

  — Ai iubit-o?

  — Sper că nu v-aţi plictisit fără mine!

  Mama s-a întors, dar niciunul dintre noi n-a văzut când. Îmi lipesc un zâmbet fals pe faţă în timp ce şi eu şi Christian ne grăbim să părem relaxaţi… Ea se uită atent la mine.

  — Nicidecum, mamă.

  Christian soarbe din pahar, urmărindu-mă îndeaproape, cu o expresie precaută.

  — Ei bine, doamnelor, vă las să vă petreceţi împreună seara.

  Nu… nu… nu se poate să mă lase aşa, cu ochii în soare.

  — Vă rog să treceţi băuturile astea în contul meu, camera numărul 612. Te sun mâine dimineaţă, Anastasia. Pe mâine, Caria.

  — A, ce mult îmi place să aud pe cineva rostindu-ţi numele întreg.

  — Un nume frumos pentru o fată frumoasă, murmură Christian, strângându-i mâna întinsă, iar ea zâmbeşte prosteşte la el.

  Of mamă… şi tu, Brutus? Mă ridic, uitându-mă la el şi implorându-l să-mi răspundă la întrebare, iar el mă sărută cast pe obraz.

  — Pe mai târziu, iubi, îmi şopteşte în ureche. După care dispare.

  Fir-ai să fii de ticălos maniac al controlului! Mânia îmi revine cu toată forţa. Mă prăbuşesc în scaun şi mă întorc spre mama.

  — Ei bine, mi-a luat piuitul, Ana. E o partidă pe cinste. Totuşi, nu-mi dau seama ce se întâmplă între voi doi. Cred că trebuie să staţi de vorbă unul cu altul. Pfiu… se simte aici un TSN13 de-a dreptul insuportabil.

  Îşi face vânt cu mâna cu un gest teatral.

  — MAMĂ!

  — Du-te şi vorbeşte cu el.

  — Nu pot. Am venit aici ca să te văd pe tine.

  — Ana, ai venit aici pentru că băiatul ăla ţi-a sucit minţile. Se vede de la o poştă că sunteţi nebuni unul după celălalt. Trebuie să stai de vorbă cu el. Pentru numele lui Dumnezeu, a zburat cu avionul cinci mii de kilometri ca să te vadă. Şi ştii bine ce groaznic e drumul cu avionul.

  Roşesc. Nu i-am spus că are avion particular.

  — Ce e? se răsteşte ea.

  — Are propriul lui avion, bâigui eu stânjenită, şi nu-s decât patru mii de kilometri, mamă.

  De ce mă simt stânjenită?

  Sprâncenele i se ridică brusc.

  — Uau! exclamă ea. Ana, între voi doi se întâmplă ceva. Tot încerc să-mi dau seama ce anume de când ai ajuns aici. Dar singurul mod de a rezolva problema, oricare ar fi ea, este să o discuţi cu el. Poţi să stai să te gândeşti până ţi se-ncinge creierul, dar până nu discutaţi deschis tot ce vă frământă, n-o să ajungeţi nicăieri.

  Mă uit la mama încruntată.

  — Ana, iubito, întotdeauna ai avut tendinţa să analizezi excesiv totul. Ascultă-ţi instinctul. Ce îţi spune el, scumpa mea?

  Mă uit în jos.

  — Cred că sunt îndrăgostită de el, bâigui eu.

  — Ştiu, draga mea. Şi el e îndrăgostit de tine.

  — Nu!

  — Ba da, Ana. La naiba – de ce ai nevoie? Vrei să-şi lipească un afiş cu neon pe frunte?

  Mă uit la ea uimită şi simt că-mi dau lacrimile.

  — Ana, draga mea, nu plânge.

  — Nu cred că mă iubeşte.

  — Nu-mi pasă cât de bogat eşti, dar nu laşi totul baltă şi traversezi continentul cu avionul tău particular doar pentru un ceai de după-amiază. Du-te la el! Aici e un loc minunat, foarte romantic, Totodată, e un teritoriu neutru.

  Mă foiesc stingheră sub privirea ei. Vreau să mă duc şi parcă nu vreau.

  — Draga mea, nu te gândi că trebuie să te întorci acasă cu mine. Vreau să te ştiu fericită şi, în clipa asta, eu cred că fericirea ta e în camera 612. Dacă vii acasă mai târziu, găseşti cheia sub ghiveciul cu yucca de pe verandă. Dacă rămâi peste noapte – eşti majoră de-acum. Doar să te protejezi.

  Mă fac roşie-stacojie la faţă. Doamne, mamă!

  — Hai să ne terminăm băuturile mai întâi.

  — Aşa