din umeri şi nu răspundiau nimic. Alţii, mai bărbătoşi, ziciau: da vie orişicine a veni, ce-mi pasă mie, eu tot am să-mi văd de coasă şi de sapă, că nu-s domn să scriu la masă. Şi dacă or veni moscalii, mi-or lua condeiu şi mi-or da sapa? Fiecare ce-i da în gînd, aceia vorbia, dar care avia judecată mai adîncă presupunia ce vine înainte. Eu aviam atîta de mare frică de moscali! Încă din timpul războiului care s-a început în anu 1914 s-a vîrît atîta de mare frică în mine, căci acuma, cînd am văzut că vin a doilia oară, eu nu mai aviam inimă în mine. Fratele care trăia în gospodăria părintească tot nu era de acord să rămîie sub ocupaţia moscalilor.

A venit Floria, fratele, la noi şi îl întriabă pe barbatul meu: ştii despre chestia asta că vin moscalii? El răspunde: da, ştiu şi ce-i de făcut? Bărbatul strînge din umere. Fratele îi spune: uite ce-i, eu merg acasă, prigătesc caii şi caruţa, îmi iau nivasta şi copiii şi plec. Gîndeşte-te şi tu, ce ai să faci. El a început să se tînguiască, că el a fost patru ani în războiul mondial şi a suferit destul şi dacă a venit din război cu multă muncă şi greutate şi-a făcut gospodăria şi acuma numa ce a gătit gospodăria, totul e gata, numai să trăiască, şi iarăşi să iasă, să se ducă! Şi că atunci a fost unul singur, dar acuma, iacă, nivasta şi trei copii. Să laşi totul gata şi să mergi, unde şi la cine a însăra, la care păreţi să tragă. La copii cîte le trebuie, unde să-i strămut eu din toate gata. Eu ascult ce povesteşte el, dar n-am răbdare şi-i zic: nu te tîngui mult, hai să mergem şi noi o dată cu Floria. Cum om putia aşa ne-om da radă. Nu-ţi pară rău după avere, după gospodărie, căci am muncit şi eu alături cu tine şi ştiu cu cîtă muncă şi greutate să face gospodăria. Dar acuma, cînd aud că vin moscalii, cîtă frică de ei am eu în mine, nu-mi pare rău după toată munca ce am muncit, numai să scap de ei. Fratele Floria îi spune, uite ce-i, cu merg acasă şi înhăm caii, iau nivasta şi copiii şi vin pe la tine, dar tu răsgîndeşte-te. Şi a plecat Floria. Numai ce a plecat Floria, mă uit la poartă şi văd că soseşte fratele cel mare, badiţa Ionică, cu maşina lui. Să dă jos şi vine în casă grăbit.

Nu dă bună ziua şi întriabă: voi ştiţi ce-i? Noi răspundem: da, ştim. Şi dacă ştiţi, ce staţi, ce gîndiţi? Prigătiţi-vă repede să plecăm. A tras maşina în prag şi spune: hai puneţi-o repede pe mama în maşină. Apoi se întoarce badiţa Ionică la noi şi ne spune: uite ce-i, lasă să mai şiadă doi băieţi lîngă mama, căci mai mult nu-i loc în maşină. Eu plec cu ei la Cernăuţi, să mă prigătesc şi eu, dar voi nu vă gîndiţi mult, căci vremia e scurtă. Puneţi caii la căruţă şi veniţi repede la Cernăuţi. Acolo vedem noi ce facem mai departe. Şi badiţa Ionică s-a pus în maşină şi a plecat. Peste cîteva minute soseşte fratele Floria cu caruţa, cu nivasta şi patru copii în căruţă. Iarăşi să dă jos din căruţă. Ce faceţi, sînteţi gata să plecăm? Eu îi spun, iacă numai ce ai plecat şi au fost badiţa Ionică cu maşina şi au luat-o pe mama şi băieţii cei mai mici ai noştri, Vasile şi Toader. Şi el întriabă: dar voi ce mai gîndiţi, ce mai aşteptaţi? Băietul cel mare a nostru avia de acum 15 ani. Cînd au plecat acei doi cu maşina şi el a mai rămas, sta pe gînduri, nu cumva aceia să plece şi el să rămîie. Cînd a văzut caruţa şi verişorii lui în căruţă, el a spus: eu îs gata şi plec înainte pe carare, peste cîmp, mai de-a dreptul, voi mă-ţi ajunge, căci în căruţă era cam înghesuit. A eşit pe poartă şi a plecat. Floria îl întriabă pe bărbatul meu: ce faci, hai că timpul nu stă. El de-acuma, nu mai spunia că-i pare rău după avere, nu mai cîrtia încoace şi-n colo. Îi mai spun şi eu: ce facem, hai să plecăm că aştiaptă Floria. El îmi spune, mergi tu cu Floria, că eu mai merg pînă din vale, la primărie, să mai văd ce mişcare este, căci fratele bărbatului era primar. Eu o iau peste cîmp şi vă ajung în Cernăuţi. Am pornit cu Floria cu caruţa. Aproape de Prut l-am ajuns pe băietul cel mare şi am mers împreună pînă la Spitalul de copii în Cernăuţi. Acolo locuia badiţa Ionică. Am găsit-o acolo pe mama şi cei doi băieţi, care au venit cu maşina.

Mama sta în pat, copiii să jucau, maşina sta în prag. Dar badiţa sta neliniştit în casă lîngă mama şi aştepta să ajungem noi. Cum am ajuns ne spune grăbit: iacă fraţilor ce-i, eu plec cu maşina, n-am loc şi nu pot să iau pe nime cu mine. Era maşină uşoară, cu patru locuri, şioferu i-a spus: dacă îmi laşi un loc şi mie să-mi iau nevastă, eu merg şi mîn maşina, dacă nu iau nivasta, atunci nu merg nici cu. A fost nevoit să-i deie şoferului un loc pentru nivastă şi nu a putut să o ieie pe mama. Atunci el ne spune nouă aşa: uite ce-i, surioară şi frate, eu plec înainte cu maşina. Voi puneţi pe mama în căruţă şi porniţi în urma mia. Scoate din buzunar şi-mi dă mie cinci mii de lei şi lui Floria la fel. Ne mai dă în scris adresa lui din Bucureşti, aşa, să nu uităm, şi ne spune: uite măi copii, că aşa era vorba lui, porniţi aşa ca ţiganii cu şatra. Mergeţi un timp, mai staţi, poposiţi, hrăniţi caii, mancaţi voi, aveţi grije de mama cît mai mult, să nu ducă lipsă, cît vor ajunge aceşti bani. De unde vă veţi afla daţi o telegramă la