La noi, la preoți, e interzis. În afară de asta, e copilul la mijloc, un copil debil, bolnăvicios, astenic, de care mi-e o milă nesfîrșită. Și dacă ați ști, stimată domnișoară, ce ființă minunată era soția mea înainte de căsătorie, ce drăgălașă și blîndă era, blondă, surîzătoare, cu obrajii roșii de tinerețe. Pentru ca, după naștere, să se urîțească și să se înrăiască îngrozitor. Are obsesia siluetei, nu mănîncă decît zarzavaturi, n-a pus carne în gură de ani de zile, dimineața, în zori, umblă desculță prin iarba udă de rouă ore întregi, mi-a mărturisit că vrea să trăiască mai mult decît mine pentru ca nu cumva, murind ea înainte, s-o înșel. Așa că vă propun să ne luăm la revedere înainte de a coborî pe peron, unde ea mă așteaptă. Altfel, ați avea parte de un scandal nemeritat.

Cînd trenul sosi în gară și lumea coborî, Nela nu-și mai găsi geamantanul, dar, obosită peste măsură, nu era în stare să regrete. Porni prin oraș, cercetînd străzile, clădirile, magazinele (monumente nu existau), apoi intră într-o cofetărie și bău două cafele fierbinți. La prînz, se prezentă la inspectoratul județean de învățămînt. Inspectoarea-șefă, o femeie foarte grasă, mirosind violent a transpirație, văzînd-o palidă, nefardată, cu hainele mototolite, își făcu pe loc o impresie nefavorabilă despre ea și-i schimbă repartiția: de la liceul numărul unu, din centru, la liceul numărul doi, într-un cartier înnămolit și rău famat.

— Fetițo, să fii cuminte și să te ții de treabă, că, altfel, te dau de-a dura.

Nela nu suporta femeile grase și cu mustăți, drept pentru care simți nevoia s-o jignească fără întîrziere:

— Am să vă urmez sfatul, considerîndu-vă ca o mamă și ca un tată la un loc.

Apoi plecă la liceul numărul doi, unde se prezentă directorului și celorlalte cadre didactice, majoritatea femei, rele și prost îmbrăcate. La întoarcere (deja se resemnase), trecînd printre niște blocuri, ca să scurteze drumul, patru tineri o imobilizară și o duseră cu forța într-o baracă părăsită ca s-o violeze.

Capitolul III

Era ora două noaptea, Nela nu mai putea de somn, dar maiorul de Miliție insista să obțină amănunte, poate nu tocmai dintr-o curiozitate profesională.

— Deci, mai întîi ți-au rupt bluza, da?

— Da.

— Pe urmă, fusta, da?

— Da.

— Pe urmă? Ai rămas doar în furou, da?

— Nu aveam furou.

— Deci ai rămas în chiloți?

— Da.

— Și sutien?

— Da.

— Te trîntiseră la pămînt?

— Nu la pămînt, pe un pat.

— Și?

— Atunci i-am dat unuia cu piciorul în gură.

— Aha! Foarte bine. Și?

— Unul mi-a dat un pumn în cap și am leșinat.

— Aha. Și?

— Cînd m-am trezit era un bărbat lîngă mine.

— Unul dintre ăia?

— Nu, altul. Era plin de sînge. Cred că se bătuse cu ei.

— Și ce-a făcut respectivul?

— M-a condus pînă la stația de autobuz. Dar autobuze nu mai veneau la ora respectivă, așa că am venit cu o ocazie. Vreau să specific că nu mi-am mai găsit decît un singur pantof. La ora asta sînt aproape desculță.

Maiorul era și el istovit, bea tot timpul cafea dintr-o ulcică de pămînt și fuma fără încetare. Avea părul alb, deși nu părea trecut de cincizeci de ani, era slab, palid, minat fizicește, se întîmpla ca, după ce vorbea la telefon, să piardă firul discuției cu Nela și s-o roage s-o ia iarăși de la început. Oricum, părea un om cumsecade și răbdător, glasul lui era întotdeauna egal, nu se mira și nu se enerva, iar ochii arătau stinși și uscați, secați de viață și strălucire.

— Orașul nostru, începu el să-i explice Nelei pentru a doua oară, este foarte eterogen din punct de vedere social. Peste șaptezeci la sută dintre locuitori provin din mediul rural, veniți aici ca să lucreze la Combinatul chimic, la Combinatul de prelucrarea lemnului și la Fabrica de ciment. Mulți sînt veniți din Moldova, mai precis din nordul Moldovei, și aceștia sînt cei mai periculoși din punct de vedere moral. Ei săvîrșesc optzeci și cinci la sută dintre infracțiuni, restul aparțin elevilor de liceu sau de la școlile profesionale, care au predilecție să-și violeze profesoarele și să-i bată pe profesori. Treisprezece la sută din populație este alcătuită din țigani, dintre care trei sferturi nu muncesc, fură sau sînt în închisori. Acționează mai puțin în oraș, jefuiesc, de obicei, iaseurile și ceapeurile, fură grîu, porumb, nutrețuri, zarzavaturi și legume, mai ales roșii și gogoșari. Încercăm să acționăm asupra lor cu toată severitatea, dar e greu, ei vin cîte două sute deodată, iar noi sîntem zece, douăzeci, de tras nu avem voie să tragem în ei, așa că se întîmplă uneori să ne rîdă în nas. E o mare problemă cu țiganii, după părerea mea nația noastră e în pericol ca în cincizeci de ani să devină minoritară în propria sa țară, dacă nu se iau unele măsuri. Am fost alaltăieri într-o descindere și am găsit o familie de țigani care avea unsprezece copii, nevasta fiind gravidă cu al doisprezecelea. Locuiau douăzeci de persoane într-un apartament de două camere, în baie țineau un purcel și un ied, iar în bucătărie aveau o crescătorie de rîme și viermi pentru pescari. Dar să revenim la problema noastră, adică la indivizii cu violul, despre care spuneam că în mod sigur sînt moldoveni veniți pe șantiere, abrutizați de alcool. Indivizii cîștigă foarte bine și din cauza asta beau foarte mult. Dacă ar fi după mine, v-o spun foarte sincer, eu aș interzice alcoolul, și nu numai pe plan național, ci mondial. Din moment ce e interzis hașișul, de ce să nu lichidăm, domnule, și alcoolul, care aduce numai nenorociri? Alcoolul îl face pe om iresponsabil, mai ales dacă are în el și o anumită doză de prostie și tembelism. Unii dintre cei veniți aici după lucru și-au părăsit nevestele și copiii fără nici o remușcare, trăiesc în promiscuitate și imoralitate, nu mai au nici o rușine. Am găsit trei tineri care – vă rog să mă scuzați – trăiau cu aceeași femeie, care le spăla și le gătea și care le era