Nu ştiu exact cum să-l denumesc. Ca fenomen, nu poate fi altceva decât un vis. Sunt la ea acasă. E în pat şi doarme. Eu sunt întins pe jos, în sacul de dormit, ca atunci când am rămas la ea peste noapte. Timpul s-a dat înapoi, aducându-mă într-un moment de cumpănă.

  Mă trezeşte o sete cumplită şi ies din sacul de dormit să beau apă. Beau mai multe pahare, vreo cinci, şase. Am pielea acoperită de o peliculă fină de transpiraţie şi am o erecţie puternică. Partea din faţă a boxerilor e umflată.

  Parcă ar fi un organism cu propria lui conştiinţă şi propriul lui sistem de funcţionare. O parte din apa pe care o beau ajunge automat în el. Aud chiar cum o înghite.

  Pun paharul în chiuvetă şi mă sprijin de perete. Vreau să ştiu ce oră e, dar nu găsesc ceasul. Trebuie să fie cea mai adâncă oră din noapte, oră la care până şi ceasul se pierde.

  Stau în picioare lângă patul lui Sakura. Lumina felinarelor se strecoară în cameră prin perdele. Doarme dusă, cu spatele la mine. De sub plapuma subţire i se iţesc tălpile mici şi delicate. Simt cum în spatele meu cineva apasă un buton.

  Se aude un clic sec. Copacii deşi îmi blochează vederea.

  Acolo nu există nici măcar anotimp. Mă hotărăsc să mă strecor în pat lângă Sakura. Patul mic, de o persoană, scârţâie sub greutatea a două trupuri. Îi adulmec ceafa. Miroase vag a transpiraţie. O ating uşor pe spate. Murmură ceva, dar doarme mai departe. Se aude croncănitul ascuţit al unui corb. Privesc în sus, dar nu îl zăresc. Nu se vede nici cerul.

  Ii ridic tricoul şi îi ating sânii moi. Îi apuc sfârcurile între degete, ca pe un buton de reglat radioul. Penisul meu în erecţie o împunge în coapse, dar nu scoate nici un sunet.

  Respiraţia îi rămâne neschimbată. Doarme dusă, îmi zic eu.

  Corbul croncăne din nou, trimiţându-mi un mesaj pe care însă nu reuşesc să îl descifrez.

  Sakura e fierbinte şi transpirată ca şi mine. Încerc să îi schimb poziţia. O trag spre mine şi o întind pe spate. Expiră prelung, dar nu dă semne să se trezească. Îmi pun urechea pe abdomenul ei plat ca o coală de hârtie şi încerc să desluşesc ecourile labirintului de mai jos.

  Erecţia mea pare să dureze la nesfârşit. Îi cobor chiloţeii de bumbac şi i-i scot încet pe picioare. Cuprind cu palma părul ei pubian şi degetul meu coboară mai adânc. E cald şi ademenitor de umed. Îmi mişc încet degetul, dar ea tot nu se trezeşte. Doar respiră din nou adânc, cufundată în vis.

  În acelaşi timp, în golul acela din mine, ceva încearcă să-şi lepede cochilia. Dintr-odată, înăuntrul meu apare o pereche de ochi, întorşi către mine, prin care pot să văd ce se întâmplă. Încă nu-mi dau seama dacă acest „ceva” e bun sau rău, dar, în orice caz, nu îi pot opri mişcarea. E ceva lunecos, care încă nu are faţă, dar care va ieşi din cochilie, va căpăta un chip şi îşi va lepăda membrana gelatinoasă.

  Atunci voi şti ce e cu adevărat. Însă deocamdată este doar un semn amorf. Întinde un fel de mână şi încearcă să străpungă partea cea mai fragilă a cochiliei. Îi văd fiecare mişcare.

  Mă hotărăsc.

  Ba nu, de fapt nu mă hotărăsc asupra nici unui lucru, pentru că nu pot să fac nici o alegere. Îmi scot boxerii, dezgolindu-mi penisul. O iau în braţe pe Sakura, îi desfac picioarele şi pătrund în ea. Nu mi-e greu. E moale, iar eu sunt foarte tare. Penisul nu mă mai doare. Glandul mi s-a mai întărit în ultimele zile. Sakura încă visează, iar eu îmi îngrop trupul în visul ei.

  Dintr-odată se trezeşte şi realizează că sunt în ea.

  — Tamura, ce naiba faci?

  — Văd că am intrat în tine.

  — De ce faci una ca asta? Mă întreabă ea cu o voce răguşită. Nu ţi-am zis că nu ai voie?

  — Dar n-am avut încotro.

  — Gata, încetează. Scoate-l mai repede afară!

  — Nu pot, spun eu şi clatin din cap.

  — Ascultă-mă cu atenţie, Tamura! În primul şi în primul rând, eu am un iubit. În al doilea rând, ai intrat în visul nieu fără voie şi nu e corect.

  — Ştiu.

  — Încă nu e prea târziu. Eşti deja în mine, dar încă nu te-ai mişcat şi nici n-ai ejaculat. Stai acolo nemişcat, ca Picat pe gânduri, nu?

  Dau din cap că da.

  — Ieşi, mă dojeneşte ea. Şi să uităm de toată treaba asta. Eu o să uit şi te rog să uiţi şi tu. Sunt sora ta; eşti fratele meu. Chiar dacă nu suntem legaţi prin sânge, suntem, negreşit, frate şi soră. Ai priceput? Suntem o familie.

  N-avem voie să facem aşa ceva!

  — E prea târziu.

  — De ce?

  — Pentru că aşa am hotărât eu.

  — Pentru că aşa ai hotărât tu, spune tânărul numit Corbul.

  Nu mai vrei să fii jucat pe degete. Nu mai vrei să laşi lucrurile să te dezorienteze. Deja l-ai omorât pe tatăl tău. Deja ai violat-o pe mama ta. Iar acum eşti înăuntrul surorii tale. Dacă există un blestem, vrei să-l duci la împlinire, să termini rapid ceea ce a fost programat să se întâmple. Să scapi cât mai repede de povară, ca apoi să poţi fi pe deplin tu însuţi, nu o marionetă în mâna altcuiva. Asta îţi doreşti.

  Îşi acoperă faţa cu mâinile şi plânge puţin. Iţi pare rău pentru ea, dar acum nu mai poţi ieşi din ea.

  Penisul tău se măreşte şi se întăreşte înăuntrul ei, de parcă ar prinde rădăcini.

  — Am înţeles. Nu mai spune nimic! Zice ea. Dar ţine minte asta: mă violezi. Te plac, dar asta nu este ceea ce