— Domnişoara Granger cu Kingsley, tot cu un Thestral...

Hermione păru mai liniştită, zâmbindu-i înapoi lui Kingsley; Harry ştia că nici Hermione nu se simţea în largul ei pe mătură.

— Deci rămânem noi doi, Ron! spuse Tonks veselă, 

făcându-i cu mâna şi răsturnând un suport de căni. Ron nu păru la fel de mulţumit ca şi Hermione.

— Şi tu mergi cu mine, Harry. E-n ordine? spuse Hagrid,  părând puţin neliniştit. O să mergem cu motocicleta, vezi tu,  sunt prea greu pentru mături şi Thestrali. Însă nu prea mai e loc lângă mine, aşa că vei sta în ataş.

— Grozav, spuse Harry, nu tocmai sincer.

— Credem că Devoratorii Morţii se vor aştepta să fii pe mătură, spuse Moody, care părea să intuiască ce simţea Harry. Plesneală a avut timp berechet să le zică tot ce nu le spusese despre tine până acum, aşa că, dacă ne vom întâlni cu Devoratori ai Morţii, suntem siguri că-l vor alege pe unul dintre Potterii care par să fie în largul lor pe mătură. In ordine,  continuă el, legând sacii cu hainele sosiilor şi conducându-i  spre uşă, cred că ar trebui să plecăm peste trei minute. Nu are sens să închidem uşa din spate, Devoratorii Morţii vor trece oricum de ea când vor veni aici... Să mergem... Harry se duse repede în hol să îşi ia rucsacul, Fulgerul şi colivia lui Hedwig şi  apoi li se alătură celorlalţi, în grădina întunecată din spate. Măturile săreau în mâinile călătorilor, de-o parte şi de alta.

Hermione încălecase deja pe un Thestral negru masiv, ajutată  de Kingsley, iar Fleur pe celălalt, ajutată de Bill. Hagrid stătea  pregătit lângă motocicletă, având la ochi ochelari de protecţie.

— Asta este? Asta e motocicleta lui Sirius?

— Chiar ea, spuse Hagrid, zâmbindu-i lui Harry. Şi ultima  dată când ai mers cu ea, Harry, încăpeai în căuşul palmei mele!  Harry nu putu să nu se simtă puţin umilit când se aşeză în  ataş. Era cu un metru şi ceva mai jos decât toţi ceilalţi; Ron  zâmbi când îl văzu stând acolo, ca un copil într-o maşinuţă de jucărie. Harry îşi înghesui rucsacul şi mătura la picioare şi  îndesă colivia lui Hedwig între genunchi. Stătea extrem de incomod.

— Arthur a umblat la ea, spuse Hagrid, fără să realizeze disconfortul lui Harry. Încalecă pe motocicletă, care scârţâi  puţin şi se adânci cu câţiva centimetri în pământ.

— Acum ştie să facă nişte şmecherii. Asta a fost ideea mea. Indică un buton de lângă indicatorul de viteză.

— Te rog, Hagrid, ai grijă, spuse domnul Weasley, care stătea lângă ei, cu mătura în mână. Tot nu sunt convins că a  fost o idee bună şi în mod clar nu trebuie folosit decât pentru urgenţe.

— În ordine, spuse Moody. Vă rog, toată lumea să fie gata  de plecare; vreau să pornim exact în acelaşi timp, pentru că 

altfel se duce de râpă întregul scop al diversiunii. Toţi  încălecară pe mături.

— Ţine-te strâns, Ron, spuse Tonks, şi Harry îl văzu pe Ron aruncându-i o privire vinovată lui Lupin, înainte de a pune mâinile pe talia lui Tonks. Hagrid trezi motocicleta la viaţă,  aceasta şuieră ca un dragon şi ataşul începu să vibreze.

— Noroc tuturor! le strigă Moody. Ne vedem cu toţii cam  peste o oră, la Vizuină. La trei. Unu... doi... trei! Motocicleta hurui puternic şi Harry simţi cum ataşul ţâşneşte din scurt: prindeau înălţime rapid, ochii începură să-i lăcrimeze puţin şi părul îi fu dat pe spate de vânt. Măturile se ridicau şi  ele în jurul lui, iar un Thestral trecu pe lângă ei, dând din coada  lungă şi neagră. Picioarele blocate în ataş între colivia lui  Hedwig şi rucsac îl dureau deja şi începuseră să-i amorţească.  Stătea într-o poziţie atât de incomodă, încât aproape că uită să  mai arunce o ultimă privire casei de la numărul patru, Aleea Boschetelor; când se uită peste marginea ataşului, nu îşi mai  dădu seama care dintre case era. Zburară din ce în ce mai sus... Şi apoi fură înconjuraţi din senin. Cel puţin treizeci de siluete cu glugi, suspendate în văzduh, formară un cerc mare, în  mijlocul căruia se ridicaseră, fără să îşi dea seama, membrii  Ordinului. Ţipete, străfulgerări verzi de-o parte şi de alta:  Hagrid începu să strige şi motocicleta se răsturnă. Harry nu mai  reuşi să-şi dea seama deloc unde erau: deasupra lui vedea  felinare, iar în jur se auzeau peste tot strigăte, el agăţându-se disperat de ataş. Colivia lui Hedwig, Fulgerul şi rucsacul îi  alunecară dintre genunchi...

— Nu, ajutor!

Mătura căzu pe pământ, dar reuşi ca prin minune să prindă rucsacul de o bretea şi mânerul coliviei, în timp ce motocicleta  se întoarse din nou cu faţa în sus. Urmă o clipă de uşurare şi  apoi avu loc încă o străfulgerare de lumină verde. Bufniţa ţipă şi  căzu pe fundul coliviei.

— Nu, nu!

Motocicleta se avântă înainte; Harry îi zări pe Devoratorii Morţii  cu glugile lor, împrăştiindu-se, când Hagrid ţâşni din cerc.

— Hedwig, Hedwig!

Dar bufniţa zăcea inertă şi lipsită de viaţă, ca o jucărie, pe fundul coliviei ei. Nu îi venea să creadă şi se temea şi mai tare pentru vieţile celorlalţi. Aruncă o privire peste umăr şi văzu un  grup de oameni mişcându-se, străfulgerări verzi, patru oameni,  câte doi pe mătură, depărtându-se în zbor, dar nu putu să îşi  dea seama cine erau...

— Hagrid, trebuie să ne întoarcem, trebuie să ne întoarcem! strigă el peste huruitul zgomotos al motorului, scoţându-şi  bagheta şi înghesuind colivia lui Hedwig în ataş, refuzând să  creadă că murise. Hagrid, întoarce!

— Datoria mea este să te duc acolo în siguranţă, Harry!  strigă Hagrid, deschizând regulatorul de viteză.

— Opreşte - opreşte! strigă Harry.

Dar când se uită în urmă încă o dată, două jeturi de lumină  verde trecură pe lângă urechea lui stângă: patru Devoratori ai  Morţii ieşiseră din cerc şi îi urmăreau, ţintind în spatele lui  Hagrid. Hagrid coti, dar Devoratorii Morţii ţineau pasul cu motocicleta; aruncară în continuare blesteme după ei şi Harry  trebui să se lase cât putu de jos în ataş, pentru a le evita.

Întorcându-se, strigă: