faci promisiuni deșarte în numele ortodoxiei momentului, dar scrierile care contează cât de cât nu pot fi create decât atunci când un om simte adevărul lucrurilor pe care le spune; fără asta, nu mai există impuls creator. Toate dovezile de care dispunem sugerează că schimbările emoționale bruște pe care le cere totalitarismul de la adepții săi sunt imposibile din punct de vedere psihologic. Şi acesta este motivul principal pentru care sugerez că, dacă totalitarismul triumfă peste tot în lume, acesta va fi sfârșitul literaturii așa cum o știm. De fapt, totalitarismul chiar pare să fi avut acest efect până acum. În Italia literatura a fost schilodită, iar în Germania pare să fi încetat aproape cu totul. Activitatea cea mai caracteristică a naziștilor este arderea cărților. Nici măcar în Rusia nu a mai avut loc renașterea literară la care ne așteptam cândva, iar cei mai promițători scriitori ruși tind vizibil să se sinucidă ori să dispară în închisori.

[...] Cine simte valoarea literaturii, cine înțelege rolul central pe care îl joacă ea în evoluția istoriei umanității trebuie să priceapă și faptul că e crucial să se opună rezistență totalitarismului, indiferent dacă acesta ne este impus din afară sau din interior.

 

* Puterile Axei au invadat URSS la doar o lună după această emisiune (n. ed. engl.).

 

„Tot ce poți spune despre Stalin este că el, ca individ, e probabil sincer”

Din „Jurnal din timpul războiului”*, 3 iulie 1941

Discursul lui Stalin de la radio este o întoarcere directă la Frontul Popular, linia apărării democrației, și de fapt e în totală contradicție cu ceea ce el și susținătorii lui zic întruna de doi ani. Cu toate astea, a fost un discurs mobilizator de mare ținută, corolar perfect al celui ținut de Churchill, și a spus limpede că nu se dorește nici un compromis, cel puțin nu în acest moment. Anumite pasaje ale acestuia păreau să sugereze totuși că nu este exclusă nici varianta retragerii. Marea Britanie și SUA l-au comentat în termeni amicali, mai mult sau mai puțin ca aliați, deși se pare că deocamdată nu există o alianță formală. Ribbentrop și ceilalți au fost numiți „canibali”, apelativ pe care l-a folosit și Pravda. Se pare că un motiv al ciudatei frazeologii pe care o auzim când sunt traduse discursurile rusești este faptul că rusa conține atât de mulți termeni abuzivi, încât e imposibil să le găsești echivalent în engleză.

Nu există un exemplu mai bun despre superficialitatea morală și emoțională a timpurilor noastre decât faptul că acum suntem cu toții mai mult sau mai puțin pro-Stalin. Acest criminal dezgustător e temporar de partea noastră, așa că epurările etc. sunt brusc uitate. La fel se va întâmpla și cu Franco, Mussolini etc., dacă în cele din urmă ni se vor alătura. Tot ce poți spune despre Stalin este că el, ca individ, e probabil sincer, așa cum nu pot fi și adepții lui, pentru că nesfârșitele schimbări de macaz pe care le face acesta sunt, cel puțin, propria sa decizie. E o situație de genul „când tătuca se întoarce pe o parte, ne întoarcem toți”, iar tătuca se întoarce după cum îi dă ghesul.

 

* În Jurnale, traducere și note de Vali Florescu, Editura Polirom, Iași, 2010, pp. 388-389 (n. ed.).

 

„Unul dintre cele mai rele lucruri legate de societatea democratică din ultimii 20 de ani este dificultatea de a vorbi sau a gândi deschis”

Din „Culture and Democracy” 22 noiembrie 1941

Unul dintre cele mai rele lucruri legate de societatea democratică din ultimii 20 de ani este dificultatea de a vorbi sau a gândi deschis. Amintesc un singur lucru important, aș putea spune lucrul fundamental referitor la structura noastră socială, și anume că aceasta se întemeiază pe mâna de lucru ieftină reprezentată de persoane de culoare. Așa cum este făcută lumea acum, trăim cu toții pe spatele unor culi asiatici muritori de foame. Nivelul de trai al clasei muncitoare britanice a fost și este în mod artificial ridicat pentru că se bazează pe o economie parazitară. Clasa muncitoare e la fel de implicată ca toți ceilalți în exploatarea mâinii de lucru reprezentate de persoanele de culoare, însă, din câte știu, nicăieri în presa britanică din ultimii 20 de ani – cel puțin nicăieri în presa de la care ar fi de așteptat să se bucure de o atenție considerabilă – nu găsești o recunoaștere clară a acestui fapt sau vreun material care să vorbească deschis despre el. Ar fi trebuit să se spună pe șleau: noi suntem rasa superioară – și nu uitați, așa vorbește Hitler poporului său, pentru că el este un lider totalitar și poate vorbi pe șleau despre anumite subiecte –, noi suntem rasa superioară, trăim din exploatarea altor rase, haideți cu toţii să le stoarcem cât mai mult posibil. Acesta era un mod de a proceda; asta era ceea ce, să zicem, ar fi trebuit să