altceva ar fi putut copia un călugăr decât o Biblie? Numai că nu era o Biblie ca oricare alta. Am cercetat mult să aflu cum au reacţionat fraţii când au deschis-o. Nu am găsit niciunde nimic despre asta. Următoarea dată când este semnalată în orice fel de document se spune că ar fi fost cărată într-o mănăstire cisterciană din Sedlec şi din nou într-o mănăstire benedictină la Brumov. Se pare că ar fi ajuns aici pe la 1477.

— Spuneai că nu e chiar o Biblie.

Charles se uită la ea şi încercă să citească pe faţa ei unde voia să ajungă şi ce dorea să ştie, de fapt. Toate aceste informaţii erau publice.

— Să îmi continui expunerea. Ştiu că intenţionezi să mă aduci la diavol, dar dacă vrem să decodificăm mesajul, textul din limba noastră imaginară, e nevoie de un pic de metodă. Nu ştii niciodată cum aşezarea logică a informaţiilor îţi dă exact scânteia de care ai nevoie pentru a rezolva misterul. Crede-mă. Am ceva experienţă.

— OK, zise ea zâmbind. Nu mai spun nimic. Însă mi-e foarte sete.

Îl urmări cu privirea pe ospătar care terminase de aranjat şi pentru că nu se uită deloc spre ea, strigă după el.

— E o chestie la toţi chelnerii ăştia. Din întreaga lume. Nu ştiu dacă ai observat, dar umblă tot timpul cu privirea în pământ. De parcă ar fi fost instruiţi să facă asta. De multe ori am senzaţia că au ochelari de cal şi că o fac intenţionat.

Chelnerul se apropie. Christa mai ceru o Coca-Cola. Iar Charles întrebă dacă se poate fuma. Chelnerul îi răspunse că sunt geamurile deschise şi e ca şi când ar fuma afară. Charles îl aşteptă să se întoarcă pentru a nu mai fi întrerupt. Între timp îşi aprinse ţigara de foi care i se strâmbase şi mai mult în buzunar şi trase cu nesaţ primele două fumuri.

— Unde eram? A, da. Se pare că prin 1594, împăratul Rudolf al II-lea, care avea evidente probleme mintale, colecţiona tot felul de ciudăţenii, găsise cartea foarte nostimă şi o luase pentru colecţia lui de curiozităţi. În 1648, armata suedeză care a trecut Praga prin foc şi sabie, în timpul Războiului de treizeci de ani, a confiscat-o. Ea este astăzi expusă la Biblioteca Regală din Stockholm şi o poate vedea oricine. De aia nu prea înţeleg care e marele mister. Şi tot de aia nu o să insist deloc asupra grifonilor şi a monturilor metalice de pe copertă. Chiar nu cred că asta are acum importanţă. Voiai să ştii ce conţinea. Atât Vechiul, cât şi Noul Testament. De precizat că Vechiul Testament era versiunea Vulgata, adică lipsesc din el două cărţi. În plus, şi asta e interesant în cel mai înalt grad, am nişte teorii pe tema asta, mai erau copiate în ea, de-a valma, Antichităţile evreilor, de Flavius Josephus, şi De bello iudaico. De asemenea, unul dintre cele mai fascinante proiecte din Antichitate – enciclopedia numită Etymologiae, a lui Isidore de Sevilla. Ăsta avusese ambiţia să facă o bibliotecă din Alexandria a etimologiilor într-o singură carte şi să adune la un loc întreaga cunoaştere a lumii până în secolul al VII-lea. Mai erau nişte cronici pragheze, o listă a călugărilor din mănăstirea sa şi un calendar cu necrologium cu tot.

— De ce vorbeşti la timpul trecut?

Charles o privi nedumerit.

— Da, spui tot timpul era în loc de este, conţinea în loc de conţine.

— Era, este. Probabil un fel al meu de a vorbi.

— Nu. Tu nu spui niciodată nimic gratuit. Şi întotdeauna ai mare grijă cum te exprimi. Deci? De ce la trecut?

„Nu-i scapă nimic, se gândi Charles. Va trebui să fiu foarte precaut dacă vreau să îi ascund ceva.”

— Deoarece lipsesc pagini din ea. Cele despre care am vorbit sunt acolo, într-adevăr, însă nimeni nu ştie ce e cu paginile lipsă. Şi, ca să închei, mai sunt în carte lucrările medicale ale lui Hypocrate, Theopilus şi aşa mai departe. Partea cea mai interesantă acum vine. Peste tot au fost intercalate, de-a valma, texte de exorcizare, formule magice, tot felul de chestii mistice, multe exprimări impulsive şi îndemnuri la violenţă în practica exorcizării răului, chiar şi formule medicale pentru aproape orice, de la epilepsie la febră şi multe altele. Ei, cartea asta fenomenală are doar două ilustraţii. Sigur, felul în care e caligrafiată, intarsiile în roşu, albastru, galben şi auriu, modul în care sunt desenate majusculele şi, în special, faptul că toată imensitatea aia e unitară stilistic într-un asemenea hal, constituie un argument foarte serios că ar fi fost scrisă de un singur individ. Ce e ilogic e că i-a trebuit o singură noapte.

Ospătarul se apropie de ei şi, puţin jenat, le spuse că va trebui să închidă sala, pentru că trebuie şi el să se pregătească pentru cocktail. Charles scoase o bancnotă de 100 de dolari din buzunar şi îi mai ceru câteva minute. Chelnerul acceptă bucuros. Avea să îşi amintească toată viaţa acel bacşiş.

— Cartea are doar două ilustraţii, „Oraşul Raiului” şi diavolul cu pricina. Tot legenda susţine că Herman ar fi făcut un pact cu diavolul ca să poată scrie totul într-o singură noapte şi să scape de condamnare.

— De aici numele Biblia Diavolului.

— Într-adevăr. S-a speculat că ar fi blestemată. Toate locurile în care a fost ţinută în Evul Mediu au fost distruse şi, în general, au pierit de foc, unele arse până la temelii. Întreg misterul din jurul ei e întreţinut inclusiv de legenda cu pricina. Doar că…

Se opri de parcă se gândea dacă era cazul să povestească mai departe. Aşa că poliţista care nu interpretă corect, de această dată, pauza pe care o făcuse îi veni în ajutor.

— Nu ştim de ce cineva ţi-ar trimite un mesaj ca să-ţi sugereze că nu ai văzut nimic, nu ai auzit nimic şi că dacă nu îţi ţii gura, o să sfârşeşti întocmai precum cei trei prăpădiţi de sub scară.

Lui Charles nu îi scăpase că felul în care îi vorbea, în