Despre libertate citește cărți de filosofie gratis PDF 📖
- AUTOR: John Stuart Mill
- CATEGORIA: Filosofie
- NR. DE PAGINI: 65
Cărți «Despre libertate citește cărți de filosofie gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:
„Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.“ (JOHN STUART MILL)
John Stuart Mill s-a născut la Londra în 1806 şi s-a stins din viaţă la Avignon, în Franţa, în 1873. Tatăl său, economistul şi filozoful utilitarist James Mill, discipol al lui Jeremy Bentham, i-a oferit o educaţie aparte: băiatul ştia greaca la cinci ani, algebra şi latina la nouă ani. Totodată, copilul a fost ferit de influenţa oricărui fel de credinţă religioasă sau teorie metafizică.
Detaşându-se, la vremea adolescenţei, de concepţia tatălui său şi a lui Bentham, reprezentanţi ai raţionalismului de secol XVIII, John Stuart Mill îşi va urma propriul drum în filozofia utilitaristă, cu importante contribuţii la dezvoltarea acesteia. Este un continuator al curentului empirist englez, influenţând profund filozofi ai secolului XX, precum G.E. Moore şi Bertrand Russell. Personalitate multilaterală, este şi autorul unor lucrări de logică, de economie şi de filozofie politică.
Se spune adesea că John Stuart Mill este ultimul mare liberal clasic şi primul liberal modern. La Mill se pot găsi preocupări şi pentru distribuirea echitabilă a veniturilor sau pentru rolul comunităţii în viaţa socială. Există însă şi cealaltă faţetă, teoretizarea libertăţii individuale; este latura atât de bine ilustrată în eseul Despre libertate, apărut în 1859. Aici teza centrală constă, în fond, în aceea că individul este suveran asupra lui însuşi, asupra propriului trup şi spirit. Mill denunţă orice tiranie asupra individului, fie ea şi tirania majorităţii.
Principalele lucrări: A System of Logic: Ratiocinative and Inductive (Sistem de logică inductivă şi deductivă), 1843; Principles of Political Economy (Principii de economie politică), 1848; On Liberty (Despre libertate), 1859; Utilitarianism (Utilitarismul), 1861; Auguste Comte and Positivism (Auguste Comte şi pozitivismul), 1865.
John Stuart Mill
On Liberty
Pe copertă: Portretul lui John Stuart Mill, gravură de epocă
© Humanitas, 1991, 2014, pentru prezenta versiune românească (ediţia print)
© Humanitas, 2014 (ediţia digitală)
ISBN: 978-973-50-4449-7 (epub)
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro
Comenzi online: www.libhumanitas.ro
Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.ro
Comenzi telefonice: 0372.743.382; 0723.684.194
Cuprins DESPRE LIBERTATE Prefaţă Capitolul I. Introducere Capitolul II. Despre libertatea gândirii şi a cuvântului Capitolul III. Despre individualitate, ca unul dintre elementele bunei stări Capitolul IV. Despre limitele autorităţii societăţii asupra individului Capitolul V. AplicaţiiPrefaţă Fertilitatea şi eşecurile pledoariei lui Mill pentru libertate
„Dacă a fost vreodată cineva liberal adevărat, John Stuart Mill a fost acela“ (John Gray). Prin analogie, s-ar putea spune despre cartea de faţă: „Dacă există o adevărată piatră de temelie a liberalismului modern, cartea lui Mill Despre libertate este aceea.“ Cu toate însă că autenticitatea şi importanţa operei lui John Stuart Mill nu pot fi puse la îndoială, reliefarea naturii veritabil liberale şi a valorii acestei opere nu este deloc un lucru simplu, de rutină. Filozoful britanic nu a fost un liberal „pur şi dur“ sau „ortodox“, un predicator al ideologiei liberale, anexat şi controlat de stringenţele programatice exclusiviste ale acestei doctrine politice. Din acest punct de vedere, Mill se deosebeşte atât de promotorii unui liberalism propagandistic, retoric, cât şi de reprezentanţii liberalismului expeditiv, superficial filozofant. La rândul ei, Despre libertate nu este o scriere doctrinară, impulsionată de ambiţia respectării scrupuloase a unor laitmotive sau sloganuri politice caracteristice „sectei“ liberalismului ultraconsecvent şi ultraradical. Deşi are pe alocuri caracterul de intensă pledoarie, cartea nu reprezintă o operă de prozelitism teoretic liberal, iar autorul nu joacă rolul de oficiant al unui cult. Şi totuşi Despre libertate poate fi considerată, în felul ei, o „Biblie“ a liberalismului – nu însă a doctrinei, ci a culturii politice liberale. Într-adevăr, acest mic volum este un indispensabil „manual“ de atitudine liberală, neegalat ca instrument de formare şi consolidare a mentalităţilor, stilurilor de gândire şi acţiune, sau conduitelor de tip liberal. El promovează şi cultivă insistent nu un decalog ideologic, ci o civilizaţie morală – civilizaţia deschiderii intelectuale şi politice, a inclusivităţii, recunoaşterii şi toleranţei, dezvoltate de Occident în perioada modernităţii târzii. În acelaşi timp, cartea este şi un semnal de alarmă tras foarte devreme de Mill împotriva acestui flagel al societăţii secolelor XIX şi XX care a fost (şi, din nenorocire, rămâne) conformismul. Faptul