4) Lucrețiu, Poemul naturii 1, 54–57 (trad. D Murărașu).

5) Hipocrate.

6) Vergiliu, Eneida VIII, 442 (trad. G. Coşbuc).

7) Censul unui cavaler, adică averea pe care trebuia să o aibă spre a fi înscris în clasa cavalerilor, era de 400.000 de sesterți.

8) Despre datorii (gr.). Este vorba de M. Iunius Brutus, căpetenie a conspirației care a provocat asasinarea lui Caesar, om politic, dar și filozof.

9) Versul bine-cunoscut al lui Terentius din Heautontimorumenos 1, 54: Homo sum, humani nihil a me alienum puto, de fapt, o traducere din Menandru.

10) Vergiliu, Georgice III, 75 sqq. (trad. G. Coşbuc).

11) Cato de Utica.

12) Vergiliu, Georgice III, 81 (trad. G. Coșbuc).

13) V. scrisoarea a VII-a.

14) Ibidem.

15) Q. Aelius Tubero, nepot al lui Scipio Africanul, adept al filozofiei stoice, își arăta, cu ocazia prăznuirii memoriei aceluia, disprețul pentru luxul ceremoniilor pompoase. Cicero blamează atitudinea lui (Pro Murena 36) și o consideră cauza căderii lui Tubero la alegerile de pretori. Seneca, precum vedem, o admiră.

96. Despre înfruntarea greutăților

Тe indignezi atât de tare de câte un lucru și te plângi atâta, fără să înțelegi că nu e niciun alt rău în toate astea decât că te indignezi și că te plângi. Dacă mă întrebi, socot că nu există altă nenorocire pentru un om decât de a fi convins că e ceva nenorocit în firea lucrurilor. N-am să mă suport nici pe mine, în ziua în care nu voi putea suporta ceva. Mă simt rău? Este ceva din ce este dat omului. Ai mei sunt la pat, mă apasă datoriile, mi-a crăpat casa, s-au abătut pe capul meu pagube, răni, nevoi, spaime? Asta se întâmplă. Ba mai mult: trebuia să se întâmple. Sunt hotărâte mai dinainte, nu accidente întâmplătoare. Dacă vrei să mă crezi, am să-ți descopăr acum cele mai intime simțăminte ale mele: în toate împrejurările care mi se par potrivnice și apăsătoare m-am deprins nu să mă supun divinității, ci să zic că așa e bine: o ascult, nu fiindcă așa trebuie, ci din toată inima. N-am să primesc încruntat nimic din ce mi se va întâmpla, n-am să plătesc niciun bir fără voia mea. Toate gemetele, toate spaimele noastre sunt însă biruri ale vieții. Nu spera și nu pretinde, dragă Luciliu, să fii scutit de ele. Ai avut dureri de beșică, scrisorile mele nu-ți mai plac, numai pagube pe capul tău; ca să fiu și mai precis: te-ai temut pentru viața ta. Ce oare? Nu știai că asta îți dorești, atunci când îți doreai o lungă bătrânețe? Într-o viață lungă se întâmplă de toate, așa cum la un drum lung ai și praf, și noroi, și ploaie.

„Dar eu voiam să trăiesc și totuși să fiu lipsit de tot felul de neajunsuri.” Vorbe atât de muierești nu se potrivesc cu un bărbat. Nu știu cum ai să primești urarea asta a mea, i-o fac unui suflet mare, nu numai bun: „Păzească-te zeii și zeiţele ca norocul să te țină în poala lui!” Întreabă-te tu singur: dacă vreun zeu ți-ar da putința, unde-ai vrea să-ți trăiești viața, în piață, sau în tabără? Dar a trăi, o, Luciliu, înseamnă a lupta. Prin urmare, sunt oameni curajoși și fruntași în tabăra lor cei care se zbat, aleargă-n sus și-n jos printre necazuri și greutăți, înfruntând cele mai primejdioase lupte. Aceștia care stau netulburați și putrezesc de lâncezeală, când alții lucrează, sunt ca niște turturele și-s apărați, ca să fie obiect de batjocură. Cu bine.

97. Păcătoși au fost și vor fi întotdeauna. Procesul lui Clodius. Despre puterea conștiinței

Te înșeli, dragă Luciliu, dacă socoți că desfrânarea, uitarea vechilor moravuri și tot ce fiecare pune pe seama vremurilor noastre este un defect al secolului nostru. Toate acestea sunt ale oamenilor, nu ale timpurilor. Nicio epocă nu-i lipsită de păcate și, dacă ai sta să măsori dezmățul fiecărui secol, mi-e rușine să spun, dar niciodată nu s-a păcătuit mai pe față ca sub ochii lui Cato[1]. Ar crede oare cineva că s-au vărsat bani în procesul în care acuzat era Publius Clodius[2] pentru adulterul pe care-l săvârșise într-ascuns cu soția lui Caesar, violând astfel legile sacrificiului care se face, zice-se, spre binele poporului şi de la care sunt excluși în afara împrejmuirii toți bărbații, încât chiar și tablourile cu animale bărbătești sunt acoperite? Și totuși s-au dat bani judecătorilor și, ceea ce este mai rușinos chiar decât acest târg, s-au obținut pe deasupra și câteva necinstiri de femei și de tineri din înalta societate. Vina a fost un păcat mai mic decât achitarea. Acuzatul de adulter a împărțit numai adultere, și el n-a fost sigur de scăpare decât după ce i-a făcut pe judecători la fel cu el.

Acestea s-au întâmplat la un proces în care - ca să nu mai vorbim de altceva – Cato depusese ca martor. Voi reproduce chiar vorbele lui Cicero[3], fiindcă faptul depășește închipuirea: „Clodius a chemat pe judecători la el, le-a promis, s-a pus chezaș pentru ei, le-a dat bani. Și acum, zeilor buni, ce ticăloșie! Unor judecători li s-au mai dat pe deasupra și nopțile anumitor femei și accesul la anumiți tineri din lumea bună”. Nu se plânge nimeni de sumă; ce-i mai important a fost suplimentul. „Vrei nevasta acelui om serios? Ţi-o dau. O vrei pe-a bogătașului ăstuia? Am să te fac să te culci cu ea. Dacă n-o s-o ai, să-mi faci ce vrei. Frumoasa aceea, pe care o dorești, va veni la tine. Ţi-o promit pentru o noapte și nu te duc cu vorba: până poimâine, ce-am promis se face.”

Este mai grav a împărți în dreapta și-n stânga adultere decât a le comite: aceasta înseamnă a adresa notificări de prezentare