decât femeile. P. Clodius însă, care iubea pe soția lui Caesar, Pompeia, se deghiză într-o flautistă și pătrunse în casa lui Caesar. Descoperit de către o sclavă, fu dat afară. Caesar își repudie soția. Urmă un proces de violare a misterelor, care deveni un și mai zgomotos scandal, prin coruperea judecătorilor. Clodius fu achitat.

3) Cicero povestește faptele într-o scrisoare către Atticus, Ad Atticum I, 16, din care Seneca citează.

4) Q. Lutatius Catullus Capitolinus, fruntaș al partidului optimaților, rival fără succes al lui Caesar la funcţia de Pontifex Maximus și adversar al politicii acestuia. A murit în anul 61 î.Cr.

5) Jocuri licențioase, sărbătorite în aprilie.

6) Termenul secta nu avea conotaţii peiorative, desemnând diversele școli filozofice. Echivalentul său grecesc era hairesis (de unde și „erezie”, sens ulterior).

98. Să nu ne încredem în bunurile sorții

 

Să nu socotești niciodată fericit pe cel care atârnă de noroc. E șubred sprijinul celui ce se bucură de cele din afară: bucuria asta vine și trece. Dimpotrivă, bucuria izvorâtă dinăuntru este statornică și adâncă, sporește și te însoțește mereu până la capăt. Toate celelalte bunuri pe care mulțimea le admiră sunt bunuri de-o zi. „Cum așa? Ele nu pot să ne folosească și să ne desfăteze?” Cine ar tăgădui-o, dar cu condiția ca ele să atârne de noi, nu noi de ele. Toate cele ce-s la porunca norocului sunt binefăcătoare și plăcute, numai dacă cel care le posedă se posedă și pe sine și nu e robul lucrurilor lui.

De fapt, se înșală, Luciliu, cei care cred că soarta ne dă ceva bun sau rău: ea ne dă material pentru ce este bun sau rău și începuturile unor lucruri care vor deveni la noi binele sau răul. Căci sufletul este mai puternic decât orice soartă. El este acela care îndrumă faptele într-o parte sau alta, el este cauza vieții fericite sau nenorocite. Păcătosul întoarce toate lucrurile în rău, chiar pe cele care se arătau ca foarte bune. Omul drept și neîntinat îndreaptă răutățile sorții, îndulcește duritățile și asperitățile lucrurilor prin știința de a le suporta, primește zilele bune cu recunoștință și cu modestie și pe cele rele, cu statornicie și curaj. Oricât de înțelept ar fi el, oricât ar face totul după o judecată precisă, chiar dacă n-ar încerca nimic peste puterile lui, el nu va avea parte de acel bine desăvârșit, pus în afara oricăror primejdii, dacă nu este hotărât în fața nehotărâtului. Fie că vei voi să observi pe alții – într-adevăr, judecata asupra altora este mai liberă -, fie pe tine însuţi, după ce vei fi dat la o parte părtinirea, vei vedea și vei recunoaște că niciunul dintre lucrurile dorite și îndrăgite nu-ți este folositor, doar dacă te vei înarma contra nestatorniciei sorții și a bunurilor care însoțesc soarta, doar dacă la fiecare pagubă îți vei spune de repetate ori și fără regret: „Zeii altfel au voit”. Ba chiar, pe Hercule, ca să folosesc o formulă mai energică și mai potrivită, pentru ca astfel să-ți găsești un mai bun sprijin sufletesc, de câte ori ți se va întâmpla altfel decât ai gândit, spune-ți: „Zeii știu mai bine”.

Pentru un om astfel pregătit nu va exista accident. El va fi pregătit astfel, dacă se va gândi la toate felurile de întâmplări omenești posibile înainte de a le fi încercat, dacă va avea copii, soție și avere ca și cum n-ar fi să le aibă pentru totdeauna și ca și cum n-ar fi mai nenorocit dacă ar înceta să le mai aibă. Este nefericit sufletul îngrijorat de viitor, nenorocit mai înainte de venirea nenorocirilor, care se teme că tot ce-l desfată n-are să dureze până la urmă. El nu-și va găsi o clipă de odihnă și va pierde prezentul, de care s-ar fi putut bucura, așteptând viitorul. Dar jelirea unui lucru pierdut și teama de a-l pierde sunt tot aceea.

Prin aceasta nu înseamnă că-ți recomand nepăsarea. Tu păzește-te de ce e de temut. Ce se poate prevedea cu mintea prevede! Ia seama și înlătură cu mult dinainte tot ce te-ar putea răni. La aceasta ajutorul cel mai mare ți-l va da încrederea în tine și sufletul călit să îndure orice. Cine poate suporta soarta o poate și evita. De bună seamă nimeni nu se pierde cu firea când marea-i liniștită. Nu e nimic mai jalnic și mai stupid decât să te temi înainte de vreme. Ce fel de nebunie este aceasta să anticipezi nenorocirea? În sfârșit, ca să rezum ceea ce simt și să-ți descriu pe agitații și pe chinuiții ăștia care-și fac singuri rău: sunt tot așa de nechibzuiți în durere, precum sunt și mai înainte de a suferi. Cine suferă mai înainte decât trebuie suferă mai mult decât trebuie, căci acela nu-și cântărește bine durerea, din aceeași neputință din pricina căreia nu-i aștepta venirea. Dintr-o egală necumpătare, el își închipuie că fericirea lui va fi veșnică, își închipuie că tot ce-a dat peste el trebuie nu numai să dureze, dar să și sporească și, uitând de coarda pe care toate lucrurile omenești sunt silite să meargă, le promite numai lor statornicia hazardului.

Așadar, mi se pare că foarte bine zicea Metrodor în acea scrisoare în care se adresa surorii lui, după pierderea unui fiu al ei, foarte bine înzestrat: „Orice bun al muritorilor e muritor”. E vorba de acele bunuri către care năvălește toată lumea, căci acel bun adevărat – înțelepciunea și virtutea – nu moare, ci este nestrămutat și veșnic: este singurul lucru nemuritor de care au parte muritorii.

De altminteri, ei sunt atât de ticăloși și de uituci de ținta spre care merg, spre care îi gonește fiecare zi, încât se minunează că pierd câte ceva, sortiți să piardă într-o singură zi totul. Lucrul al cărui stăpân te numești se află în paza ta, dar nu e al tău: nu-i nimic ferm la un infirm, nimic veșnic și nebiruit la ceva șubred. Este tot atât de firesc să pieri, precum