— Înțeleg, spuse el, sau poate că nu spuse nimic, pentru că nimeni nu părea să îl bage în seamă. Poate că doar gura mimase răspunsul, fără să scoată niciun sunet.

Un sunet atrase atenția tuturor: un ciocănit în ușă. Toți își îndreptară privirile într-acolo și Adamek zise tare, pentru a fi auzit prin ușa capitonată:

— Da, vă rog?

Clanța se mișcă ușor, ușa se întredeschise încet și după ea se ivi un cap, secretara.

— Herr Adamek, zise ea cu o voce din care răzbătea panica, domnii de la Berlin sunt aici…

— Să intre, spuse Adamek.

În clipa următoare ușa se deschise, împinsă cu putere, și un bărbat își făcu apariția dând-o la o parte cu brutalitate pe secretară, un bărbat în uniforma neagră a SS-ului, cu cascheta sub brațul stâng. Se opri în mijlocul încăperii, își pocni tocurile cizmelor din piele neagră, ridică brațul drept în aer ca pe o spadă și tună:

— Heil Hitler!

Răspunsul la salut al celor din jurul mesei păru lipsit de viață față de prestația perfectă dinainte.

— Obersturmbannführer Schneider, se prezentă bărbatul cu un chip la care sărea în ochi înainte de toate bărbia neobișnuit de colțuroasă. Din ordinul Führerului preiau conducerea Agenției Naționale de Securitate. El scoase ca prin farmec un plic și adăugă: Aici se află documentul scris. Care dintre dumneavoastră este August Adamek?

— Eu sunt, spuse Adamek, și își manevră scaunul pe rotile pentru a ieși dintre cei din jurul mesei.

Lui Lettke nu îi scăpă cum noul venit ridică o sprânceană, văzându-l pe Adamek în scaunul rulant. Un gest mărunt, dar inconfundabil de dispreț. Oare lui nu îi spusese nimeni că șeful NSA era țintuit într-un asemenea scaun?

SS-istul își reveni imediat și îi înmână plicul lui Adamek, apoi privi cum acesta îl desfăcu și citi documentul. În spatele lui pătrunseră alți SS-iști, printre care și trei femei, ale căror petlițe arătau că făceau parte din divizia pentru computere. Toate erau blonde, aveau părul strâns la spate în cozi complicat împletite și cercetau cu o privire rece pe cei din încăpere. Par surori, îi trecu prin minte lui Lettke.

— Da, zise Adamek după ce termină de citit, coincide cu ceea ce am primit eu prin poșta electronică.

— Bine, spuse obersturmbannführerul, deci totul este clar. Îmi pot permite să vă cer cheile și parolele?

— Știți la ce se referă Ciocanul lui Thor, proiectul menționat aici, zise Adamek și vântură ordinul Führerului.

SS-istul clătină din cap:

— Știu doar că are cel mai înalt grad de secretizare.

Întinse mâna fără a mai repeta solicitarea.

Adamek oftă, împături scrisoarea, ocoli biroul, descuie un sertar și scoase un plic gros maroniu, pe care i-l întinse obersturmbannführerului. Din plic se auzi clinchet de chei. Îi mai dădu și legătura de chei pe care o avea în mână.

— Foarte bine, zise SS-istul, deschizând plicul și răsfoind câteva hârtii.

— Gassmann! strigă el.

Din rândul însoțitorilor lui se desprinse o femeie, care luă poziția de drepți lângă el.

— Obersturmbannführer?

Bărbatul îi dădu două hârtii:

— Preluați astea.

— Am înțeles, Herr Obersturmbannführer.

Ea se uită în jur și își opri privirea ca de gheață asupra lui Elizabeth Völkers.

— Dumneavoastră sunteți șefa departamentului programare?

Lettke o văzu pe Völkers înghițind în sec:

— Da…

— Conduceți-ne pe mine și pe colegele mele la computerele cu acces deplin la sistem.

— Da, da, sigur. Veniți.

Frau Völkers se ridică grăbită să conducă femeile spre ieșirea din birou.

Obersturmbannführerul își plimba între timp privirea prin încăpere, ca și cum s-ar fi gândit cum să rearanjeze interiorul. În cele din urmă își dădu seama că alte lucruri erau prioritare și i se adresă lui Adamek:

— Gata. Veți avea amabilitatea să îmi prezentați domnii aici de față? Sunt împuternicit să decid cine va rămâne în serviciul agenției și cine va fi înlăturat. Și voi avea nevoie de un motiv pentru asta.

— Bineînțeles, se grăbi Adamek să dea curs ordinului. Se îndepărtă de biroul care nu mai era al lui, se întoarse cu scaunul rulant la masa de discuții și începu să îi prezinte pe membrii cercului său apropiat, începând cu Dobrischowsky, care părea că nici nu aude laudele fostului său șef, ci privea fix înainte.

Firește că Kirst fuma ca un horn și mâinile îi tremurau.

Ochii lui Möller se măriseră în spatele lentilelor mai mult ca oricând.

Chiar și Lettke se simțea de parcă în orice clipă urma să cadă de pe scaun.

— Bine, pentru început ajunge, întrerupse SS-istul imnul laudativ intonat de Adamek la adresa lui Dobrischowsky. Desigur că voi citi și dosarul personal al fiecăruia. Următorul?

— Kirst, Winfried Kirst, continuă Adamek. Specialist în tehnologia rețelei și cel mai talentat electronist pe care noi…

În acel moment ușa biroului fu dată de perete și una dintre femeile SS-iste intră ca o furtună.

— Obersturmbannführer, raportă ea milităroasă, în timpul examinării sistemului am descoperit o ilegalitate care necesită intervenție imediată.

•••

Sinopticul tabelelor disponibile conținea și o consemnare a diverselor preluări de date. Helene trecu rapid peste ele. Nu erau prea multe, dar ea nu avea curajul să inițieze căutări pentru fiecare.

Iată aici: pe 29 mai 1940, deci la nici trei săptămâni de la ocuparea Olandei, fusese preluată baza de date a registrului populației, în care în Olanda, din motive fiscale, se menționase și apartenența religioasă și se extrăsese tabelul cu evreii.

Acest tabel purta denumirea Evreii după credință din Olanda. Helene îl apelă și tastă rapid:

SELECTEAZĂ DIN SS. EVREII DUPĂ RELIGIE DIN OLANDA

TOȚI (nume, prenume)

PENTRU (

Nume =»Melzer«

)

Rozându-și unghiile Helene urmărea creșterea cifrei procentuale.

Apăru în final rezultatul:

0 Nu au fost găsite intrări.

Helene respiră ușurată. Deci Ruth și familia scăpaseră.

Sau…?

Era explicabil că aceștia nu figurau în tabel, pentru că nu erau de religie iudaică, ci erau protestanți.

Dar nu de religie era vorba. Ci de rasă. Mai puțin ușurată, Helene verifică în continuare datele din listele arhivei SS.

Și neîncrederea ei se dovedi justificată. Descoperi un alt tabel – Rasa evrei-Olanda.

Și în acest tabel ea își regăsi prietena din copilărie.