Cărți «NSA - Agenția Națională de Securitate citește online .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Nume: Melzer
Prenume: Ruth
născută: 19 mai 1921
înregistrat pe: 17 iunie 1941
Ordin de deportare: 7 iulie 1942
Deportare realizată la: 10 iulie 1942
Deportată la: Lagăr de concentrare Auschwitz II
Doar câmpul Decedat la: rămăsese necompletat.
Helene privea ecranul incapabilă de vreo reacție. Nu fu în stare să facă nimic, nici când ușa biroului fu trântită cu zgomot de perete în spatele ei.
56.Adamek puse receptorul în furcă.
— Fräulein Bodenkamp a fost surprinsă accesând informații dintr-un depozit de date al SS-ului.
— Ce? se miră Möller. Dar ea nu are drept de acces pentru asta.
— Evident că a reușit să își modifice dreptul de acces, zise Adamek încruntat. Și din păcate tocmai când această Gassmann intrase în sistem și verifica legăturile existente.
— Ghinion, zise și Dobrischowsky. A nimerit cea mai nepotrivită zi.
Adamek își împreună palmele gânditor.
— Mai devreme ori mai târziu tot s-ar fi descoperit. Schneider a dat indicații să fie verificate toate protocoalele de activitate.
— Pfui! exclamă Kirst. Oamenii lui vor fi deocamdată ocupați cu asta.
— Au programe pentru așa ceva, spuse Adamek. Va merge repede.
Lettke își drese glasul:
— Scuzați-mă… ce sunt protocoalele de activitate?
Ceilalți îl priviră surprinși.
— Este jurnalul zilnic al agenției noastre, spuse Möller.
— Cât se poate de amănunțit, îl completă Kirst.
— Sistemul, îi explică Adamek, care pricepu că Lettke era încă nelămurit, înregistrează tot ce face la computer fiecare dintre noi. Orice accesare făcută de programatoare, fiecare căutare realizată de unul dintre noi, tot parcursul unui program – practic tot. Iar înregistrările se numesc protocoale de activitate.
— Quis custodiet ipsos custodes? cită Dobrischowsky. Cine supraveghează supraveghetorii?
— Doar că noi nu am folosit niciodată aceste protocoale, interveni Adamek. Nici nu am fi avut timp pentru așa ceva. Dar în principiu din ele se poate afla ce a făcut fiecare dintre noi într-o anumită zi.
— Probabil chiar și când se afla la toaletă, îl completă Kirst. Cât timp computerul era în așteptare.
Protocoale de activitate. Lettke nu reușea să își revină. Tot ceea ce el accesase de pe computerul lui fusese înregistrat? Toate căutările lui erau înregistrate undeva într-un depozit de date, într-un tabel gigantic, în care se putea urmări cu exactitate fiecare accesare și fiecare căutare a unei persoane din orice moment?
Nu suna bine. Chiar nu suna bine deloc.
•••
Helene a fost dusă la subsol, ținută de brațe de doi bărbați voinici în uniformă neagră, închisă într-o celulă, despre care nici nu ar fi bănuit că există.
— Și ce o să fac aici? se revoltă ea.
— Așteptați, îi răspunse unul dintre bărbați, apoi închise capacul vizorului, lăsând-o singură.
În celulă erau un prici din lemn, cu o pătură foarte veche și prăfuită, o chiuvetă minusculă și o toaletă rudimentară. Dădu deoparte cu vârfurile degetelor pătura, se așeză pe lemnul gol și așteptă. Printr-o fantă îngustă se strecura lumină doar cât să își dea seama că în fața ei era un perete.
Probabil că la un moment dat adormise, pentru că se trezi brusc dintr-un vis urât, când ușa se deschise scârțâind și i se ceru să iasă.
A fost dusă într-o încăpere pentru interogatoriu, de care, de asemenea, nu bănuise vreodată că ar exista. A fost așezată încătușată la o masă grea din stejar, de cealaltă parte aflându-se doi bărbați și o femeie în uniformă.
Părea un interogatoriu.
Au întrebat-o ce căutase în baza de date a SS-ului.
— Am căutat-o pe prietena mea, răspunse Helene sincer.
Evreică? Ea confirmă că era evreică, potrivit legislației privind rasele, dar în realitate protestantă, ca și ea.
Cum obținuse acel nivel de accesibilitate?
— Mi l-am acordat eu însămi.
Interogatorii se mirară. O priviră cu rezervă și o întrebară cum reușise.
— Am învățat cum pot face asta. Am petrecut ani buni pătrunzând în computerele americane la care nu aveam acces. Întrebați-i pe Herr Möller sau pe Herr Adamek de proiectul „Nisip mișcător”.
Făcură o pauză. Unul rămase să o supravegheze, ceilalți se retraseră pentru a telefona, a butona telefoanele și a discuta. Se auzea un zgomot ca de ploaie îndepărtată la țară.
Când reveniră păreau mai puțin ostili și îi vorbeau mai respectuos. Mda… Proiectul „Nisip mișcător”. În cadrul acestuia adusese servicii importante țării. Trebuiau să recunoască.
— Să trecem la altceva, spuse SS-istul care avea o cicatrice pe frunte. Conform documentelor, ați lucrat cu Herr Lettke, este adevărat?
— Da, răspunse Helene.
— Ce v-a spus? De ce v-a cerut să faceți căutări pentru el? vru acesta să afle și îi puse în față niște hârtii pe care nu le văzuse niciodată. Căutarea unui număr de telefon din 14 aprilie 1938. Mai multe căutări referitoare la o anume Cäcilia Schmettenberg, la călătoriile, cheltuielile, convorbirile ei telefonice…
— Nu am făcut aceste interogări, spuse ea. Le văd pentru prima dată.
— Atunci cine le-a făcut?
— Cred că el.
O măsurară cu privirea și se încruntară. Păreau convinși că erau luați de proști și nu le plăcea asta.
— El m-a rugat să îl învăț noțiunile de bază ale SAS, adăugă ea repede.
Își aminti prea târziu că îi promisese lui Lettke că nu va vorbi despre asta cu nimeni.
Și totuși, când îi promisese, nu fusese vorba despre închisoare și despre interogatorii SS.
— De ce v-a cerut asta? întrebă blonda cu pleoapele coborâte. Este analist. Analiștii trebuie să cerceteze anumite lucruri, interogările și scrierea de programe sunt treaba programatoarelor.
Helene confirmă:
— Știu. Dar a vrut totuși să știe.
— Și cum a motivat solicitarea?
— Era de părere că va fi un analist mai bun dacă va ști și asta.
Cei care o interogau schimbară priviri sceptice.
— Asta contravine practicii, constată cu vădită reticență bărbatul cu cicatrice. Programarea este o treabă pentru femei. Oricine știe asta.
Blonda strânse dezaprobator din buze și întrebă:
— Și dumneavoastră de ce ați acceptat?
— De ce să nu o fi făcut, zise repede și probabil mai vehement decât i-ar fi fost de folos în situația în care se afla. Da, știu și eu că programarea este o activitate pentru femei. Și așa a fost mereu. Dar asta nu