şi mai şi. Acolo joacă şi bărbat şi femeie şi pisică şi şoarece, iar cuţitele nu ruginesc în teacă. Aşadar, să hoinărim niţel. Pe urmă luăm masa şi tragem un pui de somn. În ţara asta binecuvîntată nu poţi să ştii unde şi cum ai să te odihneşti a doua zi.

— Chiar aşa de rău să fie?

— Uitaţi, sir, că ne găsim în Texas, unde lucrurile încă nu s-au liniştit nici pe departe! Să luăm, de pildă, cazul nostru. Noi vrem să ajungem la Austin; dar e foarte problematic dacă vom ajunge. Furtuna din Mexic s-a rostogolit şi peste Rio Grande. Se petrec evenimente neobişnuite şi, în plus, trebuie să ţinem seama şi de toanele lui Gibson. Dacă i-a venit cumva în minte să-şi întrerupă voiajul spre Austin şi să coboare mai ştii unde? Atunci vom fi nevoiţi să-l imităm.

— Dar cum vom afla dacă a coborît de pe vas?

— Va trebui să întrebăm din om în om. Vaporul nu se prea grăbeşte pe Colorado, ca de pildă pe Mississippi sau pe alte fluvii. Avem la fiecare oprire un scurt răgaz pentru cercetări. Nu strică să ne deprindem şi cu ideea că va trebui, poate, să coborîm pe mal în vreo pustietate fără oraşe şi hoteluri.

— Într-un asemenea caz, ce mă fac cu bagajele mele? Întrebarea îl făcu să rîdă copios.

— Bagaje! Ha-ha-ha! Geamantanul e o rămăşiţă preistorică. Oamenii cu scaun la cap nu cară după ei asemenea balast. Dacă m-aş fi apucat să-mi complic existenţa cu toate nimicurile necesare în călătoriile şi hoinărelile mele, atunci n-aş fi ajuns prea departe. Luaţi numai ce vă trebuie pentru moment, restul vi-l cumpăraţi pe parcurs.

Dar ce lucruri grozave duceţi în drăcia aia de geamantan?

— Haine, rufe, obiecte de toaletă, recuzită pentru deghizare şi altele.

— Astea-s foarte bune, dar le poţi cumpăra peste tot. Iar unde nu se găsesc, înseamnă că nu e nevoie de ele. Porţi cămaşa pînă o faci praf şi apoi îţi iei una nouă. Obiecte de toaletă? Nu mi-o luaţi în nume de rău, sir, însă peria de cap sau de unghii, pomezile sau lipiciul pentru mustăţi şi alte asemenea bazaconii îl dezonorează pe bărbat. Recuzită pentru deghizare? Haida-de! Poate să vă fi folosit pe unde aţi trecut, dar aici nu mai are rost să vă ascundeţi identitatea sub perucă. Asemenea romantice naivităţi nu vă aproprie de ţel. Aici se cere să-l dibuiţi pe Gibson şi să operaţi rapid. Şi...

Se opri şi, măsurîndu-mă din creştet pînă-n tălpi, observă:

— Aşa cum arătaţi acum, vă puteţi prezenta fără sfială în salonul celei mai elegante lady, sau la teatru. Dar Texasul nu seamănă cu un budoar sau cu o lojă. E foarte posibil ca peste vreo două-trei zile frumosul dumneavoastră costum să ajungă zdrenţe şi jobenul de pe cap să se transforme în armonică. Parcă ştiţi ce vrea Gibson, încotro se va duce? Nici vorbă să rămînă în Texas! Intenţia lui e să dispară, să iasă dintre graniţele Statelor Unite. Faptul că a apucat direcţia cunoscută ne arată limpede că are de gînd să treacă în Mexic. În zăpăceala de acolo te pierzi uşor prin mulţime şi nimeni, nici chiar poliţia, nu e în stare să te dibuie.

— S-ar putea să aveţi dreptate. Cred însă că, dacă voia să treacă în Mexic, îi era mai comod să plece direct spre un port mexican.

— Absurd! Trebuia să fugă atît de repede din New Orleans, încît s-a repezit la primul vapor care ridica ancora. Şi apoi nu uitaţi că porturile mexicane sînt ocupate de francezi. De unde ştiţi că lui Gibson i-ar conveni să dea ochii cu ei? N-are alegere. Trebuie să călătorească pe uscat şi, în orice caz, va fi destul de deştept să nu se foiască în văzul lumii prin oraşele mari. De aceea e posibil să ocolească şi Austinul, debarcînd pe traseu în vreun alt port. Va să zică, el se îndreaptă spre Rio Grande, călare, fireşte, printr-o regiune puţin populată. Iar dumneavoastră, nu-i aşa, o să-l urmăriţi în costumul acesta impecabil, cu joben şi geamantan? Daţi-mi voie să rîd!

Îl aprobam în sinea mea, dar nu-mi făcea deloc plăcere că îşi rîde de frumosul meu costum. El zîmbi şi mă bătu cu palma pe umăr:

— Nu regretaţi, sir. Fiţi cuminte şi despărţiţi-vă de aceste haine nepractice. Căutaţi un negustor, vindeţi-i tot calabalîcul inutil şi cumpăraţi alte haine. Procuraţi-vă neapărat un costum trainic de vînătoare. Cred că banii nu sînt o problemă, nu-i aşa? Înseamnă că totul e în ordine. Daţi-le naibii de şiretlicuri poliţiste! Sînteţi călăreţ? Ştiţi să trageţi cu arma? Atunci vă trebuie şi un cal. Dar aici, lîngă coastă, nu face să-ţi cumperi unul. Aici caii sînt scumpi şi proşti. Mai în interiorul ţării orice fermier îţi vinde an animal cumsecade. Şaua însă trebuie să v-o luaţi de aici.

— Aoleu! Să umblu şi eu cu şaua-n spinare?

— De ce nu? E ruşinos? Cui ce-i pasă că mă car cu şaua? Nimănui! Dacă-mi place, tîrăsc după mine şi o canapea, ca să dorm pe moale în prerie sau în pădurile neumblate. Rîde careva, îi dau una, de vede stele verzi. Numai ticăloşia şi tîmpenia sînt ruşinoase. Presupuneţi, de pildă, că Gibson a coborît undeva împreună cu William, a făcut rost de cai şi s-a tot dus. Să vedeţi atunci ce înseamnă să ai o şa la îndemînă! Mă rog, faceţi cum doriţi, dar dacă vă convine tovărăşia mea, ascultaţi ce vă spun şi hotărîţi-vă repede!

Fără să mai aştepte răspuns, mă apucă de braţ, mă răsuci şi îmi arătă clădirea unei prăvălii purtînd, sus, firma cu litere de un cot: "Store for all things", magazin universal. Mă trase după el pînă la intrare, îmi dădu brînci înăuntru, mai-mai să încalec nişte butoaie cu scrumbii şi mă urmă zîmbind pe sub mustaţă.

Inscripţia de pe firmă nu minţea. Magazinul era foarte mare şi avea într-adevăr de toate, inclusiv şei şi puşti.

Se desfăşură apoi o scenă originală. Parcă eram un şcolar însoţit de tatăl său, stînd înaintea tarabei de bîlci şi abia cutezînd să-şi exprime dorinţele. Vrînd-nevrînd, băiatul trebuia să accepte alegerea ce